Demonstrație pentru drepturi egale în fața Parlamentului ungar, la Budapesta. (Gergely BESENYEI / AFP)

de Thierry Meyssan

Toți sunt de acord să pună capăt discriminării înscrise în legi. Dar unii europeni îi acuză pe alți europeni că vor să le creeze. Asta se întâmplă între Uniunea Europeană și Ungaria. Dar dacă analizăm mai atent faptele, vom vedea că acuzația emisă contra Ungariei este necinstită și că în spatele ei există interese de nedescris.

Sosirea primului ministru ungar, Viktor Orban, la Consiliul European din 24 iunie 2021.

La 15 iunie 2021, Parlamentul ungar a adoptat o lege care interzice promovarea homosexualității în rândul minorilor.

Zile mai târziu, pe 21 iunie, la ședința miniștrilor Afacerilor Interne din țările membre ale Uniunii Europene, s-a decis deschiderea unei proceduri împotriva Ungariei, dar nu pentru „pericolul clar de încălcare a statului de drept” ci din cauza „pericolului clar de încălcare a valorilor pe care se bazează Uniunea” (12266/1 / 18REV 1 COR 1).

Șaptesprezece din cele 27 state membre ale Uniunii Europene i-au cerut apoi președintelui Consiliului șefilor de Stat și / sau de guvern al acelei entități supranaționale, Charles Michel, să includă problema drepturilor ungurilor LGBTQI + în ordinea de zi a summit-ului european desfășurat în 24 și 25 iunie. În cadrul acestei ultime întâlniri, acele 17 țări au acuzat Ungaria de homofobie.

La 25 iunie, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Layen, a condamnat aspru legea ungară și i-a îndemnat pe comisarii europeni ai Justiției, belgianul Belge Didier Reynders, și pentru Piața Internă și Servicii, francezul Thierry Breton, să scrie guvernului ungar „să respecte legea”, ordin pe care ambii comisari europeni l-au executat imediat (Ares S (2021) 4587976).

Dar nu trebuie să ne lăsăm înșelați de aparențe. Să examinăm mai degrabă ce se ascunde în spatele acestor poziții „energice”.

LGBTQI +

Drepturile persoanelor LGBTQI + nu au făcut niciodată parte din valorile europene, pur și simplu pentru că crearea Uniunii Europene s-a bazat pe Tratatele de la Roma din 1957, când nu exista nici măcar ceva de genul a ceea ce numim astăzi LGBTQI +. Desigur, existau deja homosexuali, deși trebuie amintit că acest concept nu exista nici măcar înainte de 1868, anul în care a fost enunțat de scriitorul maghiar Karl-Maria Kertbeny. Apropo, până la adoptarea „Paragrafului 17”, în Germania în 1871, și a „Criminal Law Amendment Act”, în Regatul Unit în 1885, nimănui nu i-a venit ideea de a criminaliza relațiile sexuale dintre persoanele de același sex.

Înainte de apariția acelor legi împotriva homosexualității în Germania și Regatul Unit, existau deja în Europa legi interziceau sodomia, dar acestea se aplicau atât relațiilor homosexuale, cât și relațiilor heterosexuale, iar „homosexualii” au și multe alte practici. Facem o greșeală atunci când credem că LGBTQI + au fost persecutați în trecut și că astăzi nu mai sunt persecutați în țările „moderne”. În realitate, modul în care este concepută sexualitatea și ceea ce este interzis variază în funcție de timp și loc, dar distincția dintre persoanele care fac sex cu persoane de celălalt sex și cele care fac sex cu persoane de același sex este recentă.

Însuși conceptul LGBTQI + nu provine din gândirea franceză din anii 1960 – deși asta se spune adesea – ci din gândirea puritană americană. Este un fel de mizerie intelectuală în care conceptele legate de sex (pe plan anatomic), orientare sexuală (pe plan biologic) și sex (pe plan psihologic) sunt amestecate în mod arbitrar. În acest fel, acronimul LGBTQI + desemnează:

