Confuziile privind sintagmele stat profund–stat subteran–stat paralel continuă. Să revizităm subiectul.
Din capul locului, observăm că, în englezește, cuvântul care definește noțiunea nu are aceeași conotație peiorativă ca în românește. “Deep state”, tradus literal, înseamnă “stat profund”, dar, în românește, se folosește îndeobște sintagma “stat subteran” (care punctează sensul ascuns, subversiv) sau “stat paralel” (care indică un gen de para-instituționalitate, de substituire a prestației constituționale cu alta, care nu poate fi decât neconstituțională).
În etosul anglo-american, noțiunea nu include neapărat intenția oneroasă, malefică, dar asta nu înseamnă că aparent benigna formulare “deep state” nu poate ascunde amenințări foarte serioase la ordinea democratică.

Săptămâna trecută, un anume Dominic Cummings, care a trait în Rusia în perioada 1994 – 1997, fost consilier-șef al lui Boris Johnson (?!), a produs oarecare senzație, declarând pe un podcast că ”statul profund este real” și că “adesea e un lucru bun” – referindu-se, desigur, chiar la Regatul Unit.
În sprijinul acestei afirmații, personajul ne spune, în esență, că decidenții aleși prin vot democratic sunt proști și că funcționarii publici, cei care mișună în diverse structuri de administrație sau servicii, inclusiv cei ce întocmesc situații și mișcă hârtiile de colo-colo, inclusiv cei de la sinteză sau de pe teren (“operativii”), având experiență în domeniu, fiind înrădăcinați adânc în funcționarea statului, știu ei mai bine ce și cum stă treaba și ce drum trebuie să urmeze țara.
Prima observație: Cummings exonerează din start “statul profund” de intenții sau scopuri oneroase/ticăloase, invocând doar buna credință și interesul national ca bază a manevrelor la care conspiraționiștii se dedau, peste capul sau în contra decidenților aduși în funcții sau în demnități prin votul popular. El încearcă să îngroape și eticheta conspiraționistă – ca și cum, conspiraționiste sau disparate, manevrele respective nu ar fi oricum în afara democrației și în afara normelor Constituției și ale legilor de organizare și funcționare ale instituțiilor.

După știința noastră, este prima dată când un personaj vestic de o oarecare expunere laudă “statul profund”, călcând în picioare – cu cinismul caracteristic globalist-progresiștilor – însăși rațiunea de a fi a democrației, care statuează că diriguirea treburilor țării este sarcina decidenților aleși prin vot, iar nu a funcționarilor numiți, gen Ursula de la Comisia Europeană (pe care n-a ales-o nimeni în afară de Merkel și Macron). Pentru că veni vorba, doamna a fost ministresa Apărării în Germania. Oare de ce norma democrației moderne impune ca ministrul Apărării să fie un civil? Tocmai de-aia! Tocmai pentru ca un eventual „deep-state” din Armată să nu se apuce să bage țara în război – sau, invers, s-o scoată din război, să capituleze – doar pentru că, fiind format din specialiști și profesioniști ai domeniului, „știu ei mai bine”. Ideea este că din experți și consultanți, unii se tranformă în decindenți, fără să aibă această vocație constituțională.
Cel mai grav este că “deep state” din America s-a amestecat – cu o probabilitate de 99 la sută – în ultimele alegeri prezidențiale, dându-l jos pe Trump și băgându-l în față pe Biden – ceea ce, în ordine democratică, este o crimă absolută (de principiu, nu de personaje). Cât ar fi de „înrădăcinat” și „experimentat” în securitate națională, știe „deep state” mai bine decât poporul american cine trebuie să conducă țara? Știu păstrătorii și manipulatorii tabletelor mai bine decât cei listați în acele tablete cine trebuie să le conducă țara?
Sunt mulți proști – și printre alegători, și printre aleși. Dar transferul de vocație decizională de la civili la „deep state” prin invocarea prostiei înconjurătoare nu poate fi acceptată într-o ordine democratică – ori atunci renunțăm la profesiunea de credință a democrației care este puterea dată de votul popular. Așadar, oricâte motivații înalte s-ar aduce ca încercare de legitimare a „statului profund”, ele nu-l pot absolvi în niciun fel de ilegalitatea profundă – morală și juridică – în care se află din start.

Totuși, prin invocarea bunei-credințe și a interesului national ca fiind resorturile primordiale ale statului profund de la ei, Cummings produce – fără să vrea – marea diferență față de România, unde scopurile statului subteran/paralel n-au nici în clin, nici în mânecă cu interesul național și buna-credință, fiind bazate tocmai invers: pe ticăloșii, banditisme, mafiotism, trădări ale interesului național. Din acest punct de vedere, într-adevăr, nu se poate face echivalența între deep state/statul profund (a l’anglaise) și statul subteran/paralel (a la roumaine).
Dar nici nu putem să înghițim toate hapurile de manipulare oferite de unii opinenți autohtoni pe acest subiect.
Astfel, un fost general de Securitate accentuează până la refuz pozitivitatea “statului profund” de la americani, pe care ni-l prezintă, dezinformativ, ca fiind “un concept al democrației occidentale ce se referă la aparatul profesionist al administrației publice, stabil și independent de alternanța puterii politice” (!!! – n.n.).
Fals. Tocmai ce am arătat că, pe de o parte, statul profund nu este un concept al democrației, ci al non-democrației, iar pe de alta – că nu este vorba de ÎNTREG aparatul de profesioniști, ci de un grup/grupare/falangă din cadrul / din interiorul aparatului profesionist, grup care își arogă libertatea de a folosi metodele specifice ale meseriei și de a apăsa pe butoane cu de la sine putere, de a se a substitui adică celor aleși prin scrutin și îndrituiți de Constituție și de legile specifice să facă acest lucru.

Toți foștii lucrători de securitate încearcă, uneori foarte subtil, prin ricoșee succesive, să se debaraseze de esența represivă a defunctei instituții și de rolul ei primordial – acela de a fi terorizat și însclavizat poporul român, spălându-i creierii și mancurtizându-l până la pierderea identității de sine, stare din care nu și-a mai revenit nici până în ziua de azi. Ei încearcă să albească funesta poliție politică, acreditând-o, pentru cei născuți după ’90, ca pe o entitate de securitate națională de factură perenă, care ar fi asigurat continuitatea și stabilitatea statului, pasămite dincolo de regimuri politice. Adică dincolo de stăpânirea dictatorială (neo)stalinist-dinastică Dej – Ceaușescu, pe care au slujit-o cu nesaț și cu multe crime, pe linia NKVD, care i-a dat naștere.
În acest areal nostalgic, opinentul cu vipușcă albastră ne spune, țineți-vă bine, că “în S.U.A. este de mult înrădăcinată opinia că deep state înseamnă pilonii de rezistență ai securității națiunii americane: Pentagonul, C.I.A., F.B.I. și întreagul sistem al instituțiilor perene prin care se asigură continuitatea și stabilitatea funcționării statului.” (!!! – n.n.)
Fals cât roata carului. Pentagonul nu este „deep state”. Este posibil ca O GRUPARE din interiorul Pentagonului să fie „deep state”, în care conspiraționiștii, pretinzând sau chiar fiind convinși că acționează pentru binele Americii, să se opună, să manevreze în contra decidenților politici aleși de popor – Congresul, șeful de la Casa Albă etc., inclusiv prin dezinformare și „canalizare” de decizii. Asta este posibil. Dar să spui că Pentagonul, CIA, FBI – per total – sunt „deep state” este cel puțin o nerozie, dacă nu o încercare de manipulare rizibilă.
Trecând acum la generalul Silviu Predoiu, întâlnim alt gen de confuzii, dar nu mai puțin mistificatoare. Într-un interviu la „Radio Gherila”, fostul șef operativ al SIE ne spune că responsabil de apariția statului paralel în România a fost… Consiliul Suprem de Apărare a Țării! Nici mai mult, nici mai puțin! Cităm: „Atunci când noi vorbim de statul-paralel ne gândim exact la șeful statului, la președinte, la șeful Parchetului General, la directorul SRI, la prim-adjunctul directorului SRI și putem să continuăm cu numirile. Dumnealor chiar erau statul, nu erau statul-paralel. Discuțiile nu erau în afara cadrului legal. Discuțiile erau în cabinetul șefului statului, în cabinetul directorului SRI, erau în sala de CSAT.” (!!! – n.n.)

