Administrația Trump – Casa Albă
Președintele Donald J. Trump
Donald J. Trump este cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite. El consideră că Statele Unite au un potențial extraordinar și că vor face progrese astfel încât să înregistreze mai multe realizări decât în trecut. Sloganul său de campanie a fost „Să facem America din nou măreaţă”, iar acesta este exact obiectivul pe care şi-a propus să-l atingă.
Ceea ce a realizat Donald J. Trump este chiar definiția unei poveşti americane de succes. De-a lungul vieții sale, a stabilit permanent standardele de excelență în domeniul afacerilor şi în cel antreprenorial, în special în ceea ce priveşte preocupările sale din domeniul imobiliar, al sportului și al divertismentului. De asemenea, intrarea sa în politică și în serviciul public a avut drept rezultat victoria sa la alegerile prezidențiale după ce, în mod surprinzător, s-a înscris pentru prima dată în cursa electorală pentru preşedinţie.
După ce a absolvit Școala de Finanțe Wharton, Donald J. Trump a mers pe urmele tatălui său, lucrând ca dezvoltator imobiliar și a intrat în sfera afacerilor din domeniul dezvoltării imobiliare din New York. Semnătura lui Trump a devenit în curând sinonimă cu cele mai prestigioase adrese din Manhattan și, ulterior, din lume. Fiind şi un scriitor talentat, Trump a scris peste 14 bestseller-uri, iar prima sa carte, The Art of the Deal („Arta negocierii”, apărută în 1987), pe lângă faptul că a fost cartea anului, este considerată o carte clasică despre afaceri.
Donald J. Trump și-a anunțat pe 16 iunie 2015 candidatura la alegerile prezidenţiale și, după ce 16 concurenți republicani și-au suspendat campania, în iulie 2016 a acceptat nominalizarea din partea Partidului Republican pentru funcţia de președinte al Statelor Unite. Trump a câștigat alegerile pe 8 noiembrie 2016, fiind cel mai mare triumf electoral al unui republican în ultimii 28 de ani. A câștigat în peste 2.600 de districte din întreaga ţară, cele mai multe câştigate de un candidat, după președintele Reagan (1984). În plus, în ceea ce priveşte votul popular, Trump a câștigat peste 62 de milioane de voturi, cel mai mare număr de voturi pe care le-a obţinut până acum un candidat republican. De asemenea, a obţinut 306 voturi din partea electorilor, cele mai multe câştigate de un republican după cele primite de George H.W. Bush în 1988. Milioane de americani s-au identificat cu mesajul său şi cu preocuparea sa de a reconstrui SUA și de a desfiinţa statu-quo-ul – aceasta a fost o adevărată victorie națională și un eveniment de importanţă epocală.
Donald J. Trump şi-a desfăşurat campania în locuri unde știa că republicanii nu avuseseră sorţi de reuşită – în Flint, Michigan, în şcolile alternative finanţate de stat, dar cu programă proprie („charter schools”) din centrul oraşului Cleveland și bisericile hispanicilor din Florida, pentru că a dorit ca mesajul său despre propăşirea economică să ajungă la toţi americanii. Milioane de americani deveniţi recent pro-republicani i-au acordat votul lui Trump fiindcă a susţinut că prosperitatea va fi distribuită prin stabilirea unor acorduri comerciale mai avantajoase pentru lucrători, astfel, Trump a obţinut victoria în noile regiuni, care au trecut de partea sa. Este evident că triumful președintelui Trump i-a adus împreună pe americani de toate condiţiile, iar preşedintele nou-ales a trecut la acţiune încă din prima zi a mandatului său.
Președintele Donald J. Trump este căsătorit cu soția sa, Melania, de 12 ani și au împreună un fiu, Barron. Trump mai are patru copii adulți, Don Jr., Ivanka, Eric și Tiffany, și opt nepoți.
Urmăriți-l pe Președintele Trump pe Twitter la @POTUS.
Vicepreședintele Mike Pence
Michael R. Pence este cel de-al 48-lea și actualul vicepreședinte al Statelor Unite.
Michael R. Pence s-a născut în Columbus, Indiana, pe 7 iunie 1959, fiind unul dintre cei șase copii ai lui Edward și Nancy Pence. După ce bunicul său a emigrat în Statele Unite când avea 17 ani, familia sa s-a stabilit în Midwest. Viitorul vicepreședinte a văzut cum mama și tatăl său au construit ceea ce contează – o familie, o afacere și un bun nume. Avându-i ca model pe mama și pe tatăl său, care au condus un mic magazin de succes în Indiana, tânărul a fost învăţat să preţuiască importanța muncii, a credinței și a familiei.
Tânărul Michael R. Pence a urmat Colegiul Hanovra, obţinându-şi diploma de licență în istorie, în 1981. În timp ce se afla acolo, a trăit o revigorare a credinţei sale creştine, care a constituit de atunci „forța motrice” a vieții sale. Mai târziu, a urmat cursurile şcolii de drept a Universității din Indiana și a întâlnit-o pe dragostea vieții sale, în prezent a doua doamnă a Statelor Unite, Karen Pence.
După absolvire, Michael Pence a practicat dreptul, a condus Fundația pentru Revizuirea Politicilor din Indiana și a început să realizeze o emisiune de radio şi TV, „The Mike Pence Show”, de dezbateri politice şi pe marginea unor chestiuni de interes public din Indiana. Între timp, a devenit tatăl celor trei copii ai săi, Michael, Charlotte și Audrey.
Crescând în Indiana şi fiind înconjurat de locuitori vrednici şi muncitori ai acestui stat, Michael Pence a fost mereu stăpânit de conştiinţa că, drept recunoştinţă, trebuie să se pună în slujba statului şi a ţării care i-au oferit atât de mult. În 2000, a fost ales membru al Congresului, obţinând, la vârsta de 40 de ani, un loc în Camera Reprezentanților a Congresului Statelor Unite.
Locuitorii din Indiana est-centrală l-au ales de şase ori pe Michael R. Pence ca reprezentant al lor în Congres. În Capitol Hill, a pledat pentru guvernarea limitată, pentru responsabilitatea fiscală, dezvoltarea economică, facilitarea accesului la educaţie și respectarea Constituției Statelor Unite. Colegii săi i-au recunoscut rapid calităţile de lider și a fost ales în unanimitate pentru a servi ca președinte al Comitetului Republican pentru Studii al Camerei Reprezentanţilor și președinte al conferinţelor republicanilor din Camera Reprezentanţilor. Având aceste funcţii, Pence a contribuit la măsuri pentru diminuarea și eficientizarea guvernării, pentru reducerea cheltuielilor și transferul puterii către guvernele locale.
În 2013, Michael Pence a părăsit capitala Statelor Unite, atunci când locuitorii din Indiana l-au ales ca guvernator – al 50-lea guvernator al Indianei. Ca guvernator al Indianei, a susţinut aceeaşi politică privind guvernarea limitată și reducerea taxelor. El a adoptat o lege prin care s-a aplicat cea mai mare reducere a impozitului pe venit din istoria statului Indiana, fiind reduse impozitul pe venit, impozitul pe proprietate privată și impozitul pe profit, pentru a spori potenţialul competitiv al statului, a atrage noi investiții și a crea locuri de muncă bine plătite. Datorită eforturilor sale susţinute în direcţia sporirii locurilor de muncă, rata șomajului în Indiana a scăzut la jumătate în timpul celor patru ani de activitate ai săi, iar la sfârșitul mandatului său, aveau locuri de muncă mai mulţi locuitori ai Indianei decât în orice altă perioadă a istoriei de 200 de ani a acestui stat.
