Vineri, cînd am fost la ea, nu se simțea bine.
Am scos-o afară îmbrăcată gros, că-i era frig.Afară erau 34 de grade.
Doar am stat doă ore, ochi în ochi în lacrimi.Fără cuvinte.
Am dus-o în salon, i-am dat să mănînce și am plecat cu speranța că pînă luni, cînd ne vom revedea va fi bine.
Sîmbătă nu m-am simțit bine.Inima parcă voia să-mi zboare din piept și n-am ieșit decît cu Cola, spre seară.
Candela care arde fără întrerupere de o lună s-a stins de trei ori, oricîte mesaje i-am trimis nu mi-a răspuns.
O fi afară sau poate doarme, mi-am spus.
Am sunat-o seara.N-a răspuns.
Azi dimineață am sunat la Centru, dar n-a răspuns nimeni.
Am sunat-o și pe ea, dar nimic.
M-am dus acolo.
Cu greu m-au lăsat să intru pornit să fac scandal că nu mi-au răspuns la telefon.
Nu se mai poate mișca, de aceea n-a răspuns la mesaje și la telefon.
Doarme sau o fi altceva și cu greu a spus
-Imi pare rău!
-Ai grijă de tine!
Spera și speram că miercuri o lasă acasă.
I-am sărutat ochii, fruntea, mîinile.
Sper că nu e ultima dată cînd o văd.
Doctorul a spus că poate fi astăzi, mîine sau peste o saptămînă. Mă anunță ei.
-Aș vrea să-i fiu alături cînd…
-Nu se poate ști cînd va fi și nu vă putem lăsa atîta timp în Centru. Vă anunțăm noi.
Acum stau, mă uit la poze și sper să nu mă sune.Nu încă.