Ieri am fost la ”Târgul tradițional de Crăciun” din Piața Constituției. A fost o experiență de neuitat care practic mi-a schimbat viața. De cum am intrat pe poarta atent păzită de ochiul vigilent al unui agent BGS, am fost izbit direct în față de conceptul de ”tradițional”. Totul acolo era tradițional și pur românesc. Comercianții îmbrăcați în costume tradiționale populare românești, vindeau produse tradiționale românești: hamburgheri tradiționali românești, hot dogi tradiționali românești, vin fiert tradițional românesc, sărmăluțe tradiționale din carne de post, cârnați tradiționali de porc de post, șunculiță de porc de post, bineînțeles tradițională.
M-au impresionat mult și produsele tradiționale ”hend meid”, dar cel mai mult mi-au plăcut colindele tradiționale românești: ”Ui uiș iu ă meri crismăs”, ”Gingăl bels”, ”Letit snou” și bineînțeles cunoscutul colind ortodox ”Feliz Navidad”