TEHNICA MUŞCĂ!
- Ce ceas este acela cu limbi de foc, vă
rog?
- Care ceas?
- Acela din vitrină, cel cu cureaua din piele şarpe, de
lângă ceasul rău?
- Ooo... sunt trei ceasuri rele în vitrină, care dintre
ele?
- Nu, nu, imediat cel de după ele. Cel de-al
doisprezecelea ceas, de lângă ceasul de taină. -
Aaa... acela este Ceasul Judecăţii de Apoi. Nu ştiu dacă aţi
observat, dar Duhul Sfânt nu produce minuni tehnice, ci doar
genetice, parapsihologice şi geoclimatice. Se mai bagă şi pe la
energii superfluido-cuantice, cunoscute doar de către iniţiaţi, te
mai ajută cu bani, cu servici, cu femei, îţi îndeplineşte dorinţele
cele mai ascunse, creează multiversuri şi... cam atât. La minuni
tehnice şi electronice, nu se bagă, că-şi prinde urechile. Vedeţi
dumneavoastră, tehnica muşcă. Din punctul acesta de vedere, ceasul
Apocalipsei este singura şi cea mai mare realizare inginerie divină
de serie scurtă. Şi chiar dacă nu este atomic, are un mecanism
atroce, chiar satanic aş putea spune, băgat însă, într-un ceas
bun.
- Dar de ce are limbi foc?
- Limbile ceasului provin de la focul Gheenei şi-ţi
numără clipă de clipă, toate clipele de sinceritate şi tăcere, ca
să ţi le scoată pe nas. He, he, funcţie hedonistică,
hai că se aude de-aici! I-auzi...! Auzi? Te fură. Are un
tic-tac tare plăcut!
- O avea... Dar parcă are şi o limbă de moarte.
Are?
- Da, cu ea numără clipele de plăcere, fericire, iubire,
vis, dar şi clipele fatale şi de groază. Nu ştiu cum socoteşte, dar
e pervers rău..! N-ai cum să câştigi! Vi-l aduc să-l vedeţi mai
bine? Hai, că-i şmecher, dat dracului!
- Nu. Nu-l aduce, nu-l aduce...!!! Lasă-l
acolo!
- Nuuuu...!? Cum nu?
- Că nu! Că nu aduce aduce anu’ ce aduce ceasu’. Tehnica
muşcă!
Sursă foto necunoscută.