(VIDEO) Vizita misterioasă a lui Putin

  • Postat în Fapt divers
  • la 19-08-2023 09:00
  • 136 vizualizări
(VIDEO) Vizita misterioasă a lui Putin
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a vizitat pe comandantul ”operaţiunii militare speciale” a Rusiei din Ucraina, generalul Valeri Gherasimov, şi pe alţi comandanţi militari importanţi, a anunţat sâmbătă Kremlinul, relatează Reuters.

Agenţia de presă britanică notează că întâlnirea a avut loc după ce Ucraina a anunţat succese în contraofensiva sa pe frontul de sud-est.

„Vladimir Putin a avut o întâlnire la cartierul general al grupului operaţiunii militare speciale în Rostov pe Don”, a transmis Kremlinul într-un comunicat de presă.

În comunicatul său, Kremlinul a mai menţionat că Putin, care este comandantul suprem al forţelor armate ruse, a ascultat buletinele informative prezentate de Gherasimov şi de alţi comandanţi militari de rang înalt şi ofiţeri.

Reuniunea a avut loc după ce Ucraina, a cărei contraofensivă de a recuceri teritoriile capturate de Rusia în primele luni ale războiului au fost mai lente decât era de aşteptat, a anunţat că a eliberat un sătuc aflat pe linia frontului, primul astfel de succes din iulie.

Kremlin nu a oferit informaţii suplimentare referitoare la întâlnirea lui Putin cu liderii militari ruşi şi nici nu era clar unde anume a avut loc întrevederea. Înregistrări video publicate de agenţia de stat rusă RIA îl arătau pe Gherasimov întâmpinându-l pe Putin, aparent în timpul nopţii, şi îl însoţea într-o clădire după o scurtă strângere de mână.

Gherasimov, care în ultimele luni a fost văzut rar în public, a fost ţinta unor critici dure din partea şefului grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, dar şi din partea unor bloggeri militari ruşi pe tema eşecurilor Rusiei în războiul declanşat împotriva Ucrainei.

Rostov pe Don, oraş situat la doar 100 de kilometri de graniţa cu Ucraina, găzduieşte comandamentul districtului militar sud ai cărui militari luptă în Ucraina.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente