Echipa naţională de minifotbal a României a obţinut titlul mondial în Emiratele Arabe Unite.
Gabriel Dumitraşcu, echipierul formaţiilor Chedra Tax şi CS Păuleşti, a obţinut o performanţă istorică la Campionatul Mondial de Minifotbal din Emiratele Arabe Unite. “Tricolorii” au avut un parcurs de excepţie şi au trecut, în ultimul act al competiţiei, după o finală dramatică, tranşată la executarea loviturilor de departajare, de reprezentativa Kazahstanului. Naţionala noastră e egalat la 2, cu două reuşite în ultimele trei minute ale jocului şi a reuşit, apoi, la loviturile de departajare, să câştige trofeul. Gabriel Dumitraşcu scrie, astfel, o pagină de istorie, alături de Alex Bourceanu şi colegii de echipă din naţionala României.