Nici prin gînd nu le trecea maghiarilor din primele fotolii ale UDMR că vor zbura de la guverare atît de repede și de simplu. Exact cînd le merge mai bine. Școli de vară lîngă premierul Ungariei, discursuri, defilare internațională ,invitații peste tot, ca niște artizani ai democrației din secolul XXV. Se plimbau cu președinta Ungariei, cu trimiși și miniștri, primeau mesaje de la Budapesta și de la Viktor Orban, se bucurau de sprijinul Ungariei, primeau și mai primesc bani de la statul român, învîrt afaceri (nu le știu pe cele din Ungaria) și acumulează proprietăți importante în România.

Cîțiva dintre baronii UDMR i-au lăsat cu gura căscată pe concetățenii lor din România, dar și pe compatrioții lor din Ungaria. La noi, lefuri, pensii, funcții, onoruri, decorații, imagine, tot ce vrei și ce nu visau în anii comunismului. Dincolo de Nădlac și de Curtici, aproape la fel. În trei decenii de politică românească tolerantă, UDMR a jucat rolul unei forțe orchestrate, coerente, cu strategii și oameni pricepuți la politică.

A participat la toate festinurile de putere și a funcționat ca o balama care a dat să scîrțîie numai cînd a fost vorba de interesele maghiarilor din România și a asociației lor culturale.

UDMR a jucat pe degete toate guvernările noastre încropite, toți premierii naivi, toți președinții umflați în pene și s-au mîndrit cu rolul de floare la butoniera politicii noastre dîmbovițene.

După decenii de parlament și după nenumărate negocieri abile, s-a încetățenit părerea că UDMR reprezintă un semn de toleranță etnică și de democrație modernă.

A procedat Ungaria la fel? Nici vorbă! Ne-a tras-o de nenumărate ori și a lucrat mereu la strategia consolidării imaginii Transilvaniei ca parte a Ungariei Mari. De multe ori, chiar la noi acasă, dar și în cărți de istorie, conferințe și forumuri internaționale. Iar UDMR-ul hrănit masiv de bugetul României (dar și de ajutoare „nevinovate” din Ungaria) n-a zis niciodată o vorbă. S-a făcut că nu aude și nu vede. În reacțiile lor, udemeriștii au reacționat la mesajele antiromanești din Ungaria ca niște soldați credincioși. Numai n-au răcnit cîte un – „Să trăiți!”

Încordarea lor din răsputeri de a păstra Ministerul Dezvoltării a părut oarecum exagerată și naivă. Nu credeau că vor pierde ce au primit din greșeală. Ba unii își imaginau că ține și de data aceasta.

Ei bine, refuzul neașteptat de la PSD și PNL, în fapt un „nem” venit de la Cotroceni și de peste Ocean, a fost o surpriză și pentru românii-români. Se obișnuiseră cu prezența lor, cu aroganța și cu abilitatea lor de a lua cîte o felie din fiecare tort de putere.

Cum de-a zburat UDMR de la guvernare? S-au supărat ca văcarul pe sat sau a înțeles că și în situația în care s-ar mulțumi cu un singur minister tot ar avea parte de un refuz. Asta ar explica de ce au ales să joace o scenă a demnității vexate.

Toată curtea pe care Viktor Orban a făcut-o și o mai face Kremlinului și toată încercarea lui de a se apropia de republicanii americani trebuia să crape undeva. Nu era vremea să zboare din NATO sau din Uniunea Europeană, dar venise vremea să primească un semnal important.
Poate nu cel din urmă!

Premierul ungur a fost și vocea tăcută a Germaniei, dar și un jucător de interese maghiare,pregătind inclusiv mișcări pentru o lovitură viitoare. A mizat pe Donald Trump într-un moment de dificultate al acestuia și pe Vladimir Putin într-un moment de agresiune a acestuia în Ucraina. Teribilism sau calcul greșit? A ales prost sau s-a bazat pe spiritul său rebel, încercînd o mișcare de a obține sprijinul acestora pentru o situație viitoare în care Ungaria ar avea nevoie de sprijinul a două mari puteri?

Exit-ul UDMR este primul cost important al rolului de Gică Contra al lui Viktor Orban în UE și în NATO. Cu un asemenea ok, decizia de scoatere a UDMR de la guvernare a părut mai simplă. Politicienii români s-au prefăcut a fi mai curajoși, iar liderii asociației culturale UDMR mult mai cuminți.

CORNEL NISTORESCU /http://cotidianul.ro/