Un cadavru carbonizat a fost găsit într-o clădire dezafectată din comuna Tătărani

  • Postat în Regional
  • la 28-02-2024 15:13
  • 112 vizualizări
La data de 28 februarie a.c., în jurul orei 06.00, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că la o clădire dezafectată din comuna Tătărani a izbucnit un incendiu.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilindu-se faptul că cele sesizate se confirmă, incendiul fiind lichidat de pompierii sosiți la fața locului.
Cu ocazia cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii au descoperit cadavrul unei persoane carbonizate.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a identității persoanei în cauză.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt.
sursă:IJP PRAHOVA
Foto ilustrativ

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente