>> Rasele umane nu sunt o realitate biologică. Rasismul se hrănește din neștiința noastră.

Pseudoștiința rasistă s-a răspândit atât de mult încât e greu de observat. Dar efectele sale toxice asupra societății sunt evidente: încurajează naționalismul, ațâță ura, pune în pericol vieți și otrăvește discuțiile pe orice temă, de la sport la inteligență. Până și cei cu intenții bune repetă stereotipuri „dovedite științific”, pentru că genetica de ultimă generație este greu de înțeles... și mult prea ușor de distorsionat.

În mod paradoxal, concepțiile acestea greșite se înmulțesc chiar într-o epocă în care oamenii de știință fac descoperiri fără precedent în genetica umană, descoperiri care, odată înțelese corect, reprezintă dovezi puternice împotriva rasismului. Niciodată nu am știut mai bine cine suntem și de unde venim și totuși ducem o dureroasă lipsă de astfel de informații în discuțiile informale despre rasă.

Cum să combați un rasist demontează ferm ideile perimate despre rasele umane, evidențiind ce poate și ce nu poate genetica modernă să ne spună despre diferențele dintre oameni. Acum știm că vechile categorii rasiale care încă ne dezbină nu corespund cu diferențele genetice observabile. De fapt, deosebirile dintre noi sunt atât de mărunte încât, mai mult decât orice, servesc drept dovadă a umanității noastre comune.

O prezentare fără ocolișuri, care dovedește că, în știință, conceptul de „rasă” nu ar trebui să existe. [...] O excelentă trecere în revistă a geneticii umane. — Kirkus Reviews <<

Cu siguranta, nu doar copiii au intrebari cand vine vorba despre religii - o carte pe care o recomand tuturor, pentru o incercare de a intelege "DE CE" religiile ...

>> Printre marile religii ale lumii, există trei care predică credinţa în­tr-un singur Dumnezeu: iudaismul, creştinismul şi islamul. Acestea s-au dezvoltat de-a lungul secolelor precum ramurile maiestuoase ale unuia şi aceluiaşi copac. Fiecare dintre ele are propriile reguli, propriile gesturi, propriile rugăciuni, propriile sărbători, adesea destul de greu de înţeles. În cartea de faţă sunt adunate răspunsurile la mai bine de o sută de întrebări primite de la copii, răspunsuri care ne ajută să ne cunoaştem mai bine religia şi să descoperim cum trăiesc şi alţi credincioşi.

„Cartea aceasta îşi propune să răspundă la întrebările copiilor despre cele trei mari religii monoteiste. Ediţia originală, care a apărut în Franţa, a devenit bestseller şi a fost tradusă în mai multe ţări. Limba română este cea de-a zecea limbă în care se publică. Apariţia acestei ediţii în limba română, într-un context în care despre religie se vorbeşte în fel şi chip, este un prilej de bucurie. Căci, din păcate, în zilele noastre religiile ni se arată de prea multe ori sub chipul rătăcirilor fundamentaliste şi sunt percepute ca o ameninţare pentru libertate. Cum să vorbeşti despre Dumnezeu când islamul pare să refuze democraţia, iudaismul se vede asimilat sionismului, iar creştinismul este respins din pricina dominării reale sau presupuse a societăţii? Răspunsul se află în această carte: despre Dumnezeu se poate vorbi prezentând cât mai exact izvoarele şi practicile acestor confesiuni religioase, fără a le înfăţişa conflictual şi fără a le pune în opoziţie cu ceea ce fiinţa umană are mai bun în ea. Pentru a descoperi adevărata bogăţie a chipului lui Dumnezeu, era necesară această diversitate de autori. Şi ce dovadă poate fi mai grăitoare pentru faptul că Dumnezeu este unul şi acelaşi, dacă nu prietenia care, datorită lui, s-a legat între noi, autorii?“ (Pr. dr. Michel KUBLER, autorul cărţii Mic îndreptar de credinţă) <<

>> Ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? Artistul Grayson Perry explorează ce anume este masculinitatea: de la sex la putere, de la mode vestimentare la cariere profesionale, dar și ce anume ar putea deveni pe viitor. Ce fel de bărbat ar putea face din lume un loc mai bun? Ce s-ar întampla dacă am regândi filozofia de tip macho, versiunea depășită a masculinitații, și am îmbrățișa un ideal diferit de masculinitate?

