(VIDEO) Noile violențe din Franța: 175 de polițiști răniți, peste 200 de arestați
Franța fierbe în continuare. Ciocniri violente, cu răniți, arestări, blocarea infrastructurii și incendieri au devenit la ordinea zilei. Acest lucru s-a întâmplat și marți.
Sute de mii de oameni au protestat din nou în Franţa împotriva reformei pensiilor a preşedintelui Emmanuel Macron, poliţia raportând manifestaţii violente în mai multe oraşe şi arestări la Paris.
Ministrul de interne francez Gérald Darmanin a declarat că 175 dintre cei 13.000 de ofiţeri de poliţie care au fost desfăşuraţi marţi la protestele din întreaga ţară au fost răniţi, relatează miercuri DPA.
Potrivit unor cifre preliminare, 201 de persoane au fost arestate, a postat Darmanin într-un tweet.
Potrivit relatărilor din media, au existat proteste şi distrugeri de bunuri nu numai la Paris, ci şi în Nantes, Rennes, Lille, Bordeaux, Calais, Dijon, Toulouse, Strasbourg şi Caen. Poliţia a utilizat tunuri cu apă şi gaze lacrimogene în unele locuri.
Ministerul de Interne a vorbit despre 740.000 de participanţi la proteste în întreaga ţară. Potrivit sindicatului CGT, numărul protestatarilor a fost de peste două milioane.
Turnul Eiffel, Arcul de Triumf din Paris şi Palatul Versailles au fost din nou închise pentru vizitatori marţi, în cea de-a 10-a zi de proteste faţă de reforma pensiilor din Franţa, informează AFP.
Apelul la grevă lansat de cele două sindicate ale angajaţilor din Societatea de exploatare a Turnului Eiffel (SETE), CGT şi FO, a făcut ca celebrul turn din centrul Parisului „să nu dispună de forţă de muncă pentru a se deschide”, a precizat SETE, însă esplanada sa rămâne accesibilă.
SUIVI – https://t.co/MMiWGow8Rm
— Brèves de presse (@Brevesdepresse) March 28, 2023
A nouveau une intervention des FDO pour casser un groupe d’individus virulents, sous une pluie de projectiles, en amont du cortege syndical.#greve28mars #Manif28Mars pic.twitter.com/3snPHoh7GU
— Wladimir Garcin-Berson (@vladogb) March 28, 2023
Cotidianul RO