Organizația teroristă Stat Islamic a revendicat, duminică, atacul care a avut loc în gara Saint Charles din orașul francez Marsilia, în urma căruia două femei au fost ucise, relatează site-ul agenției Reuters.
Un individ înarmat cu un cuțit a atacat cele două femei, în vârstă de 17 și 20 de ani, înainte de a fi împușcat mortal de către un militar.
Două surse din cadrul poliției au precizat că una dintre victime
are gâtul secționat, iar cealaltă a fost înjunghiată în piept și în
stomac. Potrivit acelorași surse, atacatorul ar fi strigat „Allahu
Akbar” („Dumnezeu e mare”) în timpul incidentului.
Rețeaua teroristă Stat Islamic a revendicat responsabilitatea
comiterii atacului, prin intermediul propriei agenții de presă,
Amaq.
„Am reușit până acum să evităm astfel de incidente dramatice (la Marsilia). Cred că a fost un atac terorist, iar individul care a fost ucis pare să fi avut mai multe documente de identitate”, a spus primarul Marsiliei, Jean-Claude Gaudin.
Ministrul francez de Interne, Gerard Collomb, a declarat că ipoteza unui atac de tip terorist este cea mai probabilă, dar că nu poate fi confirmată în această fază a investigației.
Din categoria:Politica