Victorie în 9 minute.PETROLUL PLOIEȘTI-FC Botoșani 3-1

  • Postat în Regional
  • la 28-01-2025 19:45
  • 15 vizualizări
Victorie în 9 minute.PETROLUL PLOIEȘTI-FC Botoșani 3-1
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Prahova la zi.

 La primul meci pe „Ilie Oană” în calitate de antrenor principal al „lupilor”, Adrian Mutu a avut parte de scenariul ideal. Petrolul s-a impus fără mari emoții în fața Botoșaniului, scor 3-1, și trăiește, în continuare, visul calificării în play-off.

N-a fost, din păcate, multă lume pe „Ilie Oană”, dar cei care n-au venit au avut ce regreta! Petrolul a reușit una dintre cele mai bune prestații stagionale, iar prima repriză merită pusă în ramă, cele trei goluri marcate în poarta lui Pap, în decurs de mai puțin de zece minute, lămurind, premature, soarta învingătoarei.

„Lupii” au trecut peste un start de meci ezitant, Botoșaniul aflându-se la timonă în primele minute, iar atunci când au ieșit din „tranșee” au făcut-o cu efecte decisive pe tabela de marcaj:

  • min 14, 1-0: Rădulescu a executat un corner de pe dreapta, pe bara a doua, Grozav a recentrat cu capul, pe partea opusă, iar TOLEA, jucător de picior stâng, a șutat cu dreptul, de la 8-9 metri, la colțul lung;
  • min 19, 2-0: Jyry bate, de această dată, cornerul de pe dreapta, spre colțul scurt, de unde Ricardinho prelungește cu capul, iar GROZAV, tot cu capul, trimite în plasă, din fața porții;
  • min 24, 3-0: minge lungă pentru demarcarea lui Irobiso, plecat de la limita ofsaidului, nigerianul a pătruns în careu și i-a pasat decisiv lui HANCA, cel care a șutat, de la 12 metri, fără speranțe pentru Pap;

La box ar fi fost, probabil, KO, în condițiile evidentei inferiorități în care se afla unul dintre combatanți, dar Botoșaniul a trebuit să continue jocul și, cumva, și-a revenit din pumni. Asta și pentru că, în partea a doua, Petrolul a acceptat, la adăpostul avantajului consisten, dominarea oaspeților, iar trupa lui Leo Grozavu și-a mai spălat din onoare pe final, Enzo Lopez (85) „îmblânzind” scorul într-un moment în care, oricum, nu se mai puteau schimba prea multe.

Cu cele trei puncte câștigate în această seară, Petrolul revine lângă Rapid, formație cu care împarte poziția a șasea în Superliga, ambele având câte 35 de puncte. Urmează, peste fix o săptămână, duelul de la Ovidiu, cu Farul, iar apoi două meciuri „înghesuite” în trei zile, joi cu FCSB (ora 20.30), pe „Ilie Oană”, și duminică la Sibiu (ora 14.30), serie care va oferi, probabil, o imagine mai clară a luptei pentru play-off.

Foto: Răzvan Păsărică.

FC Petrolul – FC Botoșani 3-1 (3-0)

Marcatori: Tolea (15), Grozav (19), Hanca (24)/Enzo Lopez (85).

FC Petrolul: Bălbărău – Ricardinho, Papp, Roche, Tolea – Keita – Rădulescu (67 D. Radu), Hanca (67 Mateiu), Jyry (90+3 Huja), Grozav (cpt) – Irobiso (90+3 Demirel). Antrenor: Adrian Mutu.

FC Botoșani: Pap – Sadiku (46 Adams), Miron (cpt), Matricardi, Țigănașu – Papa, Fereira (46 Florescu) – Cîmpanu (86 Mouaddib), Ongenda, Bodișteanu (46 Mitrov) – Chică Roșă (64 Enzo Lopez). Antrenor: Leo Grozavu.

Au arbitrat: Horațiu Feșnic – Valentin Avram și Alexandru Cerei.

Rezervă: Cristian Moldoveanu.

Arbitru VAR: Sorin Costreie. Arbitru AVAR: Cristina Maria Trandafir.

Observatori: Irina Mîrț și Viorel Ilinca.

Cartonașe galbene: Papp (6), Tolea (30), Bălbărău (77).

Sursă:FC Petrolul – FC Botoșani/KO în 9 minute! – FC Petrolul

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente