Tragedie îngrozitoare într-o familie de români din Italia: un băieţel de 15 luni moare călcat de mașina mătușii sale

Teribila tragedie a avut loc în localitatea San Damiano din provincia Asti, în după-amiaza zilei de vineri, 14 iulie 2017, când un copil de numai 1 an și 3 luni a decedat după ce a fost călcat accidental de mașina pe care o conducea chiar mătușa sa, scriu cei de la rotalianul.com

Mătușa copilului, o femeie româncă de 30 de ani dar rezidentă în provincia Asti de mult timp, venise în vizită la sora sa în acea zi, la mama copilului. În încercarea de a parca mașina în curtea casei, unde se pare că micuțul de 15 luni se juca nesupravegheat, femeia a trecut cu roata din spate a autovehiculului peste nepotul său fără să-l vadă sau să realizeze ceea ce s-a întâmplat.

Când a coborât din mașină, femeia a rămas îngrozită în fața tragediei pe care a provocat-o în mod involuntar și a încercat să ofere primul ajutor micuțului, strigând în același timp după ajutor la mama copilului, care se pare că se afla în interiorul casei în acel moment.

Înțelegând imediat că starea copilului este foarte gravă, cele două femei l-au învelit într-o pătură și l-au transportat cu mașina la sediul Crucii Roșii Italiene din San Damiano d’Asti care se află la câțiva kilometri de casa unde a avut loc accidentul.

Ajuns în fața medicilor, copilul a fost stabilizat de aceștia apoi a fost transportat cu elicopterul de urgență la spitalul pentru copii din Alessandria, unde medicii au făcut tot posibilul pentru a-l menține în viață pe micuțul nostru conațional.

Rănile copilului, însă, au fost mult prea grave pentru a putea fi salvat iar inimioara sa a încetat să mai bată la numai câteva ore după ce a fost internat.

Mătușa copilului, în stare de șoc, repeta fără încetare: <...