Un bărbat s-a înecat cu mâncare într-un restaurant din Măneciu.Poliția face cercetări în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă

  • Postat în Regional
  • la 11-02-2025 17:25
  • 10 vizualizări
Un bărbat s-a înecat cu mâncare într-un restaurant din Măneciu.Poliția face cercetări în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Prahova la zi.

 „Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Drajna au fost sesizați, prin apel 112, la data de 9 februarie a.c., în jurul orei 15:15, cu privire la faptul că în comuna Măneciu, o persoană este inconștientă pe stradă. 

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că un bărbat de 58 de ani, din orașul Slănic, în timp ce se afla la o unitate de alimentație publică din comuna Măneciu, servind masa, la un moment dat s-ar fi înecat. 

Persoanele aflate de față i-au acordat primul ajutor bărbatului, până la sosirea echipajelor de intervenție, fiind efectuate ulterior manevre de resuscitare, însă acestea nu au dat rezultat, fiind declarat decesul bărbatului. 

La examinarea vizuală a cadavrului nu au fost constatate leziuni vizibile, acesta fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei. 

În continuare, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.„

IJP Prahova

Foto ilustrativ

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente