Ajunul Crăciunului

Crăciunul se apropie cu paşi repezi. Ajunul Crăciunului e ziua când preotul vesteşte Naşterea Domnului, prilej de bucurie şi de rugăciune, dar şi de colindat. În ultima zi a Postului Crăciunului, preotul umblă pe la casele credincioşilor cu Icoana Naşterii Domnului. În noaptea din ajunul Crăciunului, se citesc “Ceasurile Împărăteşti”. După noaptea de Ajun, trei zile la rând, în toate bisericile se săvârşeşte Sfânta Liturghie.

Ziua dinaintea Crăciunului este patronată de Moş Ajun. Ca şi zilele săptămânii, Ajunul şi Crăciunul au fost personificate de români, devenind Moş Ajun şi Moş Crăciun. Amândoi sunt Moşi, pentru că vin din negura timpului, au în imaginarul popular bărbi albe până în pământ, sunt darnici şi cutreieră în aceste zile lumea aducând bucurie.

Vestirea Naşterii începe cu cetele de colindători, din Ajunul Crăciunului. Bună dimineaţa la Moş Ajun este în egală măsură anunţarea sărbătorii şi urarea de bunăstare, legată de străvechiul cult al fertilităţii.

Micii colindători

Părintele Stăniloae mărturisea că atunci “când Tatăl L-a trimis pe Fiul la plinirea vremii, I-a spus: «Mergi şi mântuieşte-Ţi fraţii! Dezvăluie-le chipul. Chipul Tău să se arate în ei». Acesta este sensul întrupării Domnului – să scoată la lumină chipul Lui în noi, chip după care am fost creaţi. Şi aceasta caută şi acum Maica Domnului prin umblarea ei tainică în lume – să-L nască pe Hristos în noi. Să ne oferim şi noi spre a-I fi sălaş. Aşa vom înţelege mai bine stihurile colindului: Astăzi s’a născut /Cel făr’ de’nceput”.

Când Fecioara Maria a fost cuprinsă de durerile facerii, a cerut adăpost lui Moş Ajun. Acesta a trimis-o la fratele lui mai mare şi mai bogat, Crăciun. Crăciuneasa i-a oferit adăpost, dar numai în staul, temându-se de mânia soţului ei, om rău şi necredincios. Aşa s-a născut Christos în ieslea din Betleem, sub steaua magică vestind venirea lui pe lume celor Trei Magi. Furios, Crăciun i-a tăiat mâinile soţiei sale, dar Maica Domnului i le-a lipit la loc. A fost o minune făcută, prin ea, de Iisus. În unele reprezentări ale Naşterii, scena este figurată chiar în prim-plan. Văzând minunea, Crăciun s-a înspăimântat şi s-a căit, cerându-i iertare lui Dumnezeu. El şi-a împărţit toată averea copiilor săraci şi de atunci, în fiecare an, vine cu daruri pentru cei mici.

Ajunul Crăciunului

Din seara de 23 decembrie încep patru zile marcate de magia sărbătorilor. „Înspre Crăciun, cerurile se deschid, dar minunea aceasta n-o pot vedea decât cei buni la Dumnezeu: glasurile îngereşti se aud atunci în cer, dar numai cei fără de păcate le pot auzi. Cei care vor stau toată noaptea treji şi păzesc clipa când se deschide cerul. Atunci se aude o toacă de sus, iar cocoşii încep să cânte”, scrie neuitatul Radu Anton Roman.

“În ieslea din Vitleem/ S-a născut precum vedem/ S-a născut pe fân uscat/ De îngeri înconjurat/ Prigonit de oameni răi, / Dar slăvit de Sfinţii Săi”.

Colindul începe după reguli bine stabilite. În seara de Ajun colindă doar copiii, simboluri ale purităţii. În ziua de Crăciun colindă flăcăii.