În calitate de guvernator al statului Indiana, Michael Pence a majorat fondurile pentru educaţie, a dezvoltat politica educaţională privind alegerea școlii și a realizat primul program „Pre-K” („Prekindergarten”, „înainte de grădiniţă”) finanțat de stat din istoria statului Indiana. Datorită măsurilor guvernatorului, educația pentru carieră și educaţia tehnică au devenit o prioritate în fiecare liceu. Condusă de guvernatorul Pence, Indiana a investit peste 800 de milioane de dolari în drumuri și poduri din întregul stat. În ciuda reducerilor fiscale record și a noilor investiții în drumuri și școli, statul a rămas responsabil în plan fiscal, deoarece Michael Pence s-a străduit, împreună cu membrii Adunării Generale din Indiana, să adopte două bugete echilibrate, care au lăsat statul cu rezerve puternice, statul beneficiind de un rating de AAA, realizări cu care Indiana se poate mândri.
Această poveste de succes a statului Indiana, experiența în plan legislativ și executiv a lui Michael R. Pence și valorile familiei, pe care acesta le-a susţinut puternic, au fost aspectele care l-au determinat pe președintele Donald Trump să-l aleagă pe Mike Pence, în iulie 2016, pentru a fi colegul său în administraţia SUA. Poporul american i-a ales pe președintele Donald Trump și pe vicepreședintele Pence pe 8 noiembrie 2016. Pe 20 ianuarie 2017, președintele Donald Trump și vicepreședintele Pence au preluat funcțiile pentru care au fost aleşi.
Vicepreședintele Mike Pence rămâne recunoscător lui Dumnezeu, precum şi pentru dragostea și sprijinul din partea familiei sale și pentru beneficiile libertății, care reprezintă dreptul pe care fiecare american îl primeşte de la naştere.
Urmăriți-l pe vicepreședinte pe Twitter, @VP, și Instagram, @VP.
Prima doamnă Melania Trump
Prima Doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, este soţia preşedintelui Donald J. Trump şi s-a născut la 26 aprilie 1970 în Slovenia. Este prima Primă Doamnă a SUA care provine din Europa de Est.
Melania Knavs și-a început cariera de fotomodel la 16 ani. A început studiile la Universitatea din Ljubljana, Slovenia, dar le-a suspendat pentru a putea avansa în cariera de model în Milano și Paris înainte de a se muta la New York în 1996. Ca model, Melania a apărut în campanii publicitare faimoase și a lucrat cu unii dintre fotografii de top din industria modei, printre care Patrick Demarchelier, Helmut Newton, Arthur Elgort, Ellen Von Unwerth, Peter Arnell, Antoine Verglas și Mario Testino.
A apărut pe copertele unor reviste de profil de prestigiu, precum Vogue, Harper’s Bazaar, British GQ, Ocean Drive, Avenue, In Style și New York Magazine. Cele mai importante apariţii ale ei sunt în Issue Sports Illustrated Swimsuit, Allure, Vogue, Self, Glamour, Vanity Fair și Elle. În plus, Melania a apărut în numeroase reclame TV şi în emisiuni de televiziune, fiind şi gazda emisiunii „The View”, împreună cu Barbara Walters.
Fiind pasionată de artă, arhitectură, design, modă și frumusețe, Melaniei i-a fost prielnică diversitatea culturală a New Yorkului. Ea s-a implicat şi în ajutorarea semenilor, iar generozitatea sa nu a trecut neobservată. În aprilie 2005, Melania a fost numită președinta de onoare a Companiei de dans condusă de Martha Graham, este membru activ al Ligii de atletism a Poliției, care i-a acordat distincţia de „Femeia Anului 2006”, timp de cinci ani a fost președintă de onoare a clubului „The Boy’s Club” din New York, iar în 2005, Crucea Roșie din America i-a acordat titlul de „Ambasador al bunăvoinței”, îndeplinind cu dăruire această calitate timp de patru ani.
În aprilie 2008, a fost invitată de organizaţia „Love Our Children USA” şi de NASDAQ să participe la evenimentele celei de-a cincea ediții a zilei naţionale „Love Our Children”, precum şi la evenimentele legate de Luna Naţională dedicată Prevenirii Abuzului asupra Copiilor. În 2010, Melania a fost președinta organizaţiei „The American Heart Association”, care a strâns fonduri în valoare de 1,7 milioane de dolari pentru cercetare. Interesul pentru implicarea în acţiuni filantropice reflectă caracterul altruist al Melaniei, care rămâne o newyorkeză neobosită și devotată.
Melania s-a căsătorit cu Donald Trump în ianuarie 2005. În martie 2006, s-a născut fiul lor, Barron William Trump.
Melania este şi un antreprenor de succes. În aprilie 2010, Melania Trump și-a lansat propria colecție de bijuterii.
În 2006, Melania Trump a devenit cetățean al Statelor Unite. Este a doua Primă Doamnă născută în afara Statelor Unite. Prima a fost Louisa Adams, soția lui John Quincy Adams, cel de-al șaselea președinte al SUA.
Melania Trump este preocupată intens de problemele care afectează viaţa femeilor și a copiilor și, ca Primă Doamnă, şi-a axat programul politic asupra chestiunii legate de intimidarea din spaţiul virtual practicată în rândul tinerilor.
A Doua Doamnă, Karen Pence
În calitate de a Doua Doamnă a Statelor Unite, Karen Pence face eforturi pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă copii și familii, evidenţiind importanţa unei metode de vindecare şi de restabilire a sănătăţii mentale: terapia prin artă.
Această metodă de tratament se adresează persoanelor care se confruntă cu deficiențe de dezvoltare, medicale, de învăţare, sociale sau psihologice. Printre cei care beneficiază de terapia prin artă se află persoanele care au suferit traume ca urmare a unor situaţii precum conflicte armate, abuz și dezastru natural, persoanele cu afecțiuni grave precum cancer, leziuni cerebrale traumatice și alte dizabilități, precum şi persoanele cu autism sau care suferă de demență, depresie și alte tulburări.
Karen Pence, soția vicepreședintelui Mike Pence, a lucrat timp de 25 de ani ca profesoară de școală primară înainte de a deveni Prima Doamnă a statului Indiana pe 14 ianuarie 2013, când soțul ei a fost învestit în funcția de guvernator – cel de-al 50-lea guvernator al statului. În calitate de a Doua Doamnă, Karen Pence va continua să se dedice copiilor și promovării programelor de terapie prin artă.
Dna Pence s-a format în domeniul artistic, iar specializarea ei este pictura în acuarelă de case și clădiri istorice. A fost președinte onorific al proiectului „Art Therapy Initiative” („Iniţiativa pentru Terapia prin Artă”) al Spitalului Riley pentru Copii din cadrul Indiana University Health din Indianapolis și este membră a „Fundației Riley pentru Copii”. De asemenea, este membră a consiliului de administrație al proiectului „Tracy’s Kids”, un program de terapie prin artă aplicat în mai multe spitale pentru copii din Washington DC. A supravegheat programe de terapie prin artă în Israel, Canada, Japonia și Germania.
Totodată, doamna Pence a călătorit în întregul stat Indiana în calitate de ambasador oficial al statului, având, în 2016, un rol principal în organizarea evenimentelor legate de aniversarea a 200 de ani de la înfiinţarea statului Indiana.
