Nu voi lăsa în urmă nici palate, nici mari averi cum alții au lăsat,
Vă las ca moștenire versurile toate, dacă n-or fi cumva de lepădat!...
Dacă-am greșit cuiva, îmi cer iertare, căci ăsta este omul pe pământ –
Am dat cât am putut o alinare și n-am făcut cu răul legământ…
Destinul meu n-a fost din cele-ușoare, am suferit din greu, în fel și chip,
Dar răutatea n-o să mă doboare, iar binele, cât pot o să-nfirip –
Cu-aproapele aflat în suferință, cu-o vorbă bună spusă pentru obște,
Dar glasului nu-i este cu putință, să cârmuiască just a lumii oiște.
Azi, pun o pauză la poezie, am scris cu drag, dar timpul nu-i propice,
Secat, este izvor de fantezie, iar încercări prea mari se dovedesc calice
Hrănindu-se cu-atât de mari speranțe, că azi cuvântul ar schimba puțin,
Aiurea-i, vremea speculei cea cotoroanțe, creația-i doar suferință, chin...
Și „kaka” are copyright, se pare, iar bani fac „clonele” vândute-n vrac,
Valoarea, brusc e „non-valoare”, iar mii de idioți, marketing fac –
E coala albă mult mai valoroasă, decât aceea așternută cu o rimă,
Pentru afaceriști, poema e hidoasă, „ciozvârta și beuta”, doar, i-animă...
Mai scriu dar nu am să mai public, se pare că e doar lătrat la lună,
Trăim un timp prefigurat și biblic, amar și toxic , ca o mătrăgună,
Aștept la vremuri – de le-oi prinde, când nu s-o da cuvântul la mezat,
Vă doresc bine, pace, cât cuprinde și libertate cum n-ați cutezat!...