SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

Unde pleacă întreaga suferință din trecut? 

Unde a dispărut frica și teroarea din copilărie că nu ești suficient de bun, că nu ai luat doar note pe placul părinților și că nu ai făcut totul ca la carte? 

Unde s-au topit toate supărările din timpul și după încheierea relațiilor nepotrivite? 

Unde s-au ascuns toate nesiguranțele, fricile, frustrările, furiile pe care le-ai trăit și acumulat de-a lungul anilor? 

Că dacă ar fi să te iei după ceea ce postează oamenii pe paginile de socializare, totul e perfect, mai ales la cei care se întrec la câtă luminozitate trezită emană. 

Bun, te-ai trezit. Asta înseamnă că ai devenit conștient de viața ta, de tine, de tot ceea ce se întâmplă în fiecare secundă a vieții tale. A fi trezit înseamnă să nu mai reacționezi la orice ți se spune sau se întâmplă în viață, ci să stai, să observi, să înțelegi, să cântărești variantele posibile și să înțelegi consecințele deciziilor pe care le iei. 

O persoană netrezită va reacționa la orice și la oricine fără să se gândească la urmări, va sfârși prin a fugi de responsabilitate și a arăta cu degetul spre oricine altcineva, de parcă ea nu a participat și nu ea a luat deciziile.

O persoană trezită va face un pas în spate, va observa situația, va cântări opțiunile și abia apoi va decide care va fi cea mai optimă variantă de comportament al său. 

Hai să luăm un exemplu. Să zicem că te-ai despărțit de partenerul de cuplu după câțiva ani de conviețuire cu sau fără acte. Să zicem că ai avut anumite așteptări de la partener(ă), dar, la un moment dat, lucrurile au luat o altă turnură, neașteptată. 

Dacă nu ai lucrat cu tine, ci dormi în conștiința ta, te vei supăra, vei face scene, vei povesti tuturor nu ce s-a întâmplat ci ce crezi tu că s-a întâmplat (ceea ce este, de multe ori, total diferit), vei spune doar varianta ta și vei ajunge să tratezi omul - care odinioară a fost totul pentru tine - ca pe un dușman. Acest comportament nu are nimic în comun cu maturitatea, ci este comportamentul unui copil, al unui om imatur care pârăște, face scene și arată cu degetul așteptând să vină cineva să facă ordine. 

Dacă ai lucrat cu tine și te-ai trezit în conștiință, începi să vezi că este viața ta, deciziile tale; știi că ai intrat în relație de bună voie, ai știut tot timpul care au fost starea și vârsta emoțională a ta și a partenerului, ai știut care a fost trecutul tău și al lui și ai acceptat relația doar după ce ați lămurit trăirile din trecutul fiecăruia. Apoi, când s-a ajuns la despărțire, aceasta s-a întâmplat după mai multe discuții cu cărțile pe masă și după ce s-au epuizat orice argumente de a rămâne împreună. Despărțirea este decentă, amiabilă, fără tam-tam, fără plângeri și victimizări; doar doi oameni care își mulțumesc și își văd fiecare de drumul vieții, conștienți fiind că își vor rămâne recunoscători pentru anii împreună, pentru cine și ce au devenit unul în prezența celuilalt. 

„Eh, ăsta-i basm, măi Edith! Asta se întâmplă doar în filme și în cărți, nu în viața reală”, am auzit de multe ori. Dacă mai citești ceea ce am descris mai sus, s-ar putea să înțelegi (nu neapărat să și accepți) că mulți oameni care reacționează ca în prima variantă sunt imaturi emoțional. Ei nu există pentru ei, ci doar ceilalți trebuie să le fie la dispoziție și să le facă pe plac. 

Oamenii imaturi, netreziți, cei care nu au lucrat deloc sau foarte puțin cu ei, sunt plini de frici, furii, ranchiună, frustrare, resentimente, și toate acestea rămân acolo, în fiecare om adunându-se din ce în ce mai multe cu fiecare relație eșuată (indiferent de natura relațiilor).

Un om care se trezește vede că el își aranjează viața, știe că are ceea ce a ales și că nimeni altcineva nu îi poate face rău decât dacă îi permite. El observă trăirile sale și lucrează cu ele, și le prelucrează, nu își pierde timp să arate spre alții. Cu cât lucrează mei mult cu ceea ce simte, cu atât bagajul emoțional se ușurează. 

La fel se întâmplă și în situații mei sensibile, cum ar fi moartea unei persoane dragi. Am cunoscut oameni care plângeau după cel care a murit ani buni după ce s-a întâmplat tragedia. „Și ce, ar trebui să nu mai plâng după persoana dragă? Cum îndrăznești?”. Tu poți plânge cât vrei tu, și pentru tot restul vieții, dar nu vei mai aduce omul înapoi, nu îi lași sufletul să se odihnească și tu te împiedici să îți trăiești viața. Tu îi plângi moartea, nu îi onorezi viața. Dar dacă ești matur, îți trăiești perioada de doliu, dar înțelegi că indiferent ce vei face (îl înjuri pe Dumnezeu, îl judeci, ești furios pe toți cei care trăiesc) viața va merge mai departe cu sau fără tine. 

Vindecarea apare atunci când stăm în suferință, nu o evităm, nu o transferăm pe altcineva, ci ne dăm voie să o simțim, să o trăim; nu o negăm, nu ne anesteziem cu relații pansament sau cu orice altceva care să ne țină ocupați doar să nu ne mai amintim. 

Unde pleacă întreaga suferință din trecut? Dispare dacă ne-am maturizat și am acceptat-o, am procesat-o și am eliberat-o pentru că am înțeles că aceea nu a fost întreaga noastră viață. 

Dacă nu ne-am maturizat, nu ne-am trezit, suferința nu dispare, ci se scufundă din ce în ce mai adânc în noi; o negăm, creăm o imagine falsă de om vesel, dar aceea este doar imaginea unul clovn vopsit pe față ca să-și ascundă tristețea. 

Suferința reprimată ne deprimă. Depresia. 

Maturizarea este cheia vindecării. Restul... sunt doar cuvinte goale...

Binețe, Om matur!

Edith Elisabeta Kadar

Arad, 20.02.2025

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(HAS_LINK_BACK)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.