SRI DESPRE IMPLICAREA SA IN NUMIREA PREMIERULUI MIHAI TUDOSE!

  • Postat în Fapt divers
  • la 27-06-2017 07:34
  • 533 vizualizări
SRI DESPRE IMPLICAREA SA IN NUMIREA PREMIERULUI MIHAI TUDOSE!
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Serviciul Român de Informaţii respinge orice încercare de a implica SRI în numirea premierului României.

SRI arată printr-un comunicat de presă că instituţia nu este implicată în numirea premierului României, în contextul în care social democraţii i-au cerut lui Mihai Tudose asigurări că nu are „dublă comandă”.

„În legătură cu speculaţiile apărute in spaţiul public referitoare la o presupusă implicare a Serviciului Român de Informaţii în desemnarea premierului României, SRI face următoarele precizări: Respingem categoric orice încercare de a implica SRI în dispute politice, în numirea premierului României sau alte acţiuni care nu ţin de misiunile asumate potrivit cadrului legal. Considerăm aceste afirmaţii din spaţiul public denigratoare şi menite să afecteze imaginea instituţiilor fundamentale dintr-un regim democratic. SRI îşi reafirmă determinarea de a rămâne echidistant, neimplicat politic şi concentrat pe îndeplinirea misiunilor sale cu respectarea strictă a legii”, transmite SRI printr-un comunicat de presă.

După şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, Olguţa Vasilescu a anunţat că Mihai Tudose va trebui să arate că nu are ”dublă comandă”, asta după ce a absolvit un curs post-universitar în domeniul securităţii naţional la Colegiul Superior de Securitate Naţională, Serviciul Român de Informaţii, în 2006. În acelaşi an a participat la un curs de specializare post-universitar la Colegiul Naţional de Apărare – Bucureşti.


Din categoria:Politica