Colindători în ziua de Crăciun

Împărţiţi în cete conduse de un vătaf, trec din casă în casă strigând: „Bună-dimineaţa la Moş Ajun/ Ne daţi, ori nu ne daţi”. Colindatul diferă de la o zonă la alta. În Transilvania, ei sunt primiţi în case şi trebuie să aţâţe focul, fiind priviţi ca aducători de noroc. În Oltenia, poartă o prăjină, care are în vârf o basma cu un ban de argint, fire de busuioc şi tămâie, iar gazdele le dau boabe de grâu şi de porumb pe care trebuie să le arunce prin casă ca să aducă noroc. Colindătorii primesc colindeţe (colaci), mere, pere, nuci. În sate, colindatul este foarte preţuit, oamenii crezând că şi Iisus a fost cu colinda când era copil. Colindelor le sunt asociate şi măştile, de capră sau de urs, în mod obişnuit, după cum povestea etnograful Irina Nicolau, o mare iubitoare şi cunoscătoare a folclorului românesc.

Ceata de colindători merge din casă în casă, cu un întreg arsenal format din clopoţei, beţe, bice, menit ca, prin zgomotul făcut, să alunge forţele malefice. În acelaşi sens trebuie amintite jocurile cu măşti: capra, ursul, căluţii, dar şi ceata de mascaţi care stigmatizează cusururile membrilor comunităţii. În unele sate, membrul cel mai vârstnic al familiei aruncă în drumul colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor amesteca sămânţa pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor.

Copii cântând colinde de Crăciun în Anglia

În unele locuri, în noaptea Crăciunului se poate întâlni şi cântarea religioasă cunoscută sub numele de Vicleim sau Irozii, la care participă copiii. Este o dramă religioasă înfăţişând misterul Naşterii Domnului. Personajele sunt Irod şi ceata sa de Vicleim, un ofiţer şi soldaţi îmbrăcaţi în costume de ostaşi romani, trei crai sau magi: Melchior, Baltazar şi Gaspar, un cioban, un prunc şi în unele părţi o paiaţă. Colindătorii poartă în unele părţi ale ţării un chivot în forma unei biserici, din speteze din scânduri lipite cu hârtie unsă cu untdelemn, ca să devină transparentă, prezentând-l pe Irod în grădina sa, înconjurat de ostaşi, şi simbolizând Uciderea pruncilor. Tinerii imaginează mici scenete în care reprezintă Naşterea lui Iisus şi venirea Magilor călăuziţi de stea, primirea lor de către Irod şi încercarea acestuia de a afla de la ei locul Naşterii Domnului.

Obicei din Moldova

În prima zi de Crăciun, evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei Trei Regi Magi, copiii merg din casă în casă cântând Steaua sus răsare…. “Stelarii” au pe cap corone de hârtie poleită.

Colindele de iarnă sunt texte rituale, cântate, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: Iată vin colindătorii de Tiberiu Brediceanu, O, ce veste minunată de D.G. Kiriac, Domnuleţ şi Domn în cer de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creangă descrie în „Amintiri din copilărie” aventurile mersului cu colindele.

În Ajunul Crăciunului, în multe zone ale ţării, în special în Moldova, sunt practicate rituri în care tradiţia religioasă înglobează elemente păgâne, legate de moarte şi renaştere, cu elemente vizând influenţarea recoltei din anul viitor, sănătatea oamenilor şi bunăstarea.

Flori dalbe, flori de măr!

Giorgione, Adoraţia păstorilor

Naşterea Domnului este împlinirea proorocilor: “Astăzi s-a născut/ Cel făr’de’ceput/ Cum au spus proorocii”.

De aceea, Magii şi păstorii de la iesle I s-au închinat ca unui mare Împărat şi I-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie.

“De aceea colindele sunt considerate aur, smirnă şi tămâie în sens spiritual, izvorâte din inimi şi purtate pe buze ca daruri şi ofrande aduse Pruncului Iisus, ca răspuns la iubirea Sa pentru noi”, scria Pr. Dr. Alexandru Dumitrescu.

Colindele vin din adânc de istorie creştină, răspândindu-se în întreaga Europă.

“Şi din Galilea/ De la Nazaret, / Mers-a şi Maria/, la Vitleem”

“E din Nou Crăciun de fiecare dată când îi dai voie lui Dumnezeu să-i iubească pe ceilalţi prin tine… Da, e Crăciun de fiecare dată când îi zâmbeşti semenului tău şi îi întinzi o mână”, spunea Maica Tereza.