În calitatea ei de Primă Doamnă a Indianei, doamna Pence a înfiinţat „Fundația Caritabilă a Primei Doamne a statului Indiana”. Fundația a fost înființată cu scopul de a încuraja și sprijini tineri și familii din Indiana. Cei care au beneficiat de sprijin sunt persoane, școli, comunități și familii, precum şi organizații artistice. Consiliul de administrație al fundaţiei a acordat subvenţii de peste 600.000 de dolari organizațiilor de caritate care ajută locuitori ai Indianei din toate cele 92 de districte.
Doamna Pence a sensibilizat opinia publică cu privire la numeroase cauze, susţinând și participând la peste 40 de inițiative ca Prima Doamnă a statului Indiana.
Doamna Pence a obţinut diploma de licenţă şi de master în învățământul elementar la Universitatea Butler din Indianapolis. Ea este şi mama unui fiu care lucrează în Corpul de Marină al Statelor Unite. Doamna Pence și vicepreședintele Mike Pence sunt căsătoriţi din 1985 și sunt părinții mândri ai trei copii acum adulți: Michael, Charlotte și Audrey.
Urmăriți-o pe D-na Pence pe Twitter, @SecondLady.
Cabinetul
Aşa cum este stabilit în articolul II, secțiunea 2 din Constituția Statelor Unite, rolul Cabinetului este de a-l consilia pe președinte cu privire la orice chestiune în care acesta solicită consiliere, în conformitate cu îndatoririle funcţiei pe care o deţine fiecare membru.
24 de persoane fac parte din Cabinetul lui Donald Trump:
Vicepreședintele Michael R. Pence
Secretarul de stat Rex W. Tillerson
Secretarul Trezoreriei, Steven T. Mnuchin
Secretarul Apărării, James Mattis
Procurorul general, Jeff Sessions
Secretarul de Interne, Ryan Zinke
Secretarul pentru Agricultură, Sonny Perdue
Secretarul pentru Comerț, Wilbur L. Ross, Jr.
Secretarul Muncii, Alexander Acosta
Secretarul Sănătăţii și Serviciilor Sociale, Thomas Price
Secretarul Departamentului de Locuințe și Dezvoltare Urbană,
Benjamin S. Carson, Sr.
Secretarul Transportului, Elaine L. Chao
Secretarul Energiei, James Richard Perry
Secretarul Educației, Elisabeth Prince DeVos
Secretarul Departamentului Veteranilor de Război, David J.
Shulkin
Secretarul pentru Securitate Internă, John F. Kelly
Șeful echipei de la Casa Albă, Reince Priebus
Reprezentantul pentru Comerț al S.U.A., Robert Lighthizer
Directorul Serviciilor Naţionale de Informații, Daniel Coats
Reprezentantul Statelor Unite la ONU, Nikki R. Haley
Directorul Biroului de Management și Buget, Mick Mulvaney
Directorul Agenției Centrale de Informații, Mike Pompeo
Administratorul Agenției pentru Protecția Mediului, Scott
Pruitt
Administratorul Departamentului pentru Întreprinderile Mici, Linda
E. McMahon
Secretarul de stat Rex W. Tillerson
Rex Tillerson este originar din Texas şi a obținut diploma de licență în inginerie civilă la Universitatea Texas din Austin. În 1975, şi-a început cariera la compania Exxon din SUA ca inginer de producție.
După ani de muncă asiduă, Rex Tillerson a devenit directorul general al companiei Exxon, al diviziei centrale de producție a SUA, fiind responsabil cu operațiunile pentru producția petrolului și gazului pentru o mare parte din Texas, Oklahoma, Arkansas și Kansas.
În 1992, Tillerson a fost numit consilier de producție la Exxon Corporation. Trei ani mai târziu a fost numit președinte al Exxon Yemen Inc. şi al Esso Exploration and Production Khorat Inc., iar în ianuarie 1998 a fost avansat în funcţia de vicepreședinte al Exxon Ventures (CIS) Inc. și de președinte al Exxon Neftegas Limited. Deţinând aceste funcţii, a fost responsabil cu exploatațiile deţinute de Exxon în Rusia și Marea Caspică, precum și cu operațiunile consorțiului Sakhalin I din largul insulei Sakhalin, Rusia.
În decembrie 1999, a devenit vicepreședinte executiv al companiei de dezvoltare Exxon Mobil. Tillerson a fost apoi numit, în august 2001, vicepreședinte senior al Exxon Mobil Corporation și a fost ales, pe 1 martie 2004, președinte al corporației și membru al consiliului de administrație. La aproape doi ani după ce a fost ales, pe 1 ianuarie 2006, Rex Tillerson a fost numit președinte și CEO al consiliului de administrație.
Rex Tillerson este un om competent nu doar în viața profesională, ci și în cea socială. Este membru al Societății de Ingineri Petrolieri și administrator al Centrului de Studii Strategice și Internaționale. De asemenea, este vicepreședinte al Ford’s Theatre Society și deţinător al Medaliei Lincoln. A fost președinte național al Boy Scouts („Cercetaşii”) of America, deţinător al distincţiei „Eagle Scout”, și fost director al Fondului „United Negro College”. În 2006, a primit distincţia de „absolvent eminent” al Universității Texas din Austin, iar în 2013, a fost ales să facă parte din Academia Națională de Inginerie.
Secretarul pentru Securitate Internă, John Kelly
Generalul John Kelly s-a născut și a crescut în Boston, Massachusetts. S-a înrolat în 1970 în Corpul Marinei, din care a fost eliberat ca sergent în 1972, după ce a servit într-o companie de infanterie în Divizia 2 Marină, la Camp Lejeune, în Carolina de Nord.
După absolvirea Universității din Massachusetts, în 1976, a revenit în Divizia 2 Marină, unde a îndeplinit funcţiile de comandant al plutonului de arme, comandant de companie, ofițer adjunct de operațiuni și comandant al companiei de infanterie.
A intrat apoi în misiune la baza navală Mayport, Florida, unde a servit la bordul portavioanelor USS Forrestal și USS Independence. În 1980, căpitanul Kelly s-a transferat la baza Fort Benning, Georgia, unde a urmat cursul avansat pentru ofițeri de infanterie organizat de Armata americană. După absolvirea cursului, a fost repartizat în Statul Major al Corpului Marinei, la Washington, DC, unde a servit din 1981 până în 1984, ca ofiţer însărcinat cu monitorizarea misiunilor. Căpitanul Kelly s-a întors în Divizia 2 Marină în 1984, pentru a servi în calitate de comandant al unei companii de armament. Ridicat la gradul de maior în 1987, a servit ca ofițer de operațiuni al batalionului.
În 1987, maiorul Kelly a fost transferat la Școala Elementară pentru ofiţeri de Marină din Quantico, Virginia, unde a ocupat mai întâi funcţia de șef al secției de Tactici Ofensive și mai târziu asumându-și îndatoririle de director al Cursului de ofițeri de infanterie. După trei ani în care a instruit tineri ofițeri, a frecventat cursurile la Marine Corps Command and Staff College (Colegiul de Comandă și Stat major al Corpului Marinei) și la Școala Avansată de Război, ambele instituţii fiind din Quantico. Îndeplinindu-și datoria pe parcursul instruirii și fiind ales locotenent-colonel, a fost numit comandant, la Batalionul 1 de recunoaștere blindat, Divizia 1 Marină, la baza Camp Pendleton din California. După ce a ocupat această funcţie de comandă timp de doi ani, locotenentul-colonel Kelly s-a întors în 1994 pe Coasta de Est, unde a frecventat Colegiul Național de Război din Washington, DC. A absolvit în 1995 și a fost numit ofițer de legătură al comandantului la Camera Reprezentanților SUA, Capitol Hill, unde a fost avansat la rangul de colonel.
În 1999, colonelul Kelly a fost trimis în misiune comună și a servit ca asistent special al comandantului suprem al Forțelor Aliate în Europa, în Mons, Belgia. A revenit în Statele Unite în 2001 și a fost însărcinat să îndeplinească o a treia misiune la baza Camp Lejeune, de data aceasta ca adjunct al șefului Statului Major G-3 al Diviziei 2 Marină. În 2002, ridicat la rangul de general de brigadă, colonelul Kelly a servit din nou în Divizia 1 Marină, de data aceasta în calitate de comandant-adjunct al Diviziei. O mare parte din misiunea îndeplinită timp de doi ani ca general de brigadă a fost desfăşurată în Irak. Apoi s-a întors la Statul Major al Corpului Marinei ca asistent legislativ al comandantului, funcţie deţinută din 2004 până în 2007.
Avansat la gradul de general-maior, s-a întors la baza Camp Pendleton, unde a servit în calitate de comandant general, la Corpul I expediţionar al Marinei (Avanpost). Comandamentul a fost mutat în Irak la începutul lui 2008 pentru o misiune de un an, înlocuind Corpul II expediţionar al Marinei (Avanpost) şi constituindu-se ca Forța Multinațională de Vest în provinciile Al Anbar și Ninewa din vest. Generalul-locotenent Kelly a condus Forţa de rezervă a Corpului Marinei și Forțele Navale de Nord din octombrie 2009 până în martie 2011. Generalul Kelly a servit apoi ca ataşat militar superior al Secretarului Apărării din martie 2011 până în octombrie 2012, înainte de a deveni şeful Comandamentului de Sud al Statelor Unite.
Elaine L. Chao
Secretarul Transportului
Elaine L. Chao este o distinsă membră a Institutului Hudson. A fost cel de-al 24-lea secretar al Muncii, în perioada 2001-2009. Este prima americancă de origine asiatică din istoria Statelor Unite care a fost numită în Cabinetul președintelui.
Fiind o imigrantă sosită în America la vârsta de opt ani, când nu cunoştea deloc limba engleză, Chao a obţinut cetățenia SUA când avea 19 ani. Experiența ei constând în mutarea într-o nouă țară a motivat-o să-și dedice cea mai mare parte a vieții profesionale planului ei de a ajuta pe alţi oameni să aibă șansa la o viaţă mai bună.
Secretarul Chao a realizat o carieră remarcabilă în sectoarele public, privat și nonprofit. Fiind primul secretar al Muncii din SUA secolului XXI, şi-a concentrat eforturile asupra creşterii competitivității forței de muncă din America într-o economie globalizată și a obținut rezultate-record în ceea ce privește siguranța și sănătatea la locul de muncă.
Înainte de a conduce Departamentul Muncii, Elaine L. Chao a fost președinte și director executiv al United Way of America (coaliţie de organizaţii caritabile), restabilind încrederea publicului în una dintre principalele instituții de caritate private din SUA, după ce instituţia a fost acuzată de gestionarea defectuoasă a resurselor financiare şi de fapte de corpuţie. Ca director al Corpului Păcii, Elaine L. Chao a iniţiat primele programe destinate țărilor baltice și noilor state independente din fosta Uniune Sovietică. Printre funcţiile sale guvernamentale se numără funcția de președinte al Comisiei Maritime Federale. De asemenea, a lucrat şi în sectorul privat ca vicepreședinte al sindicatelor la Bank of America Capital Markets Group și Citicorp.
Secretarul Chao şi-a obținut diploma de master în Administrarea Afacerilor la Harvard Business School și o diplomă în economie la Colegiul Mount Holyoke. Recunoscută pentru numeroasele sale realizări și funcţii îndeplinite în sectorul public, Elaine L. Chao deţine 35 de diplome de doctorat onorific.
Senatorul Jeff Sessions
Procurorul general
Jeff Sessions s-a născut în Selma, Alabama, pe 24 decembrie 1946, și a crescut în Hybart, fiind fiul unui proprietar de magazin de țară. Crescând la ţară, i-au fost de mic insuflate valorile morale fundamentale – onestitatea, munca stăruitoare, credinta în Dumnezeu şi respectul pentru părinţi – valori care îl caracterizează şi astăzi. În 1964, Jeff Sessions a devenit cercetaş în organizaţia Eagle Scout și a primit distincţia „Distinguished Eagle Scout”. După ce a urmat școala în Camden, Jeff Sessions a muncit pentru a-şi plăti studiile la Colegiul Huntingdon din Montgomery, pe care l-a absolvit cu o diplomă de licență în 1969. A obținut diploma de doctor Juris la Universitatea din Alabama în 1973.
Jeff Sessions a servit în Rezerva Armatei Statelor Unite din 1973 până în 1986, obținând, în final, gradul de căpitan. Consideră acea perioadă ca fiind una dintre cele mai pline de satisfacții din viața sa.
Interesul manifestat faţă de domeniul juridic l-a condus către o carieră juridică de succes, lucrând mai întâi ca avocat în Russellville, Alabama, și apoi în Mobile. După doi ani în care a ocupat funcţia de adjunct al procurorului general al Statelor Unite pentru districtul de sud al statului Alabama (1975-1977), Jeff Sessions a fost, în 1981, desemnat de președintele Reagan și confirmat de Senat în funcţia de procuror general al Statelor Unite pentru districtul de sud al statului Alabama, funcţie pe care a exercitat-o timp de 12 ani. Sessions a fost ales procurorul general al statului Alabama în 1995, ocupând această funcţie până în 1997, când a intrat în Senatul Statelor Unite.
Ca senator al Statelor Unite, Jeff Sessions a făcut eforturi în sensul menținerii unei armate puternice, susținerii statului de drept, limitării rolului guvernului și reducerii taxelor pentru stimularea creșterii economice și dând americanilor posibilitatea de a economisi mai mult din banii câștigați cu greu.
Jeff Sessions a fost ales în Congresele 112 și 113 ca membru de rang înalt în Comisia pentru buget a Senatului pentru a limita creșterea cheltuielilor federale și pentru a determina reduceri permanente de impozite în beneficiul familiilor americane. Ca membru cu rang superior al Comisiei juridice din Senatul SUA, Sessions s-a făcut cunoscut ca susţinător hotărât al ideii confirmării judecătorilor federali care respectă legea și nu dau hotărâri judecătoreşti bazate pe consideraţii politice sau personale, ci pe lege. Ca membru al Comisiei pentru Servicii Armate a Senatului SUA, Sessions este un susţinător puternic al Armatei americane, inclusiv al celor patru mari unităţi defensive instalate în Alabama – Redstone Arsenal din Huntsville, Fort Rucker, de lângă Ozark, Maxwell Air Force Base în Montgomery şi depozitul Armatei din Anniston. De asemenea, Jeff Sesiunile face parte din Comisia pentru Mediu și Lucrări Publice a Senatului, ceea ce îi oferă posibilitatea de a elabora politici care să înlesnească utilizarea de resurse energetice eficiente și accesibile și să reducă dependența SUA de petrolul străin.
Fiind un ecologist convins, Sessions a iniţiat o lege prin care a fost posibil cel mai recent adaos la Sistemul Naţional de Conservare a Florei şi Faunei Sălbatice din SUA, la Sistemul Naţional de Conservare a speciei de pin „Pinus palustris” de lângă Anniston. De asemenea, a elaborat o lege care prevede extinderea protecţiei asupra florei şi faunei sălbatice din Dugger Mountain din Parcul Național Talladega, Alabama, iar la recomandarea lui Sessions, Casa Albă a format un grup de lucru la nivel înalt pentru evaluarea gradului de poluare cu mercur din Golful Mexic.
