Pana acum ceva vreme, ideea de viata dubla era atribuita unei
persoane care,pe langa relatia oficiala, mai avea o alta si,
practic, avea doua familii. Astazi, mare parte dintre noi traieste
o viata dubla, dar in alt sens: viata de pe Facebook si cea
reala.
Pe retelele de socializare mai toata lumea este fericita, este
lipsita de griji si de lipsuri, este frumoasa (bine ca se pot
modifica pozele), este fericita (zambetul din poza e gratis), este
iubita etc., pe cand in viata reala situatia este tocmai invers.
Astfel, oamenii au ajuns sa traiasca in antiteza, sa aiba dubla
personalitate si sa atinga apogeul ipocriziei.
Cunosc un caz concret, al unui cuplu tanar, care traieste la
poli opusi: pe Facebook, sotia posteaza regulat poze in care se
simte iubita, apreciata (numai de bine), ii multumeste sotului
pentru afectiune, cand, de fapt, minunatul sot i se adreseaza cu
”FA!” si nu pentru ca este de la tara, ci pentru ca este needucat.
Se comporta cu ea ca si cu o fiinta inferioara menita sa ii fie la
dispozitie.
De asemenea, mai cunosc ceva persoane care isi studiaza
pozitia din poze pentru a parea (nu a fi) mai slabe, mai inalte,
mai dragute. Intr-adevar, doar putini reusesc sa pastreze
aparentele cu trucuri ieftine, mare parte ramane ca in
realitate.
Mai stiu pe cineva care nu are 20 ron in buzunar (si nici in
cont), dar care da ultimii banuti pe un cocktail in club, doar sa
dea bine in fata celorlalti si doar pentru a da un tag pe Facebook
in nu stiu ce pub. Sau isi cumpara fusta, geaca, tricou in rate ca
sa impresioneze persoane total neinteresate de ea. Asa
ceva...
Intrebarea mea este: de ce sa faci asta? de ce sa pari ceea ce
nu esti? de ce nu pot oamenii sa depaseasca aceasta diferenta
dintre aparenta si esenta?
Raspunsul mi-l dau singura: pentru ca sunt snobi, limitati si
interesati de partea materiala a vietii, pentru ca nu sunt capabili
sa vada esenta si pentru ca sunt atat de redusi incat pun pe primul
loc parerea celorlalti.