Când își poate înceta valabilitatea acest tratat
Articolul 27
Prezentul Tratat se încheie pe termen de 10 ani. Valabilitatea lui
se prelungeşte automat pe perioade de câte cinci ani, dacă nici una
din părţile contractante nu va încunoştiinţa în scris cealaltă
parte despre intenţia de a-l denunţa, cu cel puţin un an înaintea
expirări perioadei de valabilitate respective.
Tratatul a fost parafat la Kiev, de către miniştri de externe ai
României şi Ucrainei, la 3 mai 1997, a fost semnat de preşedinţii
celor două ţări, la Neptun, la 2 iunie 1997, iar la 14 iulie 1997
apare legea 129, de ratificare.
Care este situaţia reală dintre România şi Ucraina?
În vara anului 1940 URSS ocupă partea de răsărit a României,
Basarabia, conform Pactului dintre Hitler şi Stalin (Pactul
Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939), dar de-odată cu
Basarabia, mai ocupă şi partea de nord-est a României, Tinutul
Herţa şi nordul Bucovinei, stabilind, în interiorul României, noua
graniţă, dintre URSS şi România. In Tratatul de Pace de la Paris,
din 1947, URSS introduce textul: „Frontiera sovieto-română este
astfel fixată în conformitate cu Acordul româno-sovietic din 28
iunie 1940”…( Ministerul Afacerilor Străine, Tratat de pace între
România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10
februarie 1947, Bucureşti, 1947, Partea I, Frontiere, Articolul I,
p.8 ).
Prin dispariţia URSS, teritoriile româneşti, precizate mai înainte,
au rămas la Ucraina. Nu pentru multă vreme, considerăm noi. Dar
nici Insula Şerpilor şi celelalte insule.
Tratatul de la Paris, în cazul României, este un tratat
mincinos
Între România şi URSS nu a existat un „ acord româno-sovietic din
28 iunie 1940”. A existat ultimatumul dat de URSS, în faţa căruia
România a fost silită să se retragă.
Existând „acordul” din 28 iunie 1940, nu mai exista pactul
Ribbentrop-Molotov. După război, deci şi în 1947, cei cuceriţi erau
criminali, nazişti, fascişti, iar sovieticii, sfinţi.
Existând „acordul” din 28 iunie 1940, nu mai exista ultimatumul
sovietic.
Existând „acordul” din 28 iunie 1940, se lăsa sub tăcere genocidul
împotriva românilor, declanşat de evrei, în chiar această zi de 28
iunie 1940. Numai alţii erau criminali, nazişti, fascişti, iar
evreii, sfinţi.
Insula Şerpilor
Insula Şerpilor fost ocupată de către URSS în luna august, dupa 23
august 1944. Va rămâne în interiorul graniţei României până în
1947. Tratatul de Pace de la Paris, semnat la 10 februarie 1947,
confirmă această situaţie. Cu alte cuvinte Insula Şerpilor era a
României şi după data semnării acestui tratat. URSS încalcă acest
tratat, la scurtă vreme după semnare, impumând modificarea graniţei
cu România şi anexarea Insulei Şerpilor. Pentru a acoperi această
nouă anexare, se procedează la un act formal. Armata URSS a ţinut
sub stare de ocupaţie întreaga Românie, pâna în 1958, când a fost
retrasă. În aceste condiţii redactează Molotov, ministrul de
externe al URSS, textul acestui act, împreună cu Ana Pauker,
ministrul de externe al României.
Ana Pauker hotăra ce trebuie să se facă în România şi cum să se
acţioneze. Cu ceilalţi, din jurul său, veniţi tot pe tancurile
sovietice. Puşcăriile deveniseră abatoare pentru români, din 1948
funcţionând la capacitate maximă.
Textul devine Protocolul referitor la precizarea parcursului liniei
frontierei de stat între Republica Populară Română şi Uniunea
Republicilor Sovietice Socialiste, în care se preciza că Insula
Şerpilor intră în cadrul URSS. Şi această linie a frontierei a fost
impusă abuziv, URSS anexând acum şi alte insule româneşti.
Protocolul a fost semnat de Molotov şi de Petru Groza, primul
ministru al României. Decizia pentru semnarera acestui document,
fusese luată, din partea României, de către Biroul Politic al CC al
PCR, constituit din Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker (Hannah
Rabinsohn), Vasile Luca (Luka Laszlo) şi Teohari Georgescu (Burach
Tescovici). Ministrul adjunct de externe al României, Eduard
Mezincescu (Eduard Mezinger) a semnat, la 23 mai 1948, pe Insula
Şerpilor, procesul verbal de predare-primire a insulei. Din partea
URSS a semnat primul secretar al ambasadei, reprezentând MAE al
URSS. Si toate acestea erau cuprinse sub titlul Tratatul de
prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între Republica Populară
Română şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Care
preietenie?! Care colaborare?! Care asistenţă mutuala?! URSS s-a
folosit la aceast act formal, de agenţii săi din România, aduşi pe
tancurile sovietice, conducători dictatoriali ai statului român.