Senatorul Jeff Sessions a elaborat şi proiectul de lege Honoring Every Requirement of Exemplary Service (HEROES) (Onorarea fiecărei solicitări de serviciu exemplar), care a fost promulgat în mai 2005. Această lege a majorat ajutorul primit de familiile soldaților căzuţi în luptă de la 12 000 de dolari la 100 000 de dolari și a majorat, de asemenea, indemnizaţia maximă de asigurare de viață a soldaţilor de la 250.000 de dolari la 400.000 de dolari.
Sessions a îndeplinit un rol principal în întocmirea proiectului prin care legea privind accesul la medicamente compensate a inclus şi servicii extinse la zona rurală, ceea ce a redus disparitatea în ceea ce priveşte subvenţiile medicale, disparitate care a afectat spitalele din Alabama. Ca urmare, subvenţiile medicare către spitalele din Alabama vor crește cu aproape un miliard de dolari într-o perioadă de 10 ani. Totodată, Sessions a elaborat o prevedere-cheie în legea din 2001 privind reducerea impozitelor, prevedere care stabileşte că dobânzile obținute la economiile destinate școlarizării și programele de școlarizare preplătite să fie scutite de taxe. Această prevedere este de mare ajutor familiilor celor 50.000 de copii din Alabama înscriși în planul de școlarizare preplătită în învăţământul superior din Alabama.
Senatorul Sessions s-a alăturat eforturilor întreprinse în sensul asigurării unei finanțări mai echitabile prin Legea „Ryan White CARE Act” (Ryan White Comprehensive AIDS Resources Emergency), program federal prin care s-a înlesnit accesul la ajutor social al bolnavilor de HIV/SIDA cu venituri mici sau neasiguraţi. Sudul SUA a fost afectat cel mai grav de HIV/SIDA în ultimii ani, dar, în baza vechiului program de finanțare, majoritatea banilor ajungeau mai mult la orașele mari. Noua legislație va aduce fondurile atât de necesare în Alabama, făcând posibil accesul la asistență medicală pentru locuitorii din Alabama cu venituri mici, care suferă de HIV/SIDA.
De asemenea, preocupat în continuare de combaterea criminalității, Jeff Sessions a fost autorul Legii „Paul Coverdell” privind dezvoltarea științelor medico-legale, din 2000, care a autorizat furnizarea de fonduri foarte necesare pentru laboratoarele de stat și locale de expertize criminalistice pentru a efectua teste restante de sânge și ADN sau expertize balistice.
Pentru a ajuta America să devină mai independentă din punct de vedere energetic, senatorul Sessions a colaborat cu colegii săi din Golf pentru a face posibilă exploatarea resurselor de energie din 8,3 milioane de acri de teren din Golful Mexic, ceea ce a constituit o primă astfel de expansiune din ultimele decenii. Noua suprafaţă de teren supusă exploatării, aflată la 125 mile de coastă, conține aproximativ 1,3 miliarde de barili de petrol și 6 trilioane de picioare cubice de gaze naturale. Legea conţine şi o clauză care prevede alocarea, în fiecare an, a zeci de milioane de dolari din veniturile federale către statul Alabama pentru finanţarea proiectelor de restaurare a calităţii mediului și a proiectelor de infrastructură în regiunea de coastă a statului.
În timpul mandatului său în Senatul Statelor Unite, Sessions a primit numeroase premii, printre care: Premiul „Conservative Excellence” (premiul de Excelenţă pentru activitatea în susţinerea valorilor conservatoare) din partea Uniunii Conservatorilor Americani; premiul „Minuteman of the Year” („omul pregătit oricând de luptă” al anului) acordat de Asociația Ofițerilor de Rezervă din SUA; premiul „Prietenul contribuabilului” din partea Uniunii Naționale a Contribuabililor din SUA; premiul „Golden Bulldog” („buldogul de aur”) al organizaţiei „Watchdogs of the Treasury” („Protectorii Trezoreriei”); premiul „Guardian of Small Business” („apărătorul micilor întreprinzători”) din partea Federației Naționale a Întreprinzătorilor Independenţi; premiul „Teddy Roosevelt” pentru păstrarea unui mediu curat, premiu acordat de Coaliția Apărătorilor Republicani ai Mediului; şi premiul „Service to Agriculture” („Pentru activitatea în folosul agriculturii”) din partea Federației Fermierilor din Alabama.
În 2014, locuitorii din Alabama a votat covârşitor pentru readucerea lui Jeff Sessions în Senat pentru cel de-al patrulea mandat, fiind ales cu peste 97% din totalul voturilor exprimate.
Urmăreşte atent preocupările alegătorilor săi din Alabama, desfăşurând dezbateri publice și călătorind în fiecare an în toate cele 67 de districte ale statului Alabama.
Jeff Sessions este şi lider laic și profesor la școala duminicală a bisericii familiei sale, Ashland Place United Methodist Church, în Mobile. A fost președinte al consiliului de administrație al bisericii sale și a fost ales ca delegat al acesteia la Conferința metodistă anuală din Alabama.
Jeff Sessions și soția sa, Mary Blackshear Sessions, originară din Gadsden, Alabama, au trei copii, Mary Abigail Reinhardt, Ruth Sessions Walk și Sam. Au șapte nepoate și trei nepoți.
Generalul James Mattis
Secretarul Apărării
James Mattis este originar din Pullman, Washington. A obținut diploma de licență în istorie la Central Washington University și a fost desemnat, în 1972, locotenent secund după ce a urmat Şcoala de antrenament pentru ofiţeri de rezervă (Reserve Officers’ Training Corps).
În calitate de colonel-locotenent, Mattis a condus un batalion de asalt care a creat breşe în câmpurile de mine din Irak în cadrul operațiunii „Desert Storm”. În calitate de colonel, a condus cel de-al 7-lea regiment al Marinei și, la Pentagon, a îndeplinit funcţia de Secretar executiv la Departamentul Apărării. Ca general de brigadă, a fost asistent militar superior al Secretarului adjunct al Apărării.
În urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, generalul Mattis a condus Forțele pentru operațiuni speciale împotriva talibanilor în Afganistan. Ca general-maior, a condus Divizia I Marină în timpul atacului inițial și a operațiunilor ulterioare de stabilitate desfăşurate în Irak. Ca general, a fost simultan comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite ale SUA și comandantul suprem al Comandamentului Aliat pentru Transformare al NATO.
În 2003, ca general cu două stele, James Mattis a condus Divizia I Marină de la Kuweit la Bagdad în câteva săptămâni, distrugând bazele defensive ale lui Saddam Hussein și ajungând la Bagdad mai repede și cu mai puține pierderi decât cum se aştepta.
În noiembrie 2007, generalul Mattis a fost ridicat la gradul de general cu patru stele. În 2010, a devenit comandant al Comandamentului Central al SUA (CENTCOM) și a condus operațiuni în Orientul Mijlociu înainte de a se retrage în 2013. Fiind în strânsă colaborare cu generalul Petraeus, generalul Mattis a întocmit manualul „Army/Marine Corps Counterinsurgency Field Manual” (manual de operaţiuni contra insurgenţilor pentru Corpul Marinei/Armatei), o lucrare completă despre modalităţile de contracarare a insurgenților din Irak de către Armata SUA. De asemenea, James Mattis este coeditor al cărții Warriors & Citizens: American Views of the Military („Luptători şi cetăţeni: perspective americane asupra Armatei”).
