A trecut aproape un an de cand nu v-am mai povestit despre noi si activitatile noastre. Un an greu in care ne-am dedicat timpul mai mult altor activitati, mai putin legate de pasiunea noastra si mai putin placute, dar generatoare de venituri care sa ne permita dezvoltarea gospodariei.
 
 Am reusit la inceputul acestui an sa achizitionam doua solarii pretabile culturilor de rosii – au pereti verticali si sisteme bune de aerisire. Unul dintre ele este deja montat si populat cu verzituri: salate, spanac, varza kale, mustar si mangold.
 Cel de-al doilea este in curs de contructie si va gazdui tomatele
 
  
    Unora ditre vietuitoarele solarului le plac plantutele fragede la fel de mult cum ne plac noua, ba tind sa cred ca ele se infrupta chair mai abitir decat noi.  In cel vechi am semanat la inceputul lui ianuarie, insa plantutele au germinat foarte greu din cauza frigului. Abia la mijlocul lui martie am avut primele salate bune de consum.
 Inca mai am de plivit cateva straturi, evident ca buruienile au intrecut pe alocuri plantele cultivate.
     
  
 Cateva rosioare ramase din fructele de anul trecut au crescut chair mai bine decat in rasadnita. Deja se cer repicate, speram sa reusim sa le mutam dupa sarbatori.
 
In rasdanita am pus doar tomate; din cazua ploilor rasadnita s-a inundat si ne-am chinuit cateva zile bune sa evacuam apa cu o pompa. Rasadnita ingropata nu e tocmai cea mai buna soutie in primaverile ploiase. Trebuie sa ne gandim la alt sistem in sezonul viitor.
 
Prin gradina au crescut binisor plantele perene: 
       
 Pe afara e cam bine, s-a instalat primavara si tare ne bucura cu flori, miresme si zumzet de albine.