Dar Protocolul, din care face parte şi procesul verbal, nu a fost
supus ratificării de către puterea legislativă română.
Adevărată piraterie teritorială!
Din 1948, până în 1991, Insula Şerpilor a fost bază militară a
URSS, cu cel mai mare centru de ascultare al URSS din toată Europa
de răsărit. Din 1991, bază militară ucrainiană.
URSS dispărând, Insula Şerpilor şi celelalte, se vor întoarce la
adevăratul proprietar, România. Si va fi Insula Şerpilor o insulă a
bucuriei şi a păcii.
Tratatul cu Ucraina – citate din preambul
Condamnând actele injuste ale regimurilor totalitare şi de
dictatură militară care în trecut au afectat în mod negativ
relaţiile dintre poporul român şi poporul ucrainian şi convinse că
lichidarea moştenirii dureroase a trecutului se poate face doar
prin dezvoltarea relaţiilor prieteneşti şi de cooperare între cele
două popoare, care năzuiesc spre edificarea unei Europe unite.
Considerând că evaluarea obiectivă a trecutului va contribui la
întărirea înţelegerii şi încrederii reciproce între cele două state
şi popoare,
Au convenit…
În trecut relaţiile dintre poporul român şi poporul
ucrainian nu au fost afectate negativ, ci dintre România şi
URSS.
Se recunoaşte existenţa moştenirii dureroase a trecutului. Dacă
suntem corecţi şi cinstiţi moştenirea este dureroasă numai pentru
poporul român. Poporul ucrainian doar a moştenit de la URSS un
teritoriu care nu-i aparţine.
Ce încredere poţi avea în cineva care deţine, în mod cinic, cauza
durerii poporului român? Durerea încetează, când încetează cauza
durerii. Abia după aceea urmează întărirea înţelegerii şi
încrederii reciproce. Durerea aceasta este menţinută activă chiar
de către acest tratat.
Trecutul nu a fost evaluat obiectiv. Dacă ar fi fost evaluat
obiectiv, azi Ucraina nu ar mai fi imperiul sovietic de apus, iar
teritoriile româneşti s-ar fi întors în interiorul României. Marele
câştigător ar fi fost Ucraina. România doar ar fi intrat în
drepturile fireşti.
Lichidarea moştenirii dureroase a trecutului se poate face doar
prin dezvoltarea relaţiilor prieteneşti şi de colaborare între cele
două popoare. Poporul român a avut şi are un comportament
prietenesc faţă de poporul ucrainian. Poporul ucrainian trebuie să
renunţe la moştenirea rămasă de la URSS, moştenire care trebuie să
ajungă la adevăratul proprietar, poporul român.
Părţile Contractante, România şi Ucraina condamnă actele injuste
ale regimurilor totalitare şi de dictatură militară. Actele injuste
sunt ocuparea de către URSS a Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a
Ţinutului Herţa. Şi a Insulei Şerpilor şi a celorlalte insule. Este
normal ca Ucraina să acţioneze pentru îndreptarea injustiţiei, să
accepte ca această injustiţie să înceteze.
Articolul 1, paragraful nr.2
Părţile Contractante vor respecta, în relaţiile reciproce, ca şi în
relaţiile cu alte state, principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor
Unite şi ale Acului Final de la Helsinki: egalitatea suverană,
nerecurgerea la forţă sau la ameninţarea cu forţa, inviolabilitatea
frontierelor, integritatea teritorială a statelor, reglementarea
paşnică a diferendelor, neamestecul în treburile interne,
respectarea drepturilor omului, egalitatea în drepturi si dreptul
popoarelor de a dispune de ele însele, cooperarea între state şi
îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiilor asumate conform
dreptului internaţional.
Articolul 2, paragraf 1
Părţile Contractante, în concordanţă cu principiile şi normele
dreptului internaţional şi cu principiile Actului final de la
Helsinki, reafirmă că frontiera existentă între ele este
inviolabilă şi, de aceea ele se vor abţine, acum şi în viitor, de
la orice atentat împotriva acestei frontiere, precum şi de la orice
cerere sau acţiune îndreptată spre acapararea şi uzurparea unei
părţi sau a întregului teritoriu al celeilalte Părţi
Contractante.
Actul final de la Helsinki este valabil pentru toate statele
semnatare. Nu poate fi invocat parţial şi nu poate fi ignorată nici
o parte, în nici un tratat dintre state. Abţinerea de la orice
cerere este anulată de Actul final de la Helsiki în care este
cuprins şi principiul rezolvării pe cale paşnică a unor probleme
teritoriale.
Gheorghe Gavrilă Copil