Senatorul Dan Coats
Directorul Serviciilor Naționale de Informații
Dan Coats și-a dedicat cea mai mare parte a vieţii îndeplinind mai multe funcţii în slujba statului Indiana și a ţării sale. După absolvirea Colegiului Wheaton, Coats a satisfăcut stagiul militar. Apoi a intrat la Facultatea de drept „Robert H. McKinney” din cadrul Universității Indiana, unde a obţinut titlul de Doctor în Jurisprudență și a fost redactor-asociat al revistei „Indiana Law Review”. A continuat să lucreze pentru o companie de asigurări de viață în Fort Wayne, înainte de a intra în biroul congresmanului de atunci, Dan Quayle, ca reprezentant al districtului.
Din 1981 până în 1999, Coats a deţinut funcţii în Congresul Statelor Unite, mai întâi în Camera Reprezentanților și apoi în Senat. În perioada în care a făcut parte din Congres, Coats a promovat politici pentru reducerea impozitelor, diminuarea cheltuielilor și reformarea programelor finanţate de Guvern şi a serviciilor sociale. A făcut parte şi din Comisia pentru Serviciile Armate a Senatului SUA și din Comisia Specială pentru Informații a Senatului SUA, unde a elaborat modalități pentru consolidarea apărării și a securității naționale.
Respectând angajamentul făcut către locuitorii din Indiana de a-şi desfăşura activitatea ca senator până la un anumit termen, Dan Coats a demisionat din funcția de senator în 1999. După ce şi-a încheiat activitatea în Senat, a lucrat în sectorul privat pentru firma de avocatură Verner, Liipfert, Bernhard, McPherson and Hand.
În 2001, Coats a fost numit ambasador în Republica Federală Germania, sosind în țară cu doar trei zile înainte de evenimentele tragice din 11 septembrie 2001. În calitate de ambasador, Coats a îndeplinit un rol crucial în stabilirea unor relații solide cu oficialii Guvernului german și în înfiinţarea unei noi Ambasade a Statelor Unite în Berlin.
După şi-a încheiat mandatul de ambasador, a lucrat la firma de avocatură King & Spalding și a continuat să fie activ în serviciul public. Coats a fost președinte al organizaţiei „Big Brothers Big Sisters of America” și a făcut parte din consiliile de administraţie ale mai multor organizații civice și de voluntariat, printre care „The Center for Jewish and Christian Values” (Centrul pentru promovarea valorilor evreiești și creștine), al cărui copreşedinte a fost împreună cu senatorul Joe Lieberman.
Senatorul Dan Coats, împreună cu soția sa, Marsha, au înfiinţat „Foundation for American Renewal” (Fundația pentru restaurarea Americii) pentru a-și continua iniţiativele având susţinerea unor grupuri religioase. Coats este recunoscut la nivel naţional ca fondator și susţinător al Proiectului pentru redresarea Americii, o inițiativă amplă care-şi propune să înlesnească rezolvarea multor probleme sociale ale SUA.
Coats a revenit în Senatul SUA în ianuarie 2011, pentru a-şi concentra eforturile asupra reducerii cheltuielilor nechibzuite, a datoriei naționale și asupra promovării unei politici economice pro-creștere, care să le restituie locuitorilor din Indiana și americanilor locurile de muncă. A fost membru în mai multe comisii, printre care Comisia Specială pentru Informații a Senatului SUA. Ca membru al Comisiei pentru Informații, a iniţiat programe pentru consolidarea securității naționale și protejarea americanilor de amenințările teroriste.
Dan și Marsha Coats s-au întâlnit la facultate și au trei copii adulți și zece nepoți.
Steven Mnuchin
Secretarul Trezoreriei
Din 2004, Steven Mnuchin a fost fondatorul, co-director executiv și președinte al Dune Capital Management, una dintre principalele companii de investiții din SUA, specializată în piețele de capital public, domeniul imobiliar și industria de divertisment. De asemenea, în 2009, a fondat OneWest Bank Group LLC al cărui președinte și director executiv a fost.
Înainte de aceasta, Steven Mnuchin a lucrat timp de 17 ani la Goldman Sachs, unde a supravegheat tranzacționarea titlurilor de stat, credite ipotecare, piețe monetare și obligațiuni municipale și a devenit responsabilul-şef cu informaţiile al companiei.
Steven Mnuchin are o vastă experiență în ceea ce priveşte finanțarea şi investiţiile în afaceri din domeniul divertismentului. A fondat RatPac-Dune Entertainment, companie care a produs filme de mare succes, printre care Avatar, filmul cu cele mai bune încasări din istorie, American Sniper, seria „X-Men” și multe altele.
Este membru în consiliul de administrație al Muzeului de Artă Contemporană din Los Angeles (MOCA), al UCLA Health System Board, al Spitalului Presbiterian din New York, al organizaţiei Los Angeles Police Foundation și administrator onorific al Spitalului Presbiterian din New York. Steven Mnuchin a obţinut diploma de licență la Universitatea Yale.
Betsy DeVos
Secretarul Educației
Originară din Michigan, Betsy DeVos, şi-a dedicat decenii din viaţă susţinerii reformelor privitoare la chestiunea alegerii şcolii și a ajutat copii provenind din familii defavorizate să aibă acces la o educație de calitate. Betsy DeVos este președinta Federației Americane pentru Copii a cărei misiune este de a îmbunătăți situaţia în învăţământul K-12 (pentru copiii de grădiniţă până la tinerii de clasa a XII-a) din SUA, prin promovarea de politici publice sustenabile, cu influenţe pozitive la nivelul întregului sistem, prin care părinții, în special familiile cu venituri mici, să aibă posibilitatea să aleagă pentru copiii lor şcoala pe care o consideră cea mai potrivită pentru aceştia.
Betsy DeVos este președinta companiei de investiţii Windquest Group și face parte din consiliile de administraţie ale unor organizaţii caritabile şi civice naționale și locale, printre care Kennedy Center for the Performing Arts (Centrul Kennedy pentru Artele Scenice), American Enterprise Institute (Institutul American al Întreprinzătorilor), The Philanthropy Roundtable (Masa Rotundă Philanthropy), Kids Hope USA și Biserica Biblică Mars Hill.
Ryan Zinke
Secretarul de Interne
Originar din Montana şi crescând în apropierea Parcului Naţional Glacier, Ryan Zinke a fost interesat toată viaţa de protejarea frumuseţilor naturale ale Americii. În Congres, a făcut constant eforturi pentru a determina sporirea Fondurilor pentru Conservarea Terenurilor și a Apelor și, de asemenea, militează ferm pentru ca sportivilor SUA să li se ofere acces la terenurile publice prin Legile SCORE și SHARE. Republicanul Ryan Zinke a introdus în Congres şi Legea federală cu privire la menţinerea rezilienţei pădurilor, lege prin care au fost introduse noi reforme pentru revitalizarea pădurilor americane și prevenirea incendiilor.
Ryan Zinke a obţinut o diplomă în geologie la Universitatea din Oregon, unde a fost jucator de fotbal în echipa All-PAC 10, diploma de master în finanţe şi administrarea afacerilor la National University și o altă diplomă de master în leadership global la Universitatea din San Diego.