„Unul dintre aspectele masculinității pluraliste cu care bărbații s-ar putea să aibă o problemă e opțiunea. Masculinitatea de modă veche nu ne oferea opțiuni. Voi încerca să ofer câteva sfaturi drept ghid. Țelurile feminismului pot fi scrise pe o carte poștală. M-am străduit și eu să întocmesc un manifest pentru viitorul masculinității. Iată-l mai jos:

Drepturile bărbaților:

Dreptul de a fi vulnerabil

Dreptul de a fi slab

Dreptul de a greși

Dreptul de a fi intuitiv

Dreptul de a nu ști

Dreptul de a fi nesigur

Dreptul de a fi flexibil

Dreptul de a nu te rușina de niciuna dintre calitățile de mai sus.” – Grayson Perry

,,Grayson Perry este un ghid extrem de elocvent și plin de duh care ne însoțește prin această casă a groazei care este masculinitatea modernă. El vrea, ca noi bărbații, să fim mai ciudați, mai liberi și mai puțin previzibili.”- New York Times <<

>> Câştigătoare a premiului Pulitzer 2016 pentru nonfiction, Flamurile Negre: ascensiunea ISIS a fost considerată cea mai bună carte a anului 2015 de către The New York Times, The Washington Post, People Magazine, San Francisco Chronicle, Kansas City Star şi Kirkus Reviews.

Într-o relatare dinamică şi dramatică, reporterul Joby Warrick, câştigătorul premiului Pulitzer, dezvăluie felul în care acţiunile militanţilor islamişti din spatele ISIS au luat naştere într-o închisoare izolată din Iordania şi s-au răspândit cu ajutorul involuntar a doi preşedinţi americani. Bazându-se pe accesul la surse unice la nivel înalt din CIA şi din serviciile secrete iordaniene, Warrick completează puzzle-ul, moment cu moment, cu detalii operaţionale, perspective ale diplomaților și spionilor, generalilor și șefilor de stat, dintre care mulți au prevăzut o amenințare mai mare decât al-Qaeda și au încercat cu disperare să o oprească. Flamurile negre este o relatare istorică, genială şi definitivă, care expune ramificaţiile celei mai periculoase ameninţări teroriste de astăzi. <<

>> Absolut spectaculoasă. O carte minunată." Bill Clinton

„Un portret amplu și uluitor al Ierusalimului. O lectură irezistibilă de la prima la ultima pagină." The Sunday Times

„Istoria Ierusalimului, alcătuită de Montefiore, este rodul îmbinării dintre pasiune și erudiţie. O realizare impresionantă." The Independent

„Probabil că există un Ierusalim ceresc; însă cu singuranţă există unul terestru. Meritul cel mai de seamă al acestei cărţi este faptul că reușește să le adune pe amândouă într-o biografie monumentală." The Daily Telegraph

Ierusalimul este orașul universal, capitala a două popoare, sanctuarul a trei religii; este trofeul râvnit de trei imperii, locul Judecăţii de Apoi și câmpul de bătălie al ciocnirii de astăzi dintre civilizaţii.

De la regele David la Barack Obama, de la nașterea iudaismului, creștinismului și isla¬mismului la conflictul palestiniano-israelian s-au scurs 3 000 de ani de credinţă, masacre, fanatism și coexistenţă a mai multor religii. Cum a devenit orașul acesta mic și îndepărtat Orașul Sfânt, „centrul lumii" și, în prezent, cheia păcii în Orientul Mijlociu?

Citiți povestea celui mai fascinant oraș din lume: o istorie construită din date și anec¬dote picante, relatată de unul dintre cei mai importanți istorici ai prezentului.

Personalităţile care și-au lăsat amprenta asupra orașului sunt numeroase: de la Solomon, Saladin și Suleiman Magnificul la Cleopatra, Caligula și Churchill; de la Abraham la Iisus și Mahomed; de la figurile lumii antice – regina Isabela, Nabucodonosor, Irod și Nero la numele cu rezonanţă ale timpurilor moderne – Kaiser, Disraeli, Mark Twain, Rasputin și Prinţul Lawrence al Arabiei. Regi, împăraţi, profeţi, poeţi, sfinţi, cuceritori și femei ușoare... Biografia Ierusalimului se scrie prin războaie, lupte sângeroase pentru putere, atrocităţi comise în numele credinţei sau idile fulgerătoare...

