Ieri 1 iunie 2017, a avut loc un cccident infiorator in cartierul Viisoara din Bistrita. În momentul accidentului, 4 oameni au murit după ce maşina în care se aflau 5 tineri a fost lovită de un tren, scriu cei de la frip.ro citând bistriteanul.ro
Fetiţa de 12 ani, singura supravieţuitoare a accidentului feroviar produs ieri la intrarea în municipiul Bistriţa, în urma căruia trei fraţi de-ai ei şi un verişor şi-au pierdut viaţa, a murit, noaptea trecută, la spitalul din Târgu Mureş.
Decesul fetiţei a fost confirmat de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, ceea ce face ca numărul total de victime decedate în accidentul de joi după-amiază să ajungă la cinci.
În maşina care a fost lovită de tren la o trecere la nivel cu calea ferată din halta Viişoara se aflau patru fraţi – trei fete de 12, 14 şi 18 ani şi un băiat de 19 ani, dar şi o rudă a acestora, în vârstă de 20 ani, relatează portalul de ştiri observator.tv
La volanul maşinii se afla fata de 18 ani, care obţinuse permisul de conducere în urmă cu o lună şi care săptămâna viitoare ar fi împlinit 19 ani.
Circulaţia feroviară în zona în care s-a produs accidentul a fost blocată aproape două ore, trenurile înregistrând întârzieri între 40 şi 100 de minute.
Accidentul s-a produs la o trecere la nivel cu calea ferată semnalizată cu „Stop” şi crucea Sfântului Andrei.
Maşina în care se aflau cele cinci victime a fost lovită de trenul care circula pe relaţia Bistriţa – Sărmăşel. Se pare că tânăra care se afla la volanul maşinii nu s-a asigurat la trecerea peste calea ferată.
Cei patru mai aveau 5 frați acasă, iar cel mai mic dintre ei, are puțin peste un an, scrie bistriteanul.ro. Mama tinerilor decedați a leșinat când a auzit cumplita veste. Sursă VIDEO: stirileprotv.ro