Tudorel Toader a precizat, luni dimineaţă, că, în calitate de ministru al Justiţiei, nu are pârghiile necesare pentru a verifica veridicitatea înregistrărilor cu șefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, reiterând că va sesiza Inspecția Judiciară.
„Am auzit și eu aseară în spațiul public această dezbatere, această controversă destul de puternică, destul de intensă cu privire la acele dialoguri pe care le-ar fi purtat doamna Kovesi. Ca ministru al Justiției nu am pârghiile necesare pentru a verifica eu veridicitatea înregistrărilor, veridicitatea conținutului acelor înregistrări. Ce pot să fac eu ca ministru al Justiției, și am spus aseară, voi urca acum în birou, voi aștepta să se facă ora 8,30 când începe programul, voi chema de la direcția de resort, vom sesiza Inspecția Judiciară pentru a verifica veridicitatea acelor interceptări”, a declarat Toader, la intrarea în Ministerul Justiției.
El a adăugat că, dacă Inspecția Judiciară nu are instrumentele, posibilitatea verificării autenticității înregistrărilor și conținutului acestora, atunci se vor găsi celelalte soluții legale procedurale, inclusiv expertizele tehnice.
În ce privește o eventuală chemare a șefei DNA pentru explicații, Toader a precizat că ministrul Justiției nu face anchetă.
„Ministrul Justiției supraveghează la buna desfășurare a justiției și atunci când din oficiu consideră sau când este sesizat, la rândul lui, dirijează acele sesizări către autoritățile competente”, a spus Tudorel Toader.
Întrebat dacă va cere revocarea din funcție a lui Kovesi, în cazul în care se va dovedi că înregistrările sunt reale, Tudorel Toader a răspuns: „Propunerea mea este (…) să așteptăm verificările necesare funcție de care vedem măsurile care pot și care trebuie să fie luate. (…) Nu răspund la situații ipotetice. După ce trecem prima etapă a verificărilor vedem ce este de făcut”.
Ministrul a anunţat, încă de duminică seară, pe Facebook, că luni dimineaţă va sesiza Inspecţia Judiciară.
„Mâine dimineaţă voi sesiza inspecţia judiciară în legătură cu afirmaţiile apărute în spaţiul public referitoare la solicitarea dnei L.C. Kovesi de a se ajunge la premierul S. Grindeanu”, a scris acesta pe Facebook.
Din categoria:Politica