Cercetând asiduu arhivele și bazându-se pe descoperiri recente, pe documentele propriei familii și pe munca sa de o viaţă, Montefiore revelează esenţa sacrului și a misticismului, a identităţii și a puterii într-o cronică unică a orașului despre care mulţi cred că va fi locul unde va veni Apocalipsa. Așa s-a născut singurul oraș care există de două ori – în cer și pe pământ. <<

>> Islamul şi violenţa este un manifest al celui mai important poet arab contemporan – nominalizat de mai multe ori la Premiul Nobel – împotriva decăderii culturii sale de origine, pe care s-a văzut nevoit s-o părăsească. Adonis trăieşte astăzi în Franţa, unde este liber să pună în discuţie cu luciditate cauzele crizei din lumea arabă musulmană: violenţa ca trăsătură caracteristică a Coranului; atotputernicia dogmei religioase în ceea ce priveşte treburile statului şi viaţa privată; falsificarea istoriei islamului; anularea subiectivităţii şi creativităţii fiinţei umane într-o civilizaţie a supunerii oarbe şi a imitaţiei; reducerea femeii musulmane la statutul de posesiune; condamnarea celor care au ieşit din cadrele restrictive ale religiei abordând în creaţiile lor teme precum dragostea, moartea şi libertatea; eroarea unor societăţi care nu cunosc conceptul de cetăţenie şi sunt incapabile să se adapteze la modernitate şi democraţie.

Fără să uite locul poeziei, misticii şi filozofiei arabe în cultura universală, Adonis demonstrează că islamul fundamentalist nu este o excrescenţă distructivă a unui islam originar paşnic şi tolerant, ci apariţia mişcărilor extremiste precum Statul Islamic reprezintă, de fapt, o reîntoarcere la începuturile sângeroase ale islamului unic, neschimbat de-a lungul timpului.

„Dacă nu separăm religia de stat şi nu eliberăm femeile de şaria, vom avea şi mai mulţi despoţi. Dictatura militară îţi controlează mintea. Dar dictatura religioasă îţi controlează şi mintea, şi corpul.“ (Adonis) <<

>> „Ideea de rasă are o lungă istorie discontinuă şi eterogenă. Şi se reinventează mereu, adesea prin redescoperirea şi combinarea unor ingrediente vechi, uitate, refulate ori cenzurate, prin schimbarea paradigmelor – de la filosofie, lingvistică şi antropologie la antropogeografie, medicină, genetică, eugenism şi biopolitică. Lucrarea semnată de Marius Turda, unul dintre cei mai valoroşi specialişti internaţionali ai acestei problematici, şi de colega sa Maria Sophia Quine este o sinteză istorică şi critică a evoluţiei conceptului de rasă din Epoca Luminilor pînă astăzi. Adică istoricizarea şi contextualizarea unei idei plasate între negare/relativizare constructivistă şi absolutizare esenţialistă, între universal (natura umană) şi particular (ierarhizarea grupurilor şi indivizilor între sublim şi monstruos).” (Sorin Antohi, membru în Academia Europaea)

„Fetiş într-o vreme, tabu într-alta, conceptul de rasă marchează – mai mult decît oricare altul – joncţiunea dintre disciplinele ştiinţifice şi cele umane. Tocmai de aceea, istoria conceptului de rasă este deopotrivă o arheologie a imaginarului ştiinţific şi o incursiune ştiinţifică în imaginarul comun, aşa cum îl sedimentează tradiţia culturală. Departe de a colora doar peisajul (pitoresc) al trecutului, un asemenea exerciţiu ne permite să focalizăm, lucid şi atent, cîteva din marile probleme ale prezentului. Imigraţia – ce readuce în atenţie tema străinului (şi problematizarea identitară) –, pe de o parte, biotehnologiile şi Inteligenţa Artificială – care ne trimit la meditaţia asupra ireductibilului uman –, pe de alta, sînt doar orizontul cel mai vizibil al actualizării dezbaterilor pe care le-a cunoscut istoria conceptului de rasă. Marius Turda şi Maria Sophia Quine ne poartă – cu o erudiţie dublată de un stil clar – printre avatarurile, adesea surprinzătoare, ale acestui concept. Asemenea realităţii pe care pretinde a o numi, «rasa» e cînd ceva evident şi cu neputinţă de definit, cînd ceva bine fixat teoretic, dar imposibil de descoperit în realitate. Această evanescenţă, cu amestecul ei de lumină şi întuneric, irizează deasupra unei istorii ai cărei purtători sîntem.

