„Noi nu avem astfel de informații”, a spus Klaus Iohannis,
fără să mai adauge ceva, după ce a fost întrebat despre un posibil
atac al trupelor ruse asupra teritoriului R. Moldova.
Același lucru îl declara și ministrul român de Externe, Bogdan
Aurescu, aflat zilele trecute la Chișinău. „Nu cred în astfel de
construcții, care să pună în pericol în acest moment R. Moldova”,
zicea Aurescu.
Afirmațiile celor doi demnitari de la București se constituie
de fapt într-o replică adresată elegant Chișinăului oficial, care,
prin gura șefului Serviciului de Informații și Securitate (SIS),
Alexandru Musteață, lansa mai ieri, la TVR Moldova, alarma
(falsă?)că Rusia ar putea iniția o nouă ofensivă spre teritoriul
Republicii Moldova la începutul anului 2023.
În acest context, este rezonabil să-i adresăm și noi, tot atât
de elegant, Doamnei Președinte al RM, Maia Sandu, în a cărei
subordine directă se află directorul SIS, Alexandru Musteață,
următoarea întrebare:
Din care raționamente Chișinăul oficial a lansat această
alarmă (falsă?)?
Bineînțeles, nu mă aștept ca Președintele RM, Maia Sandu,
să-mi răspundă la această întrebare care o privește nu doar pe ea
ca persoană publică responsabilă direct de securitatea statului și
a cetățenilor, ci pe noi toți. Republica Moldova încă nu a avut un
președinte capabil a învinge aroganța din el și din anturajul lui
pentru a ține cont și de cele scrise de un ziarist (care nu preferă
să laude puterea) sau chiar pentru a se întâlni să discute cu el
(Ce-i drept, doar fostul președinte Mircea Snegur nu a mai putut
răbda odată, după ce citea ziarul „Țara” al cărei redactor-șef am
fost, poftindu-mă la el, pe neprins de veste, dar nu pentru că
și-ar fi învins aroganța, ci pentru a-mi cere ajutorul ca să iasă
dintr-o belea în care nimerise după ce dăduse indicații
procurorului general să-mi deschidă dosar penal pentru cele
publicate în „Țara”: În vara lui 1995, mă trezesc într-o dimineață,
pe la ora 07.00, cu un apel de telefon din antecamera Președintelui
RM, Mircea Snegur: „Domnul președinte vă așteaptă la ora 08.00 la o
cafea!”. La ora indicată eram la Președinție la o cafea cu Mircea
Snegur, care îmi solicita să-i prezint, în „Țara”, scuze publice
pentru niște afirmații ale mele care i-ar fi „lezat demnitatea și
onoarea”, procurorii inițiind un dosar penal pe chestia asta și
cerând să-mi fie aplicată, mie, dar și unui coleg ziarist, pedeapsa
cu detenția pe 5 ani de zile! Am înțeles atunci că eventuala
arestare a mea și a colegului meu de la „Țara” devenea un pericol
nu pentru noi, ci pentru el ca șef de stat – era prea de tot să pui
la zdup doi ziariști deodată! – și nu știa cum să oprească dosarul
aflat pe rol la Curtea Supremă de Justiție! Bineînțeles, nu am fost
de acord cu scuzele publice în „Țara”, convingându-l totuși pe
Președinte să ne limităm la o scrisoare simplă de împăcare, semnată
de mine ca redactor-șef, în schimbul unui demers al său către
instanța de judecată pentru clasarea dosarului).
După umila mea părere, chestia asta cu alarma (falsă?),
stârnită de șeful SIS, privind invazia Rusiei, la începutul anului
2023, asupra teritoriului RM este o treabă neserioasă și păguboasă,
știți de ce? Pentru că se vede de la o poștă cum Doamna Președinte
Maia Sandu încearcă, în chip disperat, să acopere cumva
suspiciunile și nemulțumirile, tot mai evidente, ale unei bune
părți a societății basarabene legate de tranzacția dubioasă și
rușinoasă dintre Chișinăul oficial și Moscova (FSB) privitor la
Transnistria: acordul ilegal, umilitor și dezavantajos cu Centrala
Cuciurgan, acordarea licenței de mediu pentru uzina metalurgică de
la Râbnița și alte facilități acordate regimului separatist de la
Tiraspol în scopul revigorării și menținerii acestuia cu orice
preț!
De ce Chișinăul oficial (Maia Sandu, Natalia Gavriliță, Oleg
Serebian etc.), ignorând pe față eforturile și lupta vecinilor
noștri ucraineni pentru eliminarea separatismului teritorial
provocat de ruși, caută să mențină copăcel regimul separatist
pro-rus de la Tiraspol?
Răspunsul poate fi doar unul:
Pentru că, în învălmășeala generată de războiul
ruso-ucrainean, concomitent cu alarmele stârnite de SIS privitor la
eventuala invadare a teritoriului RM de către Rusia la începutul
anului viitor, se ascunde altceva, și anume scenariul privind
federalizarea Republicii Moldova prin acordarea, după terminarea
războiului ruso-ucrainean, a statutului special pentru Transnistria
în urma revigorării așa-zisului format de negocieri 5+2, cu
ignorarea completă (abrogarea?) legii nr. 173 din 22 iulie 2005,
adoptată în unanimitate de Parlamentul de la Chișinău și care
prevede retragerea, întâi de toate, a trupelor ruse din regiune,
demilitarizarea și democratizarea acesteia!
În afară de faptul că nu-mi plac președinții aroganți, trebuie
să vă mărturisesc, încă o dată, că nu-mi plac, întâi de toate,
președinții care-și vând țara prin executarea oarbă a comenzilor
din exterior.
Iar formatul 5+2 nu este altceva pentru Republica Moldova
decât formula perfectă a grupărilor oculte și străine intereselor
noastre naționale de a ne îngenunchea pentru totdeauna și a nu
admite astfel vreodată revenirea noastră la trupul României.
https://www.activenews.ro/