Cerul și-a vândut sufletul albastru pe un pumn de
umbre solitare. Fâșii grele de plumb îmbracă fruntea serii
ascunzând sub ele mugurii stelelor.
Nori măcinând fulgere se preling într-un ritm greoi
pe catifeaua nopții, sfidând parcă gravitația... Orele picură o
liniște aproape primară și, într-un colț, un om de zăpadă pe
jumătate dezghețat, mai poartă încă pe umerii lui urmele unui vânt
nebun.