E raţiunea pentru care cei doi autori ne invită să gîndim şi să asumăm critic moştenirea acestui concept ambiguu (dar inconturnabil) al culturii noastre.” (Mihai Maci, lect.univ.dr., Universitatea din Oradea) <<

>> Cartea care a stat la baza serialului produs de Netflix

Bestseller New York Times

"Satu Mare, sau Satmar în idiș, e un oraș aflat la gra¬nița dintre Ungaria și România. Vă întrebați cum a fost posibil ca o sectă a hasidismului să poarte un nume in¬spirat de cel al unui oraș din Transilvania?"

Copil curios crescut în lumea izolată a hasidicilor Satmar din Brooklyn, Deborah Feldman s-a străduit să înțeleagă și să respecte restricțiile inflexibile care-i dictau viața de zi cu zi. De la ce putea citi până la oamenii cu care avea voie să vorbească, practic toate aspectele identității ei erau controlate strict. Măritată la 17 ani cu un bărbat pe care-l văzuse doar jumătate de oră și lipsită de o educație tradițională, nu a reușit să întrețină relații fizice cu soțul ei timp de un an.

În memoriile sale despre cum a crescut într-o comunitate hasidică rigidă, Deborah Feldman dezvăluie cum arată viața când ești prins în capcana unei secte religioase care pune mai mult preț pe tăcere și suferință decât pe libertățile individuale.

Cu o scriitură excepțională, Deborah Feldman își amintește cum clipele în care citea pe furiș despre personajele literare pline de forță create de Jane Austen și Louisa May Alcott au ajutat-o să caute un alt mod de viață — unul de care a știut că trebuie să profite atunci când, la vârsta de 19 ani, a născut un fiu și și-a dat seama că nu doar viitorul ei e în joc, ci și al lui.

Remarcabilă și fascinantă, Neortodox este o carte pe care nu poți s-o lași din mână. <<

>> Patru ani, douazeci si doua de pelerinaje individuale, plus doua pelerinaje in grup, cu microbuzul, la manastiri din Dobrogea, din imprejurimile Bucurestiului, de la Iasi, Suceava sau Nicula. Adevarate studii de teren, elaborate in urma discutiilor cu persoane implicate direct si indirect in organizarea pelerinajului, preoti, jurnalisti, forte de ordine, pompieri, comercianti de obiecte religioase si, desigur, pelerini. Rezultatul este un volum fascinant care abordeaza universul pelerinajului prin mai multe chei de interpretare: rindul de asteptare, hrana rituala, femininul arhetipal, mass-media, politica si pelerinajele, miracolele si minunile, turismul, religia populara. Prin toate acestea, autorul – care afirma flaubertian: le pèlerin, c’est moi! – ne dezvaluie o Romanie profunda, reala, fara fard si iluzii desarte.

„Mirel Banica ne-a dat un cuprinzator si emotionant portret colectiv al pelerinilor romani crestin-ortodocsi din Romania ultimilor ani. Bibliografia despre pelerinaje se imbogateste cu o lucrare solida de antropologie a practicilor religioase, construita ca un documentar riguros al observatiei participative, completata de o sectiune teoretica asumat introductiva, dar in care intilnim destule pasaje analitice utile si intrezarim reflectiile viitoare. In plus, cartea, o contributie pretioasa la fresca Romaniei profunde, e bine scrisa si e captivanta ca un roman, avind in acelasi timp prospetimea unui jurnal. Avem de-a face deci cu o reconstructie detaliata si autentica, din interior, a unui intreg univers, atit cu mijloacele literaturii, cit si cu cele ale stiintelor sociale.” (Sorin Antohi) <<

Există îndeajuns de multe rasisme adevărate ca să mai inventăm şi unele imaginare.

