Biserica Lumina din Oradea organizează, în zilele de 27 și 28 iunie, prima ediție a Târgului Lumina – un eveniment caritabil pentru întreaga familie, cu activități variate și un scop nobil: achiziționarea unui spațiu propriu pentru biserică.
Mâncare delicioasă, standuri creative și atmosferă de festival
Evenimentul se va desfășura pe Calea Clujului nr. 207, în spatele clădirii Romeur, unde funcționează și Biserica Lumina. Târgul este deschis tuturor orădenilor, de la cei mici până la cei mari, promițând două zile pline de bucurie, culoare și generozitate.
„Ne dorim să construim împreună un loc în care să ne putem închina, sluji și bucura ca o adevărată familie spirituală,” au transmis organizatorii.
Vizitatorii vor avea parte de o zonă gastronomică bogată, cu preparate grill, pizza, burgeri, sarmale, bogracs, dulciuri, înghețată clasică și thailandeză, băuturi răcoritoare și multe alte surprize.
La Garage Sale-ul organizat în cadrul târgului, vor fi disponibile haine, încălțăminte, accesorii, electrocasnice, instrumente muzicale și jucării, toate la prețuri accesibile. Nu vor lipsi standurile handmade, cărțile, picturile și decorațiunile realizate cu pasiune.
Activități pentru copii și surprize cu pompieri, ponei și mascote
Cei mici se vor bucura de o adevărată lume de basm, cu tobogane uriașe, mascote îndrăgite, picturi pe față, baloane modelate, ateliere creative și jocuri de tot felul. Un punct de atracție va fi autospeciala ISU Bihor, care le oferă copiilor ocazia să interacționeze cu echipamentele folosite în situații reale de urgență.
„Vrem ca fiecare copil care vine la târg să plece cu o amintire frumoasă, dar și cu o lecție despre curaj și solidaritate,” au subliniat voluntarii.
Programul activităților pentru copii include:
Vineri, 27 iunie (16:00 – 21:00)
-
Ateliere creative (brățări, brelocuri, rame foto, slime)
-
Jocuri de societate, cuburi magnetice, piscină cu bile
-
Activități speciale: împletituri, karaoke, dodgeball, pictură decorativă, jocuri active
-
Activități cu autospeciala ISU: 19:00 – 21:00
-
Activitățile Mălinei: pictură pe față, figurine din baloane, mascote și baloane de folie
Sâmbătă, 28 iunie (10:00 – 21:00)
-
Ateliere creative și jocuri disponibile pe tot parcursul zilei
-
Activități educative cu ISU: 10:00 – 12:00
-
Plimbări cu poneiul: 14:00 – 18:00
-
Activitățile Mălinei: 16:00 – 21:00
-
Seară de karaoke, concursuri și tombolă
Marea tombolă: un premiu de 8.000 lei oferit de IsoRihner
Momentul culminant al târgului va fi marea tombolă, unde participanții pot câștiga o izolație profesională cu spumă poliuretanică, echivalentul a 100 mp la grosimea de 15 cm, în valoare totală de 8.000 lei – un premiu oferit de firma locală IsoRihner.
„Este modul nostru de a spune mulțumim unei comunități care ne susține. Poți pleca acasă cu o lucrare completă de izolație, perfectă pentru mansardă, acoperiș sau spații de locuit,” spun reprezentanții firmei.
Tombola poate fi urmărită și online aici.
Un eveniment cu suflet pentru un viitor comun
Toate fondurile strânse în cadrul Târgului Lumina vor fi direcționate către achiziționarea unui spațiu propriu de închinare pentru Biserica Lumina – un pas important pentru consolidarea unei comunități unite prin credință și generozitate.
„Vino cu familia, prietenii și inima deschisă. Împreună putem clădi un loc în care să creștem, să slujim și să ne bucurăm unii de alții,” au mai adăugat organizatorii.
Program:
-
Vineri, 27 iunie | 16:00 – 21:00
-
Sâmbătă, 28 iunie | 10:00 – 21:00
Calea Clujului nr. 207, Oradea (în spatele clădirii Romeur)