Storia Books ne-a provocat sa vorbim despre frica,
iar noi am raspuns. #farateama #invingefrica
"Succesul înseamnă a fi în stare să mergi din eșec în
eșec, fără să-ți pierzi entuziasmul." - Winston
Churchillb
Cea mai mare temere a mea poate fi una dintre cele mai
previzibile sau poate părea ceva ciudat pentru că nu este o temere
tangibilă. Liceul sau mai degrabă ulimii ani de liceu au trezit în
mine o frică ce a crescut în timp ca o creatură diabolică pe care o
hrănești zilnic cu neliniște și anxietate: frica de
eșec.
Este ceva așteptat la noi în țară ca la 16 sau 17 ani să
știi ce vrei să faci cu viața ta, să ai întregul viitor plănuit cu
grijă și să nu dai înapoi nici măcar un moment în drumul spre
împlinirea țelului tău. Însă, de fapt, la vârsta asta nu știi nici
măcar cine ești astăzi, cu atât mai puțin cine vei fi peste 5 sau
10 ani. Este acel moment în viața când toată lumea are așteptări de
la tine, tot efortul părinților de a te susține până la această
vârstă așteaptă să fie recompensat cu note mari la bacalaureat, la
examenul de admitere la facultate și un viitor
luminos.
Sunt oameni care știu de mici ce își doresc de la viața
lor, eu însă am trecut prin etape, de la ”doctor de animale” la
actriță, psiholog și o întunecime completă în ceea ce privește
viitoarea mea meserie. Am cunoscut chiar și oameni care de la 4 ani
și-au dorit același lucru și pe care incapacitatea de a-și atinge
țelul i-a doborât complet sau momentul în care au ajuns exact acolo
unde și-au dorit a fost o dezamăgire totală. Eu, însă, pusă în fața
uneia dintre cele mai importante decizii am făcut o alegere nu
foarte rațională sau informată. Au urmat apoi ani întregi în care
nu simțeam prea des că am făcut alegerea potrivită, nu știam cum să
dau înapoi fără să consider că am eșuat, îmi doream să mă fi
avertizat cineva că nu e așa cum ți se spune la început, că e greu,
că prea puțini reușesc și că adesea nici măcar nu depinde de
mine.
La o conferință am auzit probabil cel mai bun sfat, cel
de care aveam nevoie dar care nu venea de la nimeni din jurul meu:
”Sunteți tineri, acum este momentul să eșuați, să greșiți, să o
luați de la capăt. Nu ați ajuns încă sus deci căderea nu va fi prea
dureroasă, așa cum va fi în câțiva ani, când veți vrea să dați
înapoi.” Sfatul suna extraordinar, dar nu aveam habar cum să-l
aplic. Să dau înapoi, să renunț la facultate însemna un eșec și nu
știam cum să gestionez un astfel de deznodământ. Nu mai eșuasem
niciodată până atunci. Eram îngrozită de ce vor zice ceilalți. Și,
mai important, încă nu descoperisem acel lucru pe care mi-l doream,
eram mai dezorientată ca niciodată. Așa că am continuat. Și am
ajuns astăzi în punctul în care nu mai pot merge decât înainte.
Uneori îmi pare rău că nu am eșuat în trecut, pentru că acum pare
mult mai dureros să nu reușesc.
Dar din toate astea am învățat că e OK să nu ai habar ce
să faci cu viața ta și că majoritatea oamenilor nu vor ști
niciodată dacă și-au ales bine meseria. Și poate lucrul cel mai
important, am învățat că e în regulă să dai înapoi, să nu fii o
proiecție a visurilor și speranțelor celor din jur. Este important
să experimentezi eșecul devreme, să te încumeți la drumuri din care
știi că nu vei ieși invingător pentru că experiența înfrângerii la
o vârstă fragedă te va ajuta imens mai târziu.
Voi ce temeri aveti si cum le combateti?
