Lista cu persoanele care au avut acces la arhiva SIPA publicată, joi, de Ministerul Justiţiei nu este singura.
Este abia începutul, a anunţat ministrul Tudorel Toader, care a precizat că mai există informații şi că acestea urmează să fie făcute publice, inclusiv două rapoarte care vor fi desecretizate.
„Toate cele 22 de vizite nu sunt 22, sunt mult mai multe. Cele pe care le-am enumerat eu sunt 22, pe baza ordinelor pe care le-am trecut acolo şi datele. Sunt mult mai multe vizite, sunt şi două rapoarte pe care nu le-am desecretizat, dar le vom desecretiza, cele două din care veţi afla mai multe informaţii şi sigur, mai multe vizite”, a afirmat ministrul.
Tudorel Toader a mai spus că unul dintre rapoarte are caracter secret de stat.
„Vreau să le văd regimul, unul are caracter de secret de stat. Secretele de stat nu intră în competenţa ministrului de a le desecretiza, ci trebuie iniţiată o HG. Vom iniţia o Hotărâre, va fi adoptată probabil de Guvern, vom desecretiza şi vom publica în maniera pe care deja o ştiţi”, a precizat ministrul.
Cel de-al doilea raport este întocmit în mandatul lui Cătălin Predoiu, conţine informaţii despre modul în care a fost folosită această arhivă şi cum ar fi ajuns documente extrem de importante la Monica Macovei.
Ministerul Justiţiei a publicat, joi, lista celor care au vizitat arhiva SIPA, printre numele care apar pe aceasta figurând cel al Laurei-Iulia Scântei, vicepreşedinte al Senatului, şi cel al lui Horia Georgescu, fost şef al ANI.
Din categoria:Politica