Cât transmit din toate aceste sentimente ce mă domină și mă
acaparează nu știu, știu însă că ele mă mențin vie, cu poftă să
zâmbesc pentru a mi se întoarce lumina din zâmbetul ochilor și
buzelor celuilalt. Sunt un copil mare, sunt aripa desprinsă de cea
care am fost odinioară, îmi caut partea umană pentru a mă
reîntregi. Gândul merge amețitor, ușor, ușor în mintea se tot
conturează ce este irepetabil. Continuu așa, fără roata bicicletei,
metaforic vorbind, ci doar menținând ghidonul drept. Să dai tot ce
e bun în tine celorlalți, dar și ție. Iar cu restul, cu partea
întunecată din tine să te frămânți doar tu, în intimitatea și
solitudinea sufletului, acel loc unde iubirea este prezentă și știe
să se zbată să te scoată la liman.
Să fii recunoscătoare tuturor pentru că există și, prin
simplul fapt că sunt, te ajută să intri cu drag și încredere în
poveștile lor, în speranțele lor, iar, prin ele, ești purtat de
emoție pentru că observi cu recunoștință și surpriză că realmente
le pasă.
Mulțumesc, dragilor, pentru raza de lumină din privirea
voastră, pentru că sunteți, fie și numai cu gândul. E de ajuns, e
mai mult decât complet. ? Vă îmbrățișez. O zi plăcută!
