MOL finanţează 18 proiecte de terapie emoţională şi
intervenţii
psihosociale pentru copiii bolnavi
- MOL România finanțează 18 proiecte de terapie emoțională, terapie prin artă și intervenții psihosociale, selectate în cadrul ediției a 12-a a Programului MOL pentru sănătatea copiilor, organizat împreună cu Fundația Pentru Comunitate.
- Suma totală alocată este de 400.000 de lei, iar proiectele se vor desfășura în beneficiul a 773 de copii și al familiilor lor.
- În cadrul celor 12 ediții ale Programului MOL pentru sănătatea copiilor, au fost finanțate 227 de proiecte cu peste 4 milioane de lei, în beneficiul a aproape 13.000 de copii și adolescenți.
„MOL România își menține agajamentul asumat de a fi
partenerul de nădejde al comunităților. Continuăm și în acest an
programul de responsabilitate socială pentru sănătatea copiilor.
Această ediție, mai mult decât cele precedente, ne-a arătat cât de
necesar este ajutorul nostru. Pandemia a acutizat problemele
copiilor cu dizabilități sau boli cronice, adăugând suferințelor
lor și stări de anxietate și stres. Ne-a dat speranță faptul că
multe ONG-uri de specialitate au pregătit un răspuns profesional,
au îmbogățit și adaptat metodologia aplicată, au abordat noi moduri
profunde de lucru cu copiii, dar și cu familiile acestora. MOL
România va rămâne un susținător al eforturilor acestora și suntem
convinși că, împreună, putem schimba în bine viețile acestor
copii”, a declarat Camelia Ene, Country Chairman & CEO MOL
România.
Cele 18 proiecte câştigătoare au fost selectate dintr-un
total de 77 de propuneri primite în perioada 2 noiembrie - 2
decembrie 2020. Proiectele au fost depuse de organizaţii
neguvernamentale specializate în proiecte de terapie emoţională,
terapie prin artă şi intervenţii psihosociale pentru copii şi
tineri cu deficienţe, cu boli cronice sau aflaţi în curs de
recuperare după afecţiuni grave.
Organizaţiile înscrise provin din 26 de judeţe, iar 43
dintre acestea au mai participat şi la ediţiile precedente ale
Programului. Proiectele selectate pentru finanţare vor fi
implementate în perioada februarie-august 2021.
Dintre cele 18 ONG-uri câştigătoare, 8 obţin finanţare
pentru prima dată, în timp ce 10 au mai beneficiat de sprijin şi la
ediţiile anterioare.
Organizaţiile câştigătoare provin din Bucureşti şi din
judeţele Bihor, Braşov, Cluj, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Harghita,
Mureş. În activităţile terapeutice şi intervenţii psihosociale vor
utiliza
diverse metode, precum terapia prin artă (muzică, desen,
pictură), terapia prin joc, terapiile emoţionale (marionete, jocuri
de rol, psihodramă pentru copii, poveşti terapeutice), integrarea
senzorială, terapia ocupaţională, terapiile asistate de
animale.
Andras Imre, directorul executiv al Fundaţiei Pentru
Comunitate a declarat: "Perioada de implementare a proiectelor
finanţate în cadrul acestei ediţii va fi mai scurtă, va dura şapte
luni, începând din februarie. Oferim informaţii tuturor ONG-urilor
interesate, atât în decursul celor şapte luni, cât şi la final, în
septembrie, când organizaţiile susţinute vor prezenta public
rezultatele proiectelor realizate. Menţinem intenţia noastră de a
acorda şi în acest an Premiul MOL pentru sănătatea copiilor
organizaţiei care realizează cel mai bun proiect, împreună cu
invitaţia de a delega un membru în juriul ediţiei viitoare. Este o
practică a informării cuprinzătoare şi şansei egale pentru toţi cei
interesaţi în pregătirea şi înscrierea proiectelor la acest
concurs."
Mai multe detalii:
https://molromania.ro/