„Trăiască Ungaria Mare! Afară cu vlahi! Afară cu jidanii!”

„În consens cu prevederile acestei hotărâri, la 30 august 1940 armata ungară a intrat pe teritoriul Transilvaniei de Nord. Maghiarimea majoritară din Târgu – Mureș, îmbulzindu-se în centrul orașului, i-a întâmpinat cu o bucurie dezlănțuită pe Horthy Miklos, călare pe un superb cal alb, pe marea doamnă a Ungariei, care îl urma într-o caleașcă mininată, și de trupele de honvezi care veneau în urma lor. (…)

A doua zi urmărea cu interes și mulțimea de multe mii de persoane care defilau în rânduri prin centru. Strigau ritmat: „Brașov, Arad, Timișoara – înapoi la unguri iară!” (localitățile respective au rămas în România – n.n.).
Mintea lui de copil nu putea să cuprindă conținutul și semnificația acestor cuvinte. Pentru el noutate era faptul că defilează atâția oameni care, în șirurile lungi ce s-au alcătuit din ei, au tot înconjurat centrul orașului vreme de câteva ore. Nu s-a opus atunci când un tânăr pe care-l cunoștea, aflat la marginea rândului în plină defilare, de unde țipa și el inimos, l-a apucat de mână și i-a strigat:
– Hai și tu cu noi, băiete!
Beri era mândru că l-au inclus și pe el în parada celor mari. A ocolit și el de mai multe ori centrul orașului, nu avea însă forța necesară pentru a se implica și în zbieratul lozincilor, dar și așa, tăcut, cu pași repezi, defila împreună cu oamenii mari. Și poate că ar fi defilat cu ei toată ziua dacă o voce aspră, dură nu l-ar fi înlemnit:
– Trăiască Ungaria Mare! Afară cu Vlahi! Afară cu jidanii! (…)

Abia dacă a trecut o lună, când lui Beri, atunci când umbla prin centrul orașului sau alerga după cumpărăturile care îl trimiteau meșterii lui, i-au sărit în ochi firmele noi, se cutremura, se tot uiat la panouri de firmă ale magazinelor din centru. În locul numelui Iunger, acum figura Janos, în loc de Klein, stătea scris Majai, în loc de Kohn, Csiki, Salamon era acum Solyom, pe firma uriașului magazin Rosenfeld, acum figura numele Szalasi. Îl rodea curiozitatea și a făcut turul întregului centru. A constatat îngrijorat că firmele binecunoscute ale magazinelor evreiești, românești, care existau pe acolo de decenii întregi, erau schimbate.”

După ce evreii din Târgu – Mureș și din împrejurimi, înainte de a fi transportați în lagărele naziste, au fost adunați la fabrica de cărămidă din Târgu – Mureș, unii dintre aceștia au căutat să fugă în România, granița aflându-se la 15 km de Târgu – Mureș. România însemna, după cum scria autorul celor de mai sus, „lumea liberă”. (Csernovits Samuel, Supraviețuire, 2007, pag. 111, 112, 114,135 ).

Din Ardealul de Nord au fost transportați în lagărele de exterminare Birkenau – Auschwitz din Polonia, în lunile mai – iunie 1944, un număr de aproximativ 150.000 evrei (din aproximativ 151.862), exterminaţi în aceste lagăre au fost 135.455 ( aproximativ 90% din cei deportaţi), reîntorşi în Ardealul de Nord până în 25 ianuarie 1948 au fost numai 2/3 dintre supravieţuitori. Români refugiați din Ardealul de Nord au fost în număr de 222.000 persoane. În Târgu – Mureș din 9.795 români câți au fost în anul 1930, au mai rămas 1.726 în anul 1941, iar din satele românești din apropierea orașului, primii care au fost obligați să plece au fost preoții și învățătorii.

De remarcat și faptul că propaganda românească prin Radio Ardealul, apoi Radio România Mare, considerate oficial ca şi „clandestine”, dar funcţionând din ianuarie 1941 în urma ordinului „ultrasecret” al generalului Antonescu adresat Marelui Stat Major, a scos adeseori în evidenţă lipsa alimentelor existentă în teritoriul cedat şi în general în Ungaria. De exemplu, se susţinea faptul că ungurii din Ardealul de Nord, în momentul cedării, cântau cu bucurie: „Horthy, Csáki, Teleki, / Toţi valahii vor pieri”, iar prin anul 1941, ungurii respectivi au început să cânte: „Horthy, Csáki, Teleki, / Toţi de foame vom pieri”. (Vezi Acta Mvsei Porolissensis, XI, 1987, articolul lui C. Grad şi V. Dărăban.)
Samuel Csernovits arată și acesta faptul că una dintre cele mai rostite propoziții din Târgu – Mureș, după ce „Poporul trezit din extazul național, a apucat să cunoască pe propria piele cruda realitate”, a fost: „Viitor mai fain ai așteptat, pantofi de lemn ai căpătat.” Nemulțumiții care se adresau autorităților, primeau adeseori un răspuns de genul: „ Bucurați-vă că puteți respira aer unguresc!” (Csernovits Samuel, Supraviețuire, 2007, pag. 123, 124).

Iulius MUREȘAN