De ani de zile, suntem captivii audiențelor. Este o
formă de de dominație a pieței de publicitate asupra
conținutului. Adică, a pieței asupra adevărului. Este
adevărat ce face bani, nu face bani ce este adevărat și valabil.
Şi, astfel, viaţa noastră este supusă unei agresiuni guvernate de
această regulă nouă, de sorginte americană. Nu contează ce zici, ce
arăţi, ce promovezi, ce aperi. Contează ce are audienţă. Nu
contează nici măcar dacă ei cred. Pentru unii este important doar
să vadă. România TV o exploatează la sînge, continuînd mizeria din
garsoniera OTV. Mulți numesc această televiziune Mincinoșii TV. Din
păcate, CNA-ul nu este în stare să tempereze fenomenul. Probabil că
există şi o aripă PSD în CNA. Adică, o aripă reprezentantă a lumii
care savurează flecăreala, bîrfa, bancul, gluma grosolană.
Practica s-a extins. Aproape fiecare televiziune încearcă zilnic să
înghită cîte o linguriţă de surogat de informație.
Cazul Musk de săptămîna trecută este şi consecința goanei după
audiență.
Din păcate, piața terorizează totul. Şi idealul, și politica, și dezbaterea şi influenţează grosolan inclusiv mersul războiului din Ucraina.