Colindele s-au răspândit în întreaga Europă

Naşterea Mântuitorului

Colindul este un cântec care celebrează Naşterea Domnului sau personajele acestui episod. Cuvântul, mai ales în varianta “corindă” şi în echivalentul din limba engleză “carols”, pare derivat din grecescul “choros”, care desemna un dans în cerc în care dansatorii cântau. În secolul al XIII-lea, învăţăturile creştine şi-au schimbat optica, ajungând la aspectele mai umane ale lui Iisus, şi astfel a apărut interesul pentru detaliile Întrupării şi ale Naşterii. Scena alcătuită de Sfântul Francisc din Assisi, cu personajele sale vii, este o expresie a acestui interes, la fel ca şi noul tip de cântec sacru popularizat de franciscani, muzica de “corindă” pe versurile lui Jacopone da Todi, care celebrau Naşterea lui Iisus. Noile colinde s-au răspândit cu ajutorul franciscanilor şi dominicanilor, devenind în scurt timp populare în întreaga Europă. Secolele al XV-lea şi al XVI-lea au constituit, dintr-un punct de vedere, epoca de aur a colindelor. Acestea erau cântate în case şi pe străzi, în cadrul slujbelor religioase şi în reprezentaţii teatrale. Colindele au rămas populare în Germania unde Martin Luther însuşi a scris Von Himmel Hoch şi a tradus alte cântece de Crăciun din latină. Sunt cunoscute Colindul Cimpoierilor, inspirat de melodia siciliană Canzone di zampognari, Colindul clopotelor, a cărui muzică este scrisă de compozitorul ucrainean Mikola Leontovici, cât şi Concertul de Crăciun, o piesă orchestrată în secolul al XVII-lea de Arcangelo Corelli.

Din Evul Mediu până la Bach, de la Bing Crosby la John Lennon, cele mai populare imnuri de Crăciun revin în fiecare an cu aceeaşi prospeţime şi farmec.

Moş Crăciun şi animalele pădurii

De la 21 decembrie 1933, când la “Radio City Music Hall” de la “Rockfeller Center” a fost ridicat cel mai mare brad de Crăciun din istoria New York-ului şi a fost prezentat un spectacol gândit de Vincente Minnelli, Crăciunul înfierbântă imaginaţia oamenilor care au creat mii de obiceiuri şi de obiecte pentru a sărbători Naşterea Domnului: filme, cărţi, cântece care au înveselit atmosfera magică a sărbătorii.

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa

Apoi Coca-Cola a început să-l folosească pe Santa Claus pentru publicitatea sa, eliminând orice diviziune între sacru şi profan cu cântece de Crăciun în afara canoanelor tradiţionale ale literaturii religioase, precum Winter Wonderland sau Santa Claus Is Coming to Town, care anunţau sosirea lui Moş Crăciun. Au emoţionat de-a lungul anilor renumitele cântece de Crăciun, în interpretarea Ellei Fitzgerald, a lui Frank Sinatra, Bruce Springsteen, Ray Charles, Cristina D’Avena, Justin Bieber, Mario Lanza, Andrea Bocelli, iar dintre Divele noastre, Mariana Nicolesco, Angela Gheorghiu, Ruxandra Donose sau Leontina Văduva…

În 1935, a explodat o bombă muzicală ce s-a răspândit pe întreg globul, Jingle Bells, care a fost readusă în cheie swing de Benny Goodman, devenind un imn al Naşterii. A fost printre cântecele de Crăciun ce s-au bucurat de mare succes, urmat de White Christmas, cu vocea caldă a lui Bing Crossby, un disc ce a fost vândut în peste 50 de milioane de exemplare, melodie intonată apoi de la Lady Gaga la Zucchero, de la Laura Pausini la Beach Boys şi Elton John.

Masa de Crăciun în Maramureş

Într-o lungă cavalcadă de cântece religioase care vin din creştinismul timpuriu şi de la corurile medievale, până la Bach, Händel, Mendelssohn, Berlioz, Saint-Saëns şi la Sting, Paul McCartney, John Lennon, Placido Domingo, Louis Armstrong, Francesco De Gregori, se poate urmări repertoriul muzicilor populare care celebrează Crăciunul.