Timp de 23 de ani, Ryan Zinke a făcut parte din United States Navy SEALs („Sea, Air, and Land”) (forțele speciale ale Marinei SUA), din care s-a retras în 2008 cu gradul de comandant, după ce a condus operațiunile SEAL de pe întreg Globul. După ce şi-a desfăşurat activitatea în Senatul statului Montana, Zinke a devenit primul membru SEAL al Marinei care a făcut parte din Camera Reprezentanților din SUA, atunci când a fost ales, în 2014, în această calitate. În Congres, a fost membru al Comisiei pentru Servicii Armate și al Comisiei pentru Resurse Naturale. De asemenea, republicanul Ryan Zinke este membru onorific al tribului Assiniboine Sioux din rezervația Fort Peck din nord-estul Montanei. Ryan Zinke este căsătorit cu soția sa Lolita şi au împreună trei copii.
Seema Verma
Administratorul Centrelor Medicare și Medicaid (programe
guvernamentale de asistenţă medicală din SUA)
Seema Verma este președinte, CEO și fondator al SVC, Inc., o companie de consultanță în domeniul politicii naţionale de sănătate. De mai bine de 20 de ani, Seema Verma s-a dedicat intens elaborării de diferite politici şi proiecte strategice, incluzând Medicaid (program prin care se oferă asistenţă medicală gratuită persoanelor nevoiaşe), asigurări de sănătate și proiecte pentru ocrotirea sănătăţii publice, colaborând cu birourile guvernatorilor, cu agențiile Medicaid ale statelor, cu departamentele de sănătate, cu departamentele de asigurări, precum şi cu Guvernul federal, companii și fundații private.
Seema Verma are o experiență vastă în reformarea programelor Medicaid din mai multe state. A elaborat planul de asigurări de sănătate Healthy Indiana Plan (HIP), primul program Medicaid orientat către consumator din SUA, adoptat în timpul mandatului guvernatorului Mitch Daniels al statului Indiana, program care a fost extins de guvernatorul Michael Pence, prin introducerea propunerii de scutire HIP 2.0.
Seema Verma a coordonat reforma în domeniul asistenţei medicale din statul Indiana, în urma adoptării programului Obamacare în 2010.
Dna Verma este absolventă a programului „Richard G. Lugar” de Excelenţă în domeniul serviciilor publice, iar în 2016, vicepreședintele Mike Pence i-a acordat distincţia „Sagamore of the Wabash”. În plus, Seema Verma a fost recent aleasă pentru a face parte din organizaţia Leadership Network din cadrul American Enterprise Institute.
Înainte de a ajunge consultant, doamna Verma a fost vicepreședinte al Departamentului de planificare din cadrul Health and Hospital Corporation (organizaţie care gestionează spitalele şi clinicile publice din SUA) din districtul Marion și director la Association of State and Territorial Health Officials (ASTHO) (Asociația oficialilor din Sănătate din statele şi teritoriile SUA) din Washington DC. Seema Verma a obținut diploma de master în sănătate publică, specializându-se în politici şi management în domeniul sănătății, la Johns Hopkins University, și diploma de licență în științe naturale la Universitatea din Maryland.
Ben Carson
Secretarul Departamentului de Locuințe și Dezvoltare Urbană
Ben Carson s-a născut în Detroit, Michigan, pe 18 septembrie 1951. Deşi mama sa nu a avut acces la o educație de calitate, i-a încurajat pe fiii săi să facă studii și le-a insuflat înclinaţia de a preţui munca perseverentă. Carson a absolvit cu brio liceul Southwestern High School, obţinând diplomă cu distincţie, iar în liceu a devenit comandant superior în programul ROTC (Şcoala de antrenament pentru ofiţeri de rezervă) al școlii. A obținut o bursă completă la Universitatea Yale și a absolvit facultatea în 1973, cu o diplomă de licenţă în psihologie.
Apoi Carson s-a înscris la Școala de Medicină a Universităţii din Michigan, alegând să devină neurochirurg. La 33 de ani, Dr. Carson a devenit director al secţiei de neurochirurgie pediatrică de la Spitalul Johns Hopkins și a câștigat reputaţie după ce a efectuat o operaţie revoluţionară prin care a reuşit să separe gemeni siamezi.
Acum douăzeci de ani, Carson și soția sa Candy au înfiinţat Fondul de burse Carson, care este în prezent accesat în toate cele 50 de state ale SUA și în Districtul Columbia. Începând din 1994, din acest Fond au fost oferite mai mult de 7.300 de burse studenților de toate condiţiile sociale care au ajuns la cele mai înalte niveluri academice sau să ocupe cele mai înalte funcţii publice. Proiectul include şi programul pentru înfiinţarea de săli de lectură şi au fost deschise săli de lectură în întreaga ţară pentru a stimula interesul pentru lectură, mai ales în cazul persoanelor defavorizate.
În 2000, Biblioteca Congresului SUA l-a ales pe dr. Carson drept una dintre „legendele ei vii”. În următorul an, CNN și revista Time l-au inclus pe dr. Carson printre cei mai importanți 20 de medici și oameni de știință ai SUA. În 2006, a primit medalia Spingarn, cea mai înaltă distincţie acordată de National Association for the Advancement of Colored People (Asociaţia Naţională pentru Promovarea Oamenilor de Culoare). În februarie 2008, președintele George W. Bush i-a acordat lui Ben Carson medalia Lincoln din partea Teatrului Ford din Washington și Medalia Prezidențială a Libertăţii.
Mick Mulvaney
Directorul Biroului de Management și Buget
Locuind întreaga viaţă în statele Carolina (Carolina de Nord şi Carolina de Sud), Mick Mulvaney a studiat la Universitatea Georgetown, pe care a absolvit-o cu diploma de onoare „Honor Scholar” – cea mai mare distincţie acordată studenților de la Georgetown School of Foreign Service (Şcoala de Relaţii Internaţionale din Georgetown) – în economie, comerț și finanțe pe plan internațional. După facultate, Mick Mulvaney a urmat Şcoala de drept a Universităţii din Carolina de Nord, în Chapel Hill, beneficiind de o bursă completă. Şi-a încheiat apoi educația formală urmând, în 2006, programul OPM (Owner/President Management, care se adresează directorilor şi proprietarilor de companii) de la Harvard Business School.
Mulvaney are o experiență vastă în domeniul afacerilor din multe domenii. După ce a practicat o perioadă avocatura, după absolvirea Şcolii de drept, spiritul său antreprenorial l-a determinat să-şi deschidă propria firmă de avocatură. Mai târziu, a condus afacerea în domeniul imobiliar a familiei sale, apoi şi-a înfiinţat o mică companie de construcţii și a ajuns să deţină şi să administreze propriul său restaurant.
Mick Mulvaney și-a folosit cunoştinţele şi experienţa pentru ca, prin activitatea sa în Congres, să aducă îmbunătăţiri în sfera locurilor de muncă, a afacerilor și economiei. În prezent, este membru în Comisia pentru Servicii Financiare şi în Comisia de Supraveghere și Reformă Guvernamentală din Camera Reprezentanţilor.
În Congres, republicanul Mulvaney a fost coautorul legii „Cut, Cap, and Balance Act” („Tăiere, Limitare şi Echilibrare”), care a condus la diminuarea cheltuielilor federale inutile și la introducerea unui amendament în Constituție care prevedea elaborarea unei legi echilibrate a bugetului. În plus, datorită funcţiei sale în Congres, sute de mii de dolari s-au întors în Trezoreria Statelor Unite în ultimii ani.
Mick Mulvaney și soția sa Pam s-au căsătorit în 1998 și sunt părinți de tripleți.
