The Jerusalem Post: Israelul presează Bulgaria și România pentru ca Gardienii Revoluției să fie desemnați grupare teroristă
Ministrul de externe Eli Cohen a presat România și Bulgaria pentru a susține o decizie a UE de desemnare a Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) drept organizație teroristă. El a discutat joi la telefon cu omologii săi din România și Bulgaria, Bogdan Aurescu, respectiv Nikolai Milkov, relatează The Jerusalem Post, citată de Rador.
„În ambele discuții miniștrii au convenit asupra consolidării
frontului lor comun împotriva Iranului”, a declarat ministerul
israelian de externe.
La solicitarea lui Cohen, cei „doi miniștri de externe au convenit
să ia în calcul în mod pozitiv desemnarea IRGC drept organizație
teroristă, la nivelul UE”, a precizat acesta.
Noi campanii contra IRGC
Conversația a survenit în contextul în care noul guvern al
premierului Benjamin Netanyahu este angajat într-o campanie
mondială contra IRGC.
Până acum numai SUA, Bahrain și Arabia Saudită au desemnat IRGC
drept grupare teroristă, în ciuda implicării organizației în
reprimarea protestelor de stradă din Iran și a sprijinului ei
pentru grupuri teroriste precum Hezbollah și Hamas.
Premierul Benjamin Netanyahu a discutat cu președintele francez Emmanuel Macron despre IRGC în cursul vizitei sale de la Paris de săptămâna trecută, și atât el cât și Cohen au abordat subiectul în termeni generali în conversațiile lor cu diplomați de seamă din întreaga lume.
Parlamentul European a cerut UE să desemneze IRGC drept grupare teroristă și să instituie sancțiuni împotriva ei.
Consiliul UE al miniștrilor de externe a impus luna trecută noi
sancțiuni împotriva IRGC, dar nu a desemnat-o drept grupare
teroristă.
Josep Borrell, șeful diplomației UE, a explicat că în chestiune
intervin probleme juridice și că o astfel de declarație trebuie să
fie formulată mai întâi de către o instanță europeană.
https://60m.ro/