• L pentru lesbiene (lesbiene), adică femeile care fac sex cu alte femei;
• G pentru Gay, adică bărbați care fac sex cu alți bărbați;
• B pentru bisexuali, adică o persoană de oricare dintre sexe care întreține relații sexuale atât cu persoane de sex propriu, cât și cu persoane de celălalt sex;
• T pentru Transgender (transgender). În acest caz, nu este vorba despre indivizi al căror sex genetic nu îi definește ca bărbați (cu cromozomi XY) sau ca femei (cu cromozomi XX) și care, prin urmare, nu se recunosc ei înșiși în funcție de sexul lor anatomic – în termeni statistici, aceste cazuri sunt mai mici de 1 pentru fiecare o mie de persoane [1]. Vorbim aici despre persoane care se definesc intelectual cu un rol social diferit de cel asociat sexului lor anatomic. Așa-numiții „transsexuali” își pot adapta sexul anatomic la particularitatea lor cromozomială prin proceduri chirurgicale radicale și ireversibile, dar persoanele transgender nu doresc să fie supuse unor astfel de intervenții chirurgicale și își pot schimba sexul – în sensul social al cuvântului – de mai multe ori de-a lungul vieții lor.
• Q: Queer [2], un termen care desemnează cultura provocatoare a persoanelor a căror sexualitate nu se înscrie în norma socială. În acest sens, autorul acestui articol a creat, la începutul anilor 1990, Casa Homosexualităților din Paris.
• I: Intersex (intersexual), un termen care desemnează persoanele în general al căror sex genetic nu corespunde clasificării binare de „bărbat” sau „femeie”. Unele dintre aceste persoane pot fi transsexuale.
• +: Plus (alții). Datorită apariției unui număr nesfârșit de „definiții” sau denumiri diferite [3], juriștii americani au închis problema cu un semn + care acoperă toate celelalte opțiuni deja identificate și cele care pot apărea în viitor.

La Washington, administrația Biden s-a angajat, cu ocazia „lunii mândriei gay”, să promoveze drepturile persoanelor LGBTQI +, nu numai în Statele Unite, ci în întreaga lume [4]. Deci, clădirile federale americane – cu excepția Pentagonului – au ridicat steagul LGBTQI + pe tot parcursul lunii iunie. În acest cadru au loc actele menționate anterior ale Comisiei Europene și ale Consiliului European, care în realitate nu apără „valorile europene”, care, de altfel, nu au nimic de-a face cu această chestiune.

Încă din anii 1980, administrația Clinton a finanțat dezbaterea mondială privind SIDA pentru a manipula asociațiile homosexuale, a face presiuni asupra guvernelor și a le vinde tratamente și medicamente „Made in USA”.

Confuzia Occidentului asupra homosexualilor

Nimeni nu se îndoiește că președintele Joe Biden este sincer atunci când spune că vrea să pună capăt diferitelor tipuri de discriminare bazate pe culoarea pielii persoanelor. Totuși, așa cum am demonstrat într-un articol anterior [5], ceea ce face Biden merge exact în sens opus.

Biden crede că luptă împotriva rasismului și aplică o politică anti-segregaționistă, iar unii dintre cititorii mei nu au fost de acord cu articolul respectiv, văzându-l chiar ca fiind expresia unei opinii minoritare. Dar ceea ce am explicat în textul respectiv este deja mai mult decât o simplă opinie. Acum este rezultatul unei analize împărtășite de principali intelectuali negri din Statele Unite [6].

Exact în același mod, nimeni gândește că Joe Biden nu este sincer atunci când spune că vrea să lupte împotriva discriminării aplicate persoanelor din cauza orientării lor sexuale. Dar, oricât de sincer ar fi el, faptul este că, în acest caz, de asemenea face contrariul.

La nivel internațional, administrația Biden manipulează tema homosexualilor în același mod în care manipulează libertatea religioasă și rasismul. De exemplu, administrația Biden susține că Rusia este homofobă, dar în Rusia a fi homosexual nu este o o crimă – de fapt, homosexualitatea a fost aspru pedepsită de lege pe vremea lui Stalin, care a luptat astfel împotriva creării sovietelor de homosexuali, dar a fost desființată de Mihail Gorbatchev [7]).

Confuzia Occidentului cu privire la această chestiune își are rădăcinile în instituționalizarea căsătoriei homosexuale în țările scandinave. Dar este important să nu pierdem din vedere faptul că semnificația căsătoriei variază foarte mult în funcție de epoci și civilizații. Când țările scandinave au conceput căsătoria homosexuală, nu căutau să o facă echivalentă cu căsătoria dintre heterosexuali ci mai degrabă că toți cetățenii au avut acces la un serviciu public al bisericii de Stat. Aceste țări au, de fapt, biserici de Stat, ai căror pastori sunt funcționari publici, așa că au văzut în căsătorie un serviciu public refuzat homosexualilor.

Îmi amintesc foarte bine de un prânz cu o deputată scandinavă care a fost reportera primei legi care a instituit căsătoria homosexuală. Acea parlamentară m-a asigurat că această lege va pune capăt „vagabondajului sexual” al comunității gay. Când am întrebat-o ce ce avea prevăzut țara sa pentru transsexuali, mi-a răspuns că în țara sa nu există „persoane de genul acesta”.

