Ucenicul știe de bine și de rău

A auzit el de răutate, de oameni care suferă de alzheimer atunci când trebuie să fie umani, de distrugeri și de plănsete, dar nu le-a trăit niciodată. Nu le-a simțit mirosul, nu le-a atins, nu le-a pipăit violent, fin sau obsecen.

Cu un univers mic și bine închegat, timpul l-a dus spre alte meleaguri unde spațiul era imens, lumea multă și grăbită, unde mirosurile sunt plăcute și neplăcute, unde orice pas e important, unde mai mult ca niciodată trebuie să fi întâi o temniță închisă bine cu cheia liniștii și-apoi un palat unde regele trăiește pentru supuși, trăiește singur, cu ușile deschise. Masca era vitală. Îmbrăcămintea era un accesoriu. Fericirea era doborârea celuilalt care e mai bun decât tine.

V-am spus descrierea decorului. Personajele reprezintă adevărate psihologii. Cu toții am pornit din același stadiu, de pe aceeasi treaptă. Diferența o reprezenta privitul peste umăr înapoi la clipele trăite în 18 ani. Bagajul format în toți acești ani a constituit aura fiecăruia, cât și puterea de a privi înainte. Pentru început totul a fost minunat.

Orice lucru nou prezintă interes, ai impresia că e totul lapte și miere până la primul test. După test fiecare știe cam care îi sunt capacitățile, cam cât poate, dar mai sunt și alții care pe lăngă rezultatul propriu se interesează și de concurență. În ochii lor strălucește divide et impera. Nu am să înțeleg niciodată așa ceva pe motiv că toți avem locul nostru în lume, iar a acționa într-un asemenea fel nu face decât să te coboare pe propriile-ți funii în groapa-ți săpată în pământ.

Am întâlnit parvenism, imbecilitate, prostie, lingușeală, minciună, răutate dusă la extrem, invidie, neputință, respingere. Cu toate acestea mi-am atenuat sufletul cu cei inocenți, fericiți. Da. Lucrurile astea sunt comune pentru majoritatea. Eu mi-am dorit din tot sufletul să nu le întâlnesc. Și în momentul de față imi doresc ca tot ce am văzut să nu fi existat vreodată.

Și asta am și făcut. Am pus tot ce e rău într-o sticluță căreia i-am dat drumul. Spânul a fost un rău necesar. Oricât mi-aș fi dorit să le fi întors moneda, nu aș fi putut. Am fost crescută în liniște, iertare și pace. Lucrurile astea sunt în mine. Nu am cum să le scot, nu am cum să le fac să disocieze în ură. Ne-om strânge mâinile să-i ajutăm pe cei care cunosc durere, dar și ură.

Iubirea și devotamentul sunt cele cu care un ucenic trebuie să pornească la drum. Fără ele, copacii te simt și îți despart drumul în 2, 3, 4 cărări și chiar dacă ar fi așa, cele două vor roi în jurul sufletului tău ca și protecție. Grupa mea de la facultate e cel mai bun match ever. Sunt o oază în deșert. Dacă am uitat pe cineva, don t kill me. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că îi am. Nu am mai scris de f mult timp. Îmi trebuie ceva timp să îmi revin și-atunci am să spun mai multe.