De treizeci şi cinci de ani, termenul de „islamofobie“ a anihilat orice discurs critic despre islam. Scopul lui dublu este de a-i reduce la tăcere pe occidentali şi de a-i descalifica pe musulmanii reformatori.

O mare religie precum islamul nu e reductibilă la un singur popor, dat fiind că are o vocaţie universală. Iar să nu o supunem examinării, proces prin care au trecut, timp de secole, creştinismul şi iudaismul, înseamnă să o menţinem în dificultăţile cu care se confruntă astăzi. Şi să-i condamnăm pentru totdeauna pe adepţii ei la rolul de victime, absolviţi de orice responsabilitate pentru violenţele comise în numele său.

Denunţarea acestei imposturi, reevaluarea a ceea ce numim „întoarcerea spiritului religios“ şi care înseamnă mai degrabă întoarcerea fanatismului, celebrarea libertăţii extraordinare pe care Franţa o oferă cetăţenilor ei, dreptul de a crede sau nu în Dumnezeu: acestea sunt obiectivele eseului de faţă.

„Mondializarea traduce momentul istoric în care Pământul devine conștient de limitele lui, iar oamenii de interdependența lor. Universul încetează să mai fie spațiul comun al schimburilor umane, pentru a deveni locul în care oamenii se chinuie reciproc. Întrucât nimic nu mai separă popoarele unele de altele mai mult de câteva ceasuri petrecute în avion sau în tren, oamenii se găsesc lipsiți de distanța necesară oricărei relații. Deschiderea promise de modernitate, minunata posibilitate de a ieși din local, din natal, din tribal, a dus la o nouă închidere la scară globală.“

>> „Pentru a comemora genocidul armean, Gaidz Minassian, specialist în istoria Armeniei și Caucazului, profesor la Sciences-Po și jurnalist la Le Monde, a reconstituit, în Visul spulberat al armenilor, aventura unui grup de tineri revoluționari armeni fascinați de modelul francez al Luminilor și hotărâți să lupte pentru propriile drepturi, pentru recunoașterea identității lor în cadrul Imperiului Otoman, precum și pentru emanciparea și egalitatea tuturor popoarelor. Proiect ambițios, care pleacă de la mobilizarea politică tradițională și pașnică și sfârșește în radicalizarea armată, ba chiar în terorismul anarhist. Liderul lor emblematic se numea Christapor Mikaelian, unul dintre fondatorii FRA (Federația Revoluționară Armeană). O parte dintre ei vor cunoaște un destin tragic și vor fi capturați de la primele arestări ale armenilor din Constantinopol, în aprilie 1915, care marchează începutul a trei ani de silnicii...“ (Jean-Claude PERRIER, L’Orient Littéraire)

„Armenii au fost masacrați după niște metode barbare care țin de secolul al XIX-lea, în numele unui program de modernizare a societăților destinat să introducă Europa și Turcia în secolul XX. Poate că a venit timpul pentru comunitatea internațională să le aducă un omagiu și să facă dreptate la începutul acestui secol XXI, pentru ca toți acești «sacrificați» ai patriei (Yerkir) să poată dormi în pace și devotamentul lor să fie în sfârșit recunoscut de Istorie sau să capete un sens în dezvoltarea umanității. Atâta timp cât lumea, și în primul rând Turcia, nu recunoaște genocidul din 1915 – această crimă care leagă o ramură a omenirii de pământul său –, Yerkirul nu-și va relua Istoria. Până atunci, armenii trebuie să se străduiască să iasă din imaginar și să facă din Yerkir nu un loc memorial intangibil, ci un spațiu real. Astfel, în loc să se blocheze într-o postură de victimă care nu se mai justifică – fiindcă e sterilă și fără efect –, această revenire la real îi invită pe armeni să înscrie sacrificiul acestor generații de combatanți și de intelectuali pe lista universală a popoarelor care luptă pentru Libertate.“ (Gaidz MINASSIAN) <<