Consilierii pentru Securitate și economie ai președintelui SUA și-au exprimat dezamăgirea față de decizia ”mioapă” a OPEC, care a hotărât, miercuri, la Viena, reducerea producției de petrol la o cotă considerată istorică de mulți analiști.
”Președintele este dezamăgit de această decizie mioapă a OPEC+ de a reduce producția în timp ce economia globală se confruntă cu impactul negativ al invaziei lui Putin în Ucraina. Cum menținerea ofertei globale de energie este de o importanță deosebită, această decizie va avea cel mai negativ impact asupra țărilor cu venituri mici și medii, care suferă deja din cauza prețurilor mari ale energiei.
Președintele a acționat în țară și împreună cu aliații din întreaga lume și a reușit să reducă prețul benzinei începând din această vară. La ordinul președintelui, se vor pompa alte 10 milioane de barili din Rezerva Strategică de Petrol, în cursul lunii viitoare, pe lângă volumul istoric scos pe piață în luna martie.
Președintele le cere companiilor energetice să reducă prețurile la pompă, reducând diferența dintre prețul en gros și cel de retail care a ajuns la cote istorice, astfel încât consumatorii americani să plătească mai puțin la pompă.
Administrația Biden se va consulta cu Congresul în privința unor instrumente suplimentare pentru a reduce controlul OPEC asupra prețului energiei.
Anunțul OPEC ne amintește cât de important este ca SUA să nu se mai bazeze pe importurile de combustibili fosili. SUA este gata să facă cea mai importantă investiție pentru accelerarea tranziției la energia curată, sporind și securitatea energetica prin folosirea energiei produse în Statele Unite, cu tehnologie din Statele Unite”, se arată în comunicatul consilierilor lui Joe Biden.
În lupta dintre SUA și OPEC+ (adică Arabia Saudită și Rusia, în cazul de față) nu este vorba doar despre războiul prin procura din Ucraina. Inflația nu a fost provocată exclusiv de acest război și nici măcar de războiul din Ucraina și pandemie. Inflația este și rezultatul unei politici monetare mai vechi de un deceniu, rezultatul unor decizii politice, economice luate în primul rând în capitatele occidentale.
Federal Reserve se luptă în acest moment cu inflația, inclusiv cu creșterea prețurilor carburanților – un aspect esențial în perspectiva alegerilor pentru Congresul SUA ce vor avea loc în noiembrie. La ”războiul” dintre SUA și OPEC se adaugă și criza din Germania – guvernul de la Berlin aruncă în stânga și în dreapta cu miliarde de dolari pentru a-și asigura necesarul de energie în lipsa importurilor din Rusia, iar asta a dus al o creștere a prețului la gaze naturale inclusiv in SUA, de unde Germania a început să importe energie. Această creștere datorata cererii mari din partea aliatului european este periculoasă pentru Joe Biden, în prag de alegeri pentru Congres.
Casa Albă și Federal Reserve trebuie să reducă prețul. Or, prețul petrolului poate fi redus doar extrăgând mai mult sau consumând mai puțin.
Având în vedere politica ”verde” a administrației Joe Biden (care a fost adoptată pentru ca nucleul neoconservator de la Washington să primească sprijinul aripii progresiste a Partidului Democrat și să-și poată pune astfel în practica viziunea asupra lumii și a ”ordinii internaționale liberale bazată pe reguli), creșterea producției în SUA (în cazul în care OPEC refuză suplimentarea producției) este aproape imposibilă – noua legislație nu este deloc favorabilă pentru noi investiții în exploatări de petrol si gaze. Prin urmare, administrația Bide și Federal Reserve au la dispoziție doar varianta reducerii consumului de petrol.
Cum se reduce consumul de petrol? Până în acest moment, varianta care a dat cele mai bune rezultate este crearea unei crize economice și financiare globale. Indiferent că administrația Biden a dorit sau nu acest lucru, el se întâmplă. Creșterea dobânzilor în Statele Unite a dus la scumpirea dolarului și la o mare problema pentru țările care au datorii în dolari, adică mai toate statele lumii. Sărăcia care rezultă de aici ar trebui să reducă din cererea de petrol și astfel să țină jos prețul petrolului. Reducerea cererii de petrol înseamnă și reducerea PIB-ului multor state, dar asta pare a fi ceva cu totul secundar în această ecuație a menținerii ”ordinii bazate pe reguli” și a administrației Biden.
La distrugerea cererii de petrol la care apelează SUA, OPEC reacționează prin distrugerea ofertei. În acest fel, se ajunge la situația oarecum paradoxală de a avea inflație în cazul energiei chiar și în timpul unei recesiuni economice, cu efecte dărâmătoare pentru economiile în dezvoltare.
OPEC+ a reacționat la aceasta politică trimițând un mesaj oarecum voalat Statelor Unite, în luna septembrie, când a redus producția de petrol cu 100.000 de barili pe zi. Mesajul a fost ignorat și astfel s-a ajuns la decizia luată pe 5 octombrie – reducere producției cu 2 milioane de barili pe zi, un volum considerat istoric (chiar dacă este raportat la o medie producției, sub care OPEC se afla deja).
Cu o lună înaintea alegerilor pentru Congres, administrația Biden nu a mai putut ignora acest mesaj al OPEC, de unde și ieșirea nervoasa a consilierilor președintelui SUA, cu remarca despre „decizia mioapă a OPEC”. Din punct de vedere strict american, întrebarea este dacă OPEC poate reduce producția mai mlot și pe o perioadă mai lungă decât poate compensa Rezerva Strategica de Petrol a SUA. Marea majoritate a analiștilor consideră RSP nu poate face presiunilor OPEC, mai cu seamă după ce industria petroliera americană a fost atrofiată de progresiștii din administrația Biden. Cât privește economiile în curs de dezvoltare ale lumii, acestea vor avea de suportat presiunea unui dolar mai scump, a energiei mai scumpe, cu efectul scăderii cererii de energie, a PIB-ului și a nivelului de trai – strategia pe care SUA mizeză pentru câștiga disputa cu OPEC, cu Rusia și pariul cu ”energia verde”.
Cotidianul RO