Celebrul Tu scendi dalle stelle / o Re del Cielo, compus de sant’Alfonso Maria de’ Liguori la jumătatea secolului al XVIII-lea, a făcut un adevărat prozelitism religios.

Colindele constituie apoteoza Crăciunului, aşa cum se întâmpla cu Wachet auf! Ruft uns die Stimme, scris la 1599 de apostolul german Philipp Nicolai, cu Sfânta Noapte compus de Placide Cappeau în 1870, apoi cu faimosul Stille Nacht, ce apare în Austria în 1818 şi a fost tradus în peste 300 de ţări, sau cu Suita Bradului de Crăciun, Weihnachtsbaum, în aranjamentul lui Franz Liszt, ori cu colindul englez We Wish You a Merry Christmas.

Care este secretul răsunător al acestor cântece de Crăciun? Imnurile religioase aveau o extraordinară capacitate de a se înnoi, trecând de la un context liturgic la cultura populară şi apoi la consumismul de masă. Cât de minunat este Crăciun alb, o melodie compusă de Irving Berlin în 1940, cel mai bine vândut cântec de Crăciun al tuturor timpurilor, cu peste 100 de milioane de exemplare. Numai versiunea interpretată de Bing Crosby a fost vândută în peste 31 de milioane de exemplare.

Colinde româneşti

Crăciun în Maramureş

Dar, cu siguranţă, unele dintre cele mai frumoase, mai calde colinde sunt cele româneşti.

Colindul românesc, prin forma sa simplă şi prin mesajul pe care îl exprimă, este ecoul popular şi artistic al cântărilor bisericeşti liturgice. Ele sunt inspirate de Sfânta Scriptură şi din Sfânta Tradiţie, din slujbele divine.

În Ajunul Crăciunului, cete de colindători merg la casele oamenilor cântând Bună dimineaţa la Moş Ajun. În zonele rurale, colindul copiilor păstrează încă frumuseţea şi emoţia de altădată, cetele de colindători mergând pe uliţe şi cântând Noi umblăm să colindăm. În unele zone ale ţării, şi mai ales în Maramureş, în Transilvania şi Bucovina, se păstrează tradiţia ca tinerii care colindă să fie îmbrăcaţi în costume populare.

Minunate sunt colindele Domnului, precum În drum spre Vitleim, Naşterea Domnului, Vestirea Păstorilor, Închinarea Păstorilor, Pornirea Magilor după stea, Închinarea Magilor, şi colindele Sfinţilor: Colindul Crăciunului, Sfântul Vasile, Sfântul Nicolae, Sfântul Ion…

Obicei din Bucovina

Unul dintre obiceiurile cele mai cunoscute ale copiilor colindători este umblatul cu Steaua. Acest obicei evocă momentul în care, la naşterea lui Iisus, pe cer s-a ivit steaua care i-a călăuzit pe Magi. Cele mai cunoscute cântece de stea sunt Steaua sus răsare, Trei păstori se întâlniră, O, ce veste minunată, În oraşul Viflaim. Spre deosebire de colinde, transmise de la o generaţie la alta prin viu grai, cântecele de stea au fost culese în cartea lui Anton Pann, care a apărut în numeroase ediţii.

Primul colind, care se cântă la fiecare casă, în Ajunul Crăciunului, este colindul de uşă sau de fereastră. Prin acest colind se invocă trezirea rituală a gazdelor, pentru a-i întâmpina pe colindătorii ce le aduc vestea Naşterii lui Hristos şi pentru a se pregăti să celebreze marea sărbătoare a Naşterii Domnului: Sculaţi, sculaţi, boieri mari/ Florile dalbe/ Sculaţi, voi, români plugari/ Că vă vin colindători/ Noaptea pe la cântători/ Şi v-aduc un Dumnezeu/ Să vă mântuie de rău/ Un Dumnezeu nou născut.

Refrenul Florile dalbe, des întâlnit în poezia colindelor, are astăzi numai o valoare simbolică. Se presupune, însă, că la origine el era o formulă magică, rostită concomitent cu atingerea persoanei colindate cu o ramură înflorită de măr.

Smerenia din bucate