în atelier e liniște deplină
petice de neadevăr aruncate la
întâmplare
vulcanizăm stări
explozii inerente
o luăm de la capăt
nimic nu mai e ca la început
sufletele cresc
sunt în mișcare permanentă
nu le trebuie nici apă
nici ulei schimbat
motorul lor funcționează
atipic
e de ajuns să-l atingi
pentru ca primăvara să nu se mai
mute
niciodată în altă parte
și asta până când
cerul se coboară bunăoară
să-și ia simbria de pe pământ
