Condamnată la moarte pentru crimă, Yelenei Zaltana i se oferă o șansă incredibilă: poate scăpa de executarea sentinței dacă acceptă să devină degustătoare. Astfel, va putea locui în palat, va avea parte de cele mai frumoase haine, dar va trebui să riște zilnic să moară în locul comandantului suprem din Ixia. Cum numai un prost ar refuza o astfel de ocazie, Yelena acceptă, doar pentru a descoperi, în curând, că pericolul otrăvirii reprezintă cea mai mică dintre problemele sale. Pentru că uneltitorii amenință să cucerească Ixia, iar Yelena a căpătat puteri magice pe care nu le poate controla deloc. Din nou, viața îi este în pericol, iar tânăra trebuie să ia niște hotărâri deloc ușoare. Numai că, de data aceasta, nu mai e deloc limpede care vor fi urmările... „Studiu despre otravă este una dintre acele cărți extrem de rare care izbutesc să îi facă pe cititori să viseze la lumea și la personajele sale multă vreme după ce au termina