Aflăm astfel, cu oarecare stupoare, că, în viziunea dlui Predoiu, biroul în care se duce discuția, indiferent de toxicitatea ei, reprezintă “cadrul legal”! Dacă cineva, aflându-se în biroul șefului SIE, convine cu el să trădeze niscaiva secrete de stat – asta înseamnă că este absolvit, întrucât se afla în “cadru legal”??!!
Mai zice opinentul: ”Statul-paralel este o expresie nu a puterii celor despre care vorbeam, ci a slăbiciunii celorlalți. Iar el a plecat de la o aparență de legalitate.(…) În CSAT s-a generat, înainte de statul paralel, sistemul juridic paralel, definit de hotărârile CSAT.“ (!!! – n.n.)
Uau! Aici manipularea prin jumătăți de adevăr – probabil defect profesional – atinge tavanul: nu cei numiți mai sus (președintele, șeful Parchetului și trepădușii lor sunt vinovați, ci victimele, din cauza slăbiciunii imanente care le macină!!! Adică tot mortul e de vină. Cât despre persoanele implicate în traiectul execuțiilor juridice, incluzând și lucrători ai serviciilor secrete (în al căror “spălător” Predoiu se erijează pe șestache), nu ele sunt vinovate, ci hotărârile CSAT – care ar fi dublat, ar fi creat un sistem juridic paralel!! Și bieții sublocotenenți și procurori, ca și judecătorii aflați la capătul coridorului de execuție (întrebați-o pe Camelia Bogdan), n-au mai știut după ce să se ghideze: după Codul penal sau după hotărârile CSAT?!! Te-apucă amețeala la câtă buluceală este în capul acestui domn! Și când te gândești că a fost șeful spionajului! Domeniu numit “intelligence”! Dumnezeule!

Pentru el și pentru toți cei care nu înțeleg deoarece fie nu-i duce capul, fie (mai curând) se fac că nu înțeleg, sintetizăm, pe scurt, esența statului subteran/paralel.
Fapta brută, ireductibilă, care stă la baza statului subteran/paralel constă în comiterea de către ocupantul unei funcții publice sau al unei dregătorii de stat, din proprie inițiativă sau la cererea altora (inclusiv prin șantaj, recompensare sau direct prin ordin pe unitate) a unor acțiuni de promovare și îndeplinire a unui scop/interes individual sau de grup, în orice sferă – politică, economică, financiară, administrativă, privată, de afaceri etc.
Faptele sunt realizate prin confiscarea, mistificarea, uzurparea, abuzarea, deturnarea, răsturnarea atribuțiilor și competențelor legale și constituționale de serviciu și prin aruncarea la coș a oricărei norme de deontologie profesională, inclusiv prin fabricarea aparenței de ilegalitate, imoralitate, infracționalitate în ce privește persoanele țintă. Așa cum l-a caracterizat chiar președintele Băsescu – care l-a dus la un nivel de perfecțiune neatins în nicio țară din Europa de Est (scăpându-l după aceea de sub control) – statul subteran/paralel este statul mafiot. Adăugăm noi – cu specificități de natură fanariot-securistoidă.
Mai departe. O secvență de stat subteran/paralel este o înlănțuire de asemenea fapte, configurând un mecanism de acțiuni concertate și coordonate clandestin (paralel și pe sub lege), în scopul descris mai sus. Esența mecanismului – modus operandi al statului subteran – este folosirea instrumentelor statului și a autorității statului în scop de furt de funcție, furt de afacere, avantaje materiale de tot de felul, pedepsire, răzbunare, compromitere publică, excludere din câmpul profesional, politic, de afaceri, social etc. a unei persoane (adversar, concurent) care stă în calea ori se opune interesului unui potentat din politică sau din sistemele de forță – sau rude, prieteni, anexe clientelare ale acestora. Pentru pești mari, ordinele mai vin și din străinătate.
Cazuistica este totală: de la lupta pentru șefii politice (de ex., șefia unui partid) sau de pedepsire exemplară – “arătarea pisicii” (de ex., extragerea de la Curtea Constituțională a unui judecător care nu e de acord cu comasarea Serviciilor secrete sub un singur șef) sau în Parlament (de ex., pedepsirea unui șef al Comisiei de control al Serviciilor secrete care nu mai răspunde la comenzi) sau în Procuratură (compromiterea unui procuror general “necooperativ” și înlocuirea lui cu cine trebuie) sau în Poliție (de ex., șefia Direcței Rutiere) sau în entități profesionale (de ex., șefia Ordinului medicilor), până la dușmănii personale pe cele mai pedestre spețe (de ex., un primar de provincie pedepsit că flirtează cu amanta șefului politic de la centru, aflată și ea în vizită de relaxare). Sau, pur și simplu, pentru a hrăni imaginarul public, pentru a abate atenția generală de la evenimente compromițătoare, distrugătoare de rating pentru autoritățile zilei. Sau pentru a “demonstra” activitate de anti-corupție.(“Mircea, fă-te că lucrezi!”) Orice se “rezolvă” prin statul paralel. Merge banda.
Mai e ceva de adăugat? Restul n-ar trebui să fie tăcere. Poate dacă electoratul ar ieși din
statul degeaba, lucrurile s-ar ameliora. Deși slabe speranțe.

Eugen Serbanescu/ http://cotidianul.ro/