Tom Price
Secretarul Sănătăţii și Serviciilor Sociale
Republicanul Tom Price a fost ales prima dată în noiembrie 2004 să reprezinte districtul al şaselea al statului Georgia. Înainte de a merge la Washington, a fost parlamentar timp de patru mandate în Senatul statului Georgia, fiind organizator al partidului minoritar. În 2002, a fost lider al partidului „Republican renaissance in Georgia” (care îşi propunea reînsufleţirea valorilor republicane în Georgia), care a preluat controlul asupra Senatului statului, Price devenind liderul Partidului Republican care ajunsese, pentru prima dată în istoria Georgiei, majoritar în Senatul statului.
În Congres, Tom Price este un lider experimentat, un republican dedicat rezolvării problemelor și competent în elaborarea de politici de calitate în domeniul asistenţei medicale. Este membru în Comisia Financiară din Camera Reprezentanţilor. În cadrul celui de-al 114-lea Congres, republicanul Price a fost numit președintele Comisiei pentru buget din Camera Reprezentanţilor. În Congresele anterioare, a fost președintele Comisiei pentru Politici Republicane și președintele Comisiei de Studii a Partidului Republican. Dedicat promovării de soluții eficiente de către o conducere integră, republicanul Price a fost mereu un adversar ferm al cheltuielilor guvernamentale nechibzuite, fiind un adept al guvernării limitate și al reducerii cheltuielilor.
Timp de aproape 20 de ani, Tom Price a activat ca chirurg ortoped la un cabinet medical privat. Înainte de a merge la Washington, s-a întors la Facultatea de Medicină a Universității Emory ca asistent universitar și director medical al Clinicii de Ortopedie de la Spitalul Grady Memorial din Atlanta, îndrumând medicii rezidenți în formare. Tom Price a obținut diplomele de licență și de doctor în medicină la Universitatea din Michigan și și-a încheiat rezidenţiatul în chirurgie ortopedică la Universitatea Emory.
Mike Pompeo
Directorul Agenției Centrale de Informații
Mike Pompeo este un congresman la al treilea mandat din districtul 4 al statului Kansas. În adolescenţă, s-a înscris la Academia Militară a Statelor Unite de la West Point. A absolvit primul din clasă în 1986 și apoi a fost numit ofițer de cavalerie însărcinat cu patrularea la frontiera Cortinei de Fier înainte de căderea Zidului Berlinului. De asemenea, a servit în divizionul al doilea de cavalerie, cavaleria a 7-a, Divizia a 4-a Infanterie.
După ce și-a încetat activitatea, Mike Pompeo a absolvit Facultatea de Drept de la Harvard, fiind editor al revistei Harvard Law Review. Mai târziu, Mike Pompeo s-a întors în locul natal, în Kansas, unde a fondat compania Thayer Aerospace, al cărei director general a fost timp mai mult de un deceniu, companie care produce componente pentru aeronave comerciale și militare. Apoi a devenit președintele companiei Sentry International, companie care se ocupă cu producerea, distribuirea şi reparaţia de echipamente petroliere.
Mike face parte din două comisii importante: Comisia pentru Energie și Comerț, care supraveghează situaţia în domeniul energiei, al asistenţei medicale, al producţiei și telecomunicațiilor și în Comisia pentru Informații din cadrul Camerei Reprezentanţilor, care supraveghează colectarea informațiilor.
În 2014, a fost numit membru în Comisia specială cu privire la atacul de la Benghazi pentru a investiga evenimentele tragice din Benghazi, Libia (pe 11 septembrie 2012, a avut loc un atac terorist la consulatul Statelor Unite din Benghazi, atac în care ambasadorul Statelor Unite în Libia, Chris Stevens, şi-a pierdut viaţa). În Congres, Mike Pompeo şi-a concentrat eforturile asupra sprijinirii întreprinzătorilor privaţi, precum şi asupra apărării drepturilor constituționale ale americanilor. Mike Pompeo a avut un rol principal în dezbaterile cu privire la responsabilitatea fiscală și reducerea excesului de reglementări, în special în ceea ce privește agricultura, și reducerea poverilor fiscare asupra antreprenorilor și micilor întreprinderi.
Mike și soția sa, Susan, sunt lideri activi în comunitate și sunt implicați în numeroase activități în sprijinul Universităţii de Stat Wichita, absolvită de Susan.
Scott Pruitt
Administratorul Agenției pentru Protecția Mediului
Procurorul general Scott Pruitt a devenit un lider național, pledând, prin activitatea sa, pentru necesitatea menţinerii puterii în mâinile alegătorilor americani și pentru ca birocrații guvernamentali să nu abuzeze de ea. Pruitt și-a dedicat activitatea profesională elaborării unei politici care să fie în slujba oamenilor. El a condus acţiunile în justiţie ale statului Oklahoma împotriva EPA (Autoritatea de Protecţie a Mediului), acuzată de încălcarea drepturilor la proprietate.
După ce și-a obținut diploma de licență la Georgetown College și a absolvit Facultatea de Drept a Universității din Tulsa, Scott Pruitt a practicat avocatura, specializându-se în drept constituțional.
Pruitt și-a început cariera în serviciul public în 1998, când, ca tânăr familist, a câștigat un loc în Senatul statului Oklahoma.
În 2010, Scott Pruitt a devenit al doilea republican din istoria statului Oklahoma care a ocupat funcţia de procuror general. Datorită calităţilor sale de lider eficient și vizionar, Scott Pruitt a fost, pentru două mandate, președintele Asociației Procurorilor Generali Republicani.
Pe lângă activitatea pe care o desfăşoară ca funcționar public, Scott Pruitt este şi un antreprenor de succes. În calitate de coproprietar și asociat administrator al ligii minore de baseball Oklahoma City Redhawks, Pruitt a preluat operațiunile comerciale ale echipei și a ajutat echipa să devină un lider în vânzarea de produse cu brandul echipei.
Scott Pruitt este, înainte de toate, un familist. Scott și Marlyn, căsătoriţi de 26 de ani, își cresc fiica, McKenna, și fiul, Cade, în Tulsa. Scott şi-a făcut o prioritate din a transmite copiilor săi aceleași valori nobile, ale familiei, în spiritul cărora a fost crescut.
Guvernatoarea Nikki Haley
Ambasadorul SUA la Organizația Națiunilor Unite
Sub conducerea guvernatoarei Nikki R. Haley, Carolina de Sud a devenit un stat dinamic. De când guvernatoarea a preluat funcția în 2011, statul a anunțat locuri de muncă create în toate cele 46 de districte din Carolina de Sud – mai mult de 82 000 de locuri de muncă în total –, iar rata șomajului în acest stat a scăzut la un nivel record pentru ultimii 15 ani.
Fiind printre politicienii din Columbia cu cele mai ferme viziuni conservatoare în privinţa fiscalităţii, guvernatoarea Haley a pledat pentru manifestarea transparenței și a responsabilităţii în guvernul statului. Ca membră a Camerei Reprezentanţilor și apoi ca guvernator, Nikki R. Haley a făcut eforturi pentru a determina ca voturile legislativului să fie făcute publice pentru prima dată, astfel încât cetățenii să poată şti exact modul cum legislatorii le cheltuiesc banii colectaţi din impozite. De asemenea, a semnat proiectul de lege referitor la restructurarea guvernamentală o dată la o generație, ceea face ca Executivul să fie cu adevărat responsabil pentru acţiunile sale.
Una dintre prioritățile guvernatoarei Haley a fost să-i facă pe oameni să-şi recapete încrederea în Guvern prin introducerea de reforme cu caracter etic. În 2016, după o luptă de patru