Atâtea reguli.... „Vezi să nu greșești!”

Atâtea: „Să nu uiți tu cine ești...”

„Vezi nu risca, c-apoi să nu regreți,

Ai numai una, nu mai multe vieți...”

Mulți vor să te învețe: „Fii așa,

Păzea! De vicii nu te atașa.”

„Învață din greșeala mea și-a lui,

Că n-ai știut, vre-odată să nu spui...”

Și-ți este frică să nu-ncalci cumva

Un: „Fii atent!” rostit de cineva,

Între povețe ești întemnițat,

Și îți scrii basmul fals, prudent, forțat...

Dar parcă pentru asta ai venit,

Să mergi pe drum străin, bătătorit?

Și să repeți un rol deja jucat?

Să fredonezi un cântec repetat?

Ești unic în victorii și căderi,

Trăiești doar ale tale primăveri,

Poți înțelege doar durerea ta,

În filmul tău în hău zbori sau pe stea.

Nu-ți fie frică de necunoscut,

Tu-ai scris scenariul când te-ai născut

Și doar a ta alesei dintre cruci,

Povara ta, pe care poți s-o duci.

De-aceea tot ce-ți pare încercare,

E-o treaptă ce te-ndeamnă spre urcare,

Chiar dacă-i însoțită de-ndoieli,

De frică, of-uri, lacrimi sau greșeli...

Privește-o ca pe-o temă învățată

Cu-n nou subiect: iubită sau trădată,

Înfrângere sau poate biruință,

Sfințenii sau prilej de pocăință...

Permite-ți azi necazuri și furie

Iar mâine te desfată-n bucurie...

C-așa e viața, eu un balansoar,

Imprevizibilă și cel mai sacru dar.