Originea obiceiului bradului de Crăciun nu este precis cunoscută. Se crede că pomul de Crăciun a apărut pentru prima oară la popoarele germanice, iar, cu timpul, această tradiție a fost integrată și în obiceiurile creștine.
Venirea dinastiei Hohenzollern în Țările Române a adus cu sine noi tradiții, inclusiv cele de Crăciun. Conform istoricilor, primul brad împodobit în România a fost la curtea regelui Carol I, în anul 1866.
Boierimea din București a reacționat rapid și a adoptat tradiția. Astfel, începând cu acel an, obiceiul bradului de Crăciun s-a răspândit de la o casă la alta, pomul binecuvântat devenind o componentă esențială a sărbătorilor de iarnă, la fel ca în Occident.
Însă, primul brad de Crăciun a fost împodobit cu peste 300 de ani înainte, în Letonia, în anul 1510. Unsprezece ani mai târziu, în 1521, prințesa Helene de Mecklenburg a dus tradiția în Franța, după căsătoria cu ducele de Orleans. Obiceiul s-a răspândit rapid în întreaga Europă.
Au trecut peste 80 de ani până când primul brad de Crăciun a fost expus într-o piață publică. Acest lucru s-a întâmplat în 1605, la Strasbourg, unde un brad a fost împodobit cu mere roșii și dulciuri.
În SUA, tradiția a ajuns abia la începutul anilor 1800, când primii imigranți germani s-au stabilit în Pennsylvania. În 1841, în Anglia, primul brad de Crăciun a fost adus de prințul consort Albert, bunicul Reginei Maria a României, care i-a oferit un exemplar soției sale, celebra regină Victoria, și l-a instalat la castelul Windsor. În vârful bradului a fost pus un înger, care mai târziu a fost înlocuit cu o stea, simbolizând steaua urmărită de cei trei magi din răsărit.
Astăzi, aproape fiecare casă are un brad împodobit, oricât de mic ar fi acesta. Copiii se bucură de cadourile de sub brad, iar cei mari se adună în jurul lui, admirând luminițele cu încântare; parcă lumea căpătă o nouă nuanță atunci când bradul de Crăciun strălucește…