Cazul este unul destul de complicat şi totodată „incredibil” de simplu. În nordul Italiei, pensionarul de 77 de ani, văduv, locuieşte la Bassano del Grappa (Veneto) şi s-a îndrăgosit nebuneşte de românca noastră frumoasă foc, de numai 42 de ani, care avea o fată din altă căsătorie în vârstă de 22 de ani. Pentru a-i arăta româncei noastre dragostea, bărbatul italian a transferat în conturile acesteia, suma de 127.000 de euro, scriu cei de la rotalianul.com citând quotidianodipuglia.it
Pensionarul italian nu se oprea din a face transferuri bancare, numai că pe fir au intervenit copiii acestuia, care i-a blocat imediat conturile amorezatului şi le-au acuzat pe cele două românce de fraudă.
Carabinierii au intervenit şi în urma investigaţiilor făcute, au realizat că cele două românce, mama (C.L. de 42 de ani) şi fiica (M.A. de 22 de ani), mergeau în vizită la bătrân şi fiind foarte „afectuoase” cu acesta, se plângeau că sunt datoare la băncile din România şi au nevoie de bani pentru a-şi plăti toate datoriile.
Bâtrânul amorez nu a povestit niciodată copiilor lui despre cât de generos devenise în ultima vreme şi că era îndrăgostit nebuneşte de românca de 42 de ani, numai că la un control de rutină făcut de unul dintre copii la contul acestuia, a observat cu stupoare că sume foarte mari de bani erau transferate către România.
În acest fel, copiii şi-au dat seama de „faptele de generozitate făcute din dragoste” de către bătrânul lor tată şi au anunţat imediat carabinierii. Acum, cele două românce sunt judecate în Italia pentru acuzaţia de înşelăciune.
Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante despre comunitatea românilor din Italia, pe portalul rotalianul.com