Revenind la tema de care ne ocupăm. În calitate de președinte al celei mai importante asociații politice gay din Europa – Proiectul Ornicar – m-am opus introducerii căsătoriei gay în țările de cultură latină. De aceea, când deputatul german al Verzilor Claudia Roth a scris – în 1994 – raportul său către Parlamentul European cu privire la problema homosexualilor, ea nu a sfătuit să se instituie căsătoria gay peste tot, ci doar să pună capăt discriminării bazate pe căsătoria heterosexuală [8].

Este lamentabil că Spania, Portugalia, Franța și Malta au instaurat în sfârșit căsătoria între homosexuali atunci când căsătoria heterosexuală în acele țări nu este altceva decât un contract menit să garanteze moștenirea pe care o pot primi copiii cuplului. În loc să deschidă căsătoria cuplurilor prin definiție sterile, egalitatea ar fi putut fi realizată prin încetarea privilegiilor legale ale căsătoriei între heterosexuali. Aceasta a fost soluția pe care eu am negociat-o cu Monseniorul Joseph Duval, președintele Conferinței Episcopale Franceze, care a susținut această alternativă.

A distinge și separa problemele

În general pubertatea este considerată a fi momentul din viață în care oamenii își descoperă sexualitatea. Majoritatea societăților se abțin de la îndrumarea adolescenților într-un sens sau altul. Din acest punct de vedere, este justificată că Ungaria interzice orientarea homosexuală în școli, la fel ca orientarea heterosexuală. Această măsură nu încalcă niciun drept al omului, cu condiția ca ambele orientări sexuale să fie considerate legale pentru adulți.

De aceea, Franța a adoptat amendamentul Jolibois în 1994, care penalizează, printre altele, pornografia „susceptibilă să fie văzută sau percepută de minori”. Unele mass-media au încercat să folosească acest text pentru a cenzura tot felul de filme, cărți și reviste. Rețeaua Voltaire a fost creată în acea epocă pentru a preciza domeniul de aplicare al textului respectiv și pentru a evita limitarea libertății de exprimare. Ceea ce s-a realizat și este singurul lucru care ar trebui făcut astăzi în Ungaria.

Intervenind în decizia suverană a Ungariei, Uniunea Europeană își arată dorința de a se impune ca o birocrație supranațională, mai presus de democrațiile naționale.

Prin sprijinirea Uniunii Europene în această problemă, anumite grupuri europene LGBTQI + sunt implicate într-un conflict care nu le aparține. Și riscă, de asemenea, să fie victime ale schimbării situației, atunci când popoarele înfrâng în cele din urmă birocrația Uniunii Europene, ceea ce este inevitabil.

Adevărul asupra acestei afaceri

Este interesant de observat că Uniunea Europeană a abandonat argumentul „pericol clar de încălcare a statului de drept” pentru a adopta cel al „pericol clar de încălcare a valorilor pe care se bazează Uniunea”. De fapt, toată lumea este de acord că legea ungară incriminată nu încalcă principiile legale ale Uniunii Europene. Argumentul despre valori este specificat de comisarii europeni Didier Reynders și Thierry Breton în scrisoarea pe care o trimit ministrului ungar al Justiției.

Deși acești comisari europeni fac trimitere în acea scrisoare la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană – Tratatul de la Maastricht din 1992 – și la articolul 21 din Carta din 2000 asupra drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană, în realitate nu insistă pentru că sunt incapabili să definească în ce constă discriminarea de care este acuzată Ungaria. Comisarii europeni își dedică scrisoarea în principal Directivei „Servicii mass-media audiovizuale” (AVMSD) și Directivei europene privind „comerțul electronic”. Ideea este că legea ungară incriminată de UE este presupus contrară legii comerciale a Pieței Comune Europene, deoarece interzice difuzarea în Ungaria a produselor care sunt legale în restul Uniunii Europene. Dacă Bruxelles-ul ar trebui să mențină un astfel de argument pe termen lung, „pericolul clar de încălcare a valorilor pe care se bazează Uniunea” nu ar fi decât un „pericol” de a nu putea vinde nimic nicăieri.

Este clar că UE instrumentalizează lupta pentru echitate pentru a satisface interese care nu au nicio legătură cu justiția. Cu aceasta, Uniunea Europeană batjocorește homosexualii și egalitatea drepturilor egale ale acelei comunități.