ULTIMA ORĂ! Un POLIŢIST, tată a doi copii, a fost ÎNJUNGHIAT de un tânăr de 24 de ani, în Gara din Suceava

  • Postat în Mass Media
  • la 21-07-2017 04:30
  • 656 vizualizări
ULTIMA ORĂ! Un POLIŢIST, tată a doi copii, a fost ÎNJUNGHIAT de un tânăr de 24 de ani, în Gara din Suceava
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Ştiri de Actualitate

O crimă odioasă s-a petrecut în Gara din Suceava. Un poliţist în vârstă de 38 de ani a fost ucis cu sânge rece, fiind înjunghiat de către un tânăr de 24 de ani, care i-a aplicat mai multe lovituri de cuţit, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, scriu cei de la observator.tv citând monitorulsv.ro

Poliţia Română a publicat pe pagina proprie a reţelei de socializare, Facebook, o fotografie a poliţistului care a fost ucis, cu mesajul: „Eroii nu mor niciodată”. Reprezentantul Poliţiei Suceava a declarat pentru News.ro că incidentul a avut loc în jurul orei 21.00, când poliţistul, care lucra la Poliţia Transporturi Feroviare, patrula pe peronul Gării Burdujeni.

„La un moment dat, un tânăr a venit prin spatele poliţistului şi, fără a spune ceva sau a face vreun alt gest, l-a înjunghiat în gât. Poliţistul a căzut, iar tânărul, în vârstă de 24 de ani, a continuat să îl lovească cu cuţitul, în zona toracelui”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Suceava, precizând că între poliţist şi tânăr nu existase niciun conflict anterior.

Cu toate că imediat a fost anunţat un echipaj de la Ambulanţă, eforturile acestora au fost în zadar, iar poliţistul înjunghiat nu a putut fi salvat, fiind declarat decesul.

Cel care a înfăptuit crima a fost imobilizat la scurt timp de la incident, în gară, de către o patrulă de poliţişti. El a fost dus la sediul Poliţiei Transporturi Feroviare din gară, unde era aşteptat un procuror pentru a-l audia, a adăugat sursa citată.

Criminalul se numește Ioan Beșa și este originar din satul Mironu, comuna suceveană Valea Moldovei. Potrivit celor de la presa locală, individul ar fi spus în momentul arestării, că urăște polițiștii și pentru că a fost închis în Spania.

Poliţistul care şi-a pierdut viaţa avea 38 de ani şi era tatăl a doi copii.

Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul observator.tv

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente