tarii
Președintele României, Klaus Iohannis, a ținut un discurs în
cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 72-a sesiuni a Adunării
Generale a Organizației Națiunilor Unite, ocazie cu care a reiterat
îngrijorarea țării pe care o reprezintă pentru multiplele crize cu
care se confruntă lumea.
În ceea ce privește dezvoltarea și drepturile omului,
președintele Iohannis a spus că România și-a asumat implementarea
obiectivelor globale ale Agendei pentru Dezvoltare 2030.
„România și-a asumat politicile de dezvoltare necesare, cu un
impact real asupra punerii în aplicare a Agendei 2030. Am decis să
implicăm în acest demers toți actorii politici, societatea civilă,
sectorul privat, precum și comunitatea științifică.
Pentru a împărtăși experiența noastră în coordonarea
procesului național de implementare a Agendei 2030, și pentru a ne
prezenta progresul, România va prezenta Evaluarea Națională
Voluntară în cadrul Forumului Politic la Nivel Înalt privind
Dezvoltarea Durabilă din iulie 2018”, a spus Iohannis.
Președintele Iohannis nu a scăpat ocazia de a aborda domeniul
migrației, punând în prim plan „beneficiul migranților” și apoi al
„comunităților gazdă”. România susține înființarea unei Curți
Internaționale împotriva Terorismului.
„Cum nicio țară nu poate lupta singură împotriva acestui
teribil flagel, avem toată încrederea că nou înființatul Birou al
Națiunilor Unite de luptă împotriva terorismului va duce la
creșterea eficienței noastre în combaterea terorismului în toate
formele și manifestările sale. În acest sens, România își menține
angajamentul față de inițiativa comună cu Spania pentru posibila
înființarea unei Curți Internaționale împotriva Terorismului.
De asemenea, așteptăm o contribuție crescută a ONU la
eforturile globale în domeniul migrației internaționale, inclusiv
în abordarea principalelor cauze și surse ale acesteia. În acest
sens, sperăm ca Declarația de la New York din 2016 să fie urmată cu
consecvență de acțiuni consistente.
Din punctul meu de vedere, este important ca Pactul Global
pentru Migrație, pentru care negocierile vor începe în viitorul
apropiat, să acopere toate dimensiunile migrației internaționale,
atât în beneficiul migranților, cât și al comunităților
gazdă.
De asemenea, sprijinim consolidarea dimensiunii drepturilor
omului în cadrul tuturor sectoarelor relevante ale activității ONU.
În acest sens, salut Inițiativa Secretarului General -‘Human Rights
up Front’ Initiative, care își propune integrarea politicilor
privind drepturile omului în cadrul sistemului ONU”, a declarat
șeful statului.
În contextul migrației, Președintele a criticat discursul
identitar și ceea ce numește „paradigma noi vs ei”, numindu-le
tendințe extremiste.
„Am avut plăcerea de a organiza, cu câteva ore înainte, o
dezbatere pe un subiect foarte important: Educația pentru Pace
(Making Education for Peace). Folosirea „temerilor” identitare
(„identity fears”, tradus greșit pe siteul președinției) și a
paradigmei „noi împotriva lor” nu pot fi lăsate fără răspuns. În
contextul creșterii violenței și a dezinformării, România este
convinsă că doar prin educație de calitate putem contracara
tendințele extremiste cu care se confruntă astăzi tinerii noștri”,
a continuat Klaus Iohannis.
Președintele a încheiat cu angajamentul că România se va
implica serios în eforturile ONU pentru pace și
securitate, dacă va fi aleasă ca membru nepermanent al
Consiliului de securitate pentru mandatul 2020-2021.
Klaus Iohannis a vorbit despre climatul din jurul Mării Negre,
făcând aluzie la agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, dar nu a rostit
niciun cuvânt despre situația comunității românești din această
țară vecină, supusă unui atac cultural fără precedent, ce a stârnit
și reacția oficială a Parlamentului României.
Discursul integral al Președintelui poate fi găsit pe siteul
Presidency.ro.
Din categoria:Politica