SUA afirmă că lucrează cu România şi cu Moldova pentru a creşte exporturile de cereale ucrainene
SUA colaborează cu România şi Republica Moldova pentru a creşte exporturile de cereale ale Ucrainei folosind ca alternativă ruta fluviului Dunărea, a declarat miercuri un oficial cu rang înalt al Departamentului de Stat al SUA, citat de Reuters.
„Căutăm să sprijinim rutele alternative: aceasta este, în primul rând, ruta Dunării. Această rută rămâne în apele teritoriale ale NATO. Aşadar, este una foarte atractivă pentru noi, deoarece o menţine într-un coridor mai sigur”, a declarat oficialul, care a vorbit sub protecţia anonimatului. „Această (rută) poate duce potenţial o cantitate semnificativă, vom încerca aşadar să dublăm cantitatea care merge pe această rută”, a spus oficialul.
„În următoarel...