Dan Voiculescu a fost internat vineri după-amiază sub pază la Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Bucureşti, urmând să fie supus unei intervenţii chirurgicale, afirmă surse medicale.
Surse apropiate acestuia, citate de News.ro, afirmă că ar fi vorba despre o ocluzie intestinală.
Voiculescu, condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), ar urma să afle în 18 iulie decizia definitivă în privinţa eliberării sale condiţionate.
La şedinţa de judecată din 8 iunie, avocatul lui Dan Voiculescu a susţinut, la Judecătoria Sector 5, că acesta a arătat „stăruinţă în muncă” în penitenciar şi că „nu trebuie îndreptat, pentru că are o educaţie solidă”, în timp ce procurorul DNA a spus că Voiculescu a avut doar 57 de zile câştigate prin muncă, restul de peste 300 de zile fiind câştigate prin elaborarea de lucrări ştiinţifice (11 cărți) pentru care n-ar exista nicio dovadă că au fost redactate în penitenciar.
Voiculescu execută din 8 august 2014 pedeapsa de zece ani de închisoare primită în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare. În dosarul „ICA” au mai fost condamnaţi fostul director al institutului, Gheorghe Mencinicopschi, la opt ani de închisoare, fostul director al ADS Corneliu Popa, tot la opt ani de închisoare şi fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare. Gheorghe Mencinicopschi a fost eliberat condiţionat în 26 septembrie, după ce a executat doi ani din pedeapsa.
Din categoria:Politica