Tăcerea îmi învăluie mintea ca o ceaţă de octombrie. Vreau să
strig, să scot la suprafaţă tot ce e otrăvit înăuntru-mi, dar
cuvintele refuză să mi se supună. Cu cât mă forţez mai mult să
vorbesc, cu atât liniştea îşi croieşte drum mai adânc în mine. Cine
sunt şi pentru ce trăiesc? Iată două întrebări la care nu am
răspuns... Când îl voi afla, probabil voi fi Cineva, dar până
atunci sunt un Nimeni.
