În cadrul festivității de decernare a Premiului România Europeană 2025, renumitul actor Victor Rebengiuc, în vârstă de 92 de ani, a oferit un moment de reflecție profundă asupra recunoașterii în viața publică. Cu o carieră strălucită și o influență durabilă asupra artei dramatice românești, Rebengiuc a atras atenția asupra unui subiect care îi este foarte apropiat: asocierea numelui său cu străzi sau stații de transport public.
Actorul a explicat că o astfel de asociere ar putea genera confuzii în rândul localnicilor din zonele respective. Acesta a subliniat că, în cazul în care numele său ar fi tipărit pe semnele stradale sau pe stațiile de transport, oamenii ar putea întâmpina dificultăți în primirea corespondenței. Această observație nu este doar o chestiune tehnică, ci și una de bun simț; Rebengiuc evidențiază impactul pe care o astfel de decizie l-ar putea avea asupra vieții cotidiene a cetățenilor.
Dezvăluind atitudinea sa modestă și profundă față de recunoaștere, actorul a continuat să explice că preferă să rămână în istoria culturală a țării prin intermediul filmelor în care a jucat și prin materialele critice care analizează evoluția teatrului românesc. Rebengiuc își dorește ca apreciarea muncii sale să fie legată de contribuția sa artistică, nicidecum de o simplă inscripție pe un panou sau un simbol public.
În acest sens, el a reiterat că nu simte nevoia de a onora o stație de troleibuz sau tramvai cu numele său. Această declarație subliniază valorile pe care actorul le îmbrățișează: modestia, umanitatea și respectul față de cei care interacționează cu aceste spații publice. Rebengiuc consideră că adevărata recunoaștere și apreciere nu derivă din nume afișate, ci din amintirea și impactul pe care un artist îl lasă în inimile și mințile publicului.
Mesajul său a fost primit cu o atenție deosebită de către audiență, care a apreciat această abordare sinceră și elegantă. Imagistica sa în teatrul românesc și diversitatea rolurilor interpretate îl definesc ca fiind nu doar un actor, ci o emblemă a culturii naționale.
Astfel, Rebengiuc ne invită să reflectăm la modul în care ne onorăm valorile culturale și pe cei care contribuie la acestea. Această discuție despre recunoaștere, modestie și impactul artistic este una care merită să fie purtată nu doar în cadrul festivităților, ci și în viețile noastre de zi cu zi. Totodată, prin cuvintele sale, Rebengiuc ilustrează că adevărata valoare a unei persoane nu se măsoară în onoruri externe, ci în contribuțiile interne și durabile pe care le aduce comunității.