De câțiva ani tot scriu că țările nu se mai cuceresc acum prin
arme, ci plantând incompetenți ori trădători la conducerea lor. Cel
mai eficient este să aplici acest principiu la nivelul serviciilor
secrete, de acolo rezultând și numirile în funcțiile
decizionale.
Specificul unui război hibrid este că lupta se dă nu pentru
teritorii, ci pentru mințile și atitudinele cetățenilor altor
state. În cazul de față, preambulul este războiul civil, tot
hibrid. Evenimentele de astăzi care îl ilustrează sunt
imposibilitatea primarului unui oraș de a pune în aplicare o
decizie legală și legitimă și corecția fizică pe care a primit-o un
bătrân de la niște cetățeni care au altă opinie, chiar în spațiul
pe care ei îl revendică drept proprietate de grup restrâns. Un
prieten spunea astăzi:
„Îndoctrinarea și înverșunarea tefelistă sunt ca niște
halucinogene extrem de puternice”. Altul scria: „Atât timp cât
acceptăm ca 0,01% dintre cetățenii României să întoarcă prin
vocalize și violență deciziile luate în numele restului
cetățenilor, nu mai putem vorbi de democrație în România. Avem de-a
face cu un curent fascist descris de relația actuală dintre lege și
violența populistă”.
Unii ideologi ai mișcării tefeliste argumentează manifestările
la limita legalității, lipsa autorizațiilor pentru demonstrații și
legitimitatea manifestațiilor fără un motiv concret, dar cu scop
foarte precis, prin paralelismul cu fenomenul „Piața Universității”
din 1990. Există însă două diferențe majore:
– demonstranții din 1990 protestau împotriva manierei
sfidătoare de menținere la putere a Securității care avea în
vitrină căpățâna zâmbăreață a lui Ion Iliescu (un recamier
„Wiermer” avant la lettre, mai vorbăreț și mult mai inteligent
decât cover-ul actual); cu alte cuvinte, erau de cealaltă parte a
baricadei față de „statul paralel”;
– absolut toate instituțiile media erau împotriva mișcării
protestatare, pe când acum, deși mijloacele de comunicare s-au
dezvoltat masiv, aproape toate susțin tefelismul protestatar
(!)
Din punct de vedere economic, România reprezintă o piață de
desfacere uriașă și o sursă de mână de lucru ieftină, mai ales după
demersul parțial reușit de dezindustrializare și de anihilare a
capitalului autohton. Pornind de la această premisă, e lesne de
înțeles cui folosește amplificarea dezordinii și polarizarea
spațiului public.
Din categoria:Politica