Când am plecat de acasă, ne propusesem să ne întoarcem prin Târgu Jiu, ca să urcăm pe Valea Cernei, dar, cum planurile și regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, în dimineața plecării, domnul meu: hai să revedem cazanele, Mraconia și pe Decebal de pe malul românesc. Și-am mers.
La Mraconia a crescut un monument din cupru cu lupul dacic; aglomerație mare, e în reparații și-s scânduri cu cuie puse aiurea, fără mână curentă sau panouri de protecție, locul e nesigur, mai ales că mulți oameni vin cu copii mici. La chipul lui Decebal mulți își fac selfie din mijlocul șoselei, umblă pe stradă precum oile, în condițiile în care e trafic, mult – greu.
Mizerie pe marginea drumului, magazinele de suveniruri sunt pline de kitschuri și banalități, amabilitatea nu e punctul forte al comercianților (Nu vă supărați, unde găsesc un coș de gunoi? Nu știu, n-am, poate pe la gogoșerie.Îmi venea să-i las cotorul de măr pe tarabă.). Într-un singur loc am găsit obiecte făcute manual, am cumpărat niște magneți cu lupul dacic și domnul meu și-a împlinit un vis: o brățară lată, din piele. Altfel, locurile sunt nespus de frumoase.
Drum întins și plictisitor către casă, am făcut un pui de alergie la soare, că n-aveam cum să mă feresc de el, Strehaia cu case cu turnulețe, pădure deja virând în galben – cât de mult înseamnă câteva zile, uneori. Și o